ISTORIA BISERICII
Îi suntem foarte recunoscători lui Dumnezeu că biserica noastră a experimentat îndrumarea lui Dumnezeu încă de la începutul punerii bazelor ei. Această biserică a fost recunoscută ca o lumină pentru comunitate în toți ultimii ani de existență și slujire a lui Dumnezeu și semenilor noștri. A făcut diferența în această lume îndurerată și mulți oameni și-au găsit confortul și odihna chiar aici. Ar trebui să ne amintim întotdeauna cum ne-a condus Dumnezeu în trecut, astfel încât să nu ne temem și să fim încurajați pentru viitor, știind că Dumnezeu este credincios să-și împlinească promisiunile spre gloria Lui. Cu ajutorul Domnului, ne străduim să aducem cât mai multe suflete la Hristos.
Începutul Secolului 20, este caracterizat – printre altele – de un puternic exod dinspre Europa spre America. Printre cei veniți pe “pământul făgăduinței”, au fost și câteva sute de mii de români. Cum industria automobilului cunoștea la data aceea un formidabil “boom”, mulți dintre români poposiți în midwest, au format lângă Detroit, o colonie românească semnificativă. Printre ei, erau și câteva familii de credincioși adventiști. Visul lor era sa organizeze o Biserică, să aibă un pastor român, ca să se închine și să vestească Evanghelia în frumosul nostru grai strămoșesc, pe care erau hotărâți să-l transmită și urmașilor lor.
Visul prinde contur, în anul 1937, prin venirea din România a pastorului IEREMIA FLOREA. Acesta începe să lucreze cu și printre românii din preajma Uzinelor “Ford”. In anul 1944, pentru o scurtă perioadă de timp (doi ani), i se asociază un alt pastor venit din România, IOAN KNITTEL. Ceva mai târziu, și tot pentru aproximativ doi ani, vine OTTO HERMANN.
“Cortina de Fier”, reduce drastic emigrarea din România, dar nu și din Yugoslavia. Zeci de mii de români din Banatul sârbesc, ajung după al doilea război mondial în America. Mulți rămân în New York și se stabilesc aici. Intre timp, grupul românesc din Dearborn – Michigan, rămas fără pastor, începe să facă demersuri pentru aducerea din Romania a pastorului VICTOR DIACONESCU. În ciuda garanțiilor oferite de rudele de aici, pastorului Diaconescu i se refuză pașaportul, iar comunitatea din Michigan intră in declin.
Intre timp, incepand cu 1970, un grup de adventisti romani din New York, insufletiti de Ioan Constantinescu si Constantin Gavra, cer conducerii Bisericii Adventiste din România, sa le trimită un pastor. Vizita in Romania a presedintelui Bisericii Adventiste Mondiale – februarie 1974 – relansează negocierile cu Departamentul Cultelor de la vremea aceea, și au ca rezultat obținerea pașaportului pentru pastorul VICTOR EDUARD DIACONESCU și familia lui. După o foarte scurtă perioadă petrecută în mijlocul rudelor de la Dearborn, pastorul Diaconescu se stabilește la New York, începând cu 1 martie 1975.
La vremea aceea, nucleul românesc alcătuit din familiile: Constantinescu, Donose, Gavra, Ieremia și Manolescu, se afiliaseră Bisericii Adventiste Iugoslave din Astoria. Motivati de prezenta pastorului Diaconescu, își propun să înceapă să lucreze pentru romanii din Queens. Astfel in partea a doua a lunii martie 1975, în casa familiei Pavel Ieremia, încep primele lecturi biblice, ținute de un pastor român la New York.
Ținând cont de prezența românească semnificativă din Ridgewood, și de bunăvoința pastorului William Jackson de la Biserica Adventista de pe strada Gates, grupul se muta aici. Începe acum prima școală de sabat românească, și primele servicii divine românești de la New York. In decembrie 1975, are loc primul botez adventist românesc la New York – tânăra Maria Milos, căsătorită Cerga. Un zel sfânt îi însuflețește pe toți, determinându-i să ia stradă cu stradă, casă cu casă, în căutarea sufletelor românești sensibile la chemarea Evangheliei.
Lipsa publicatiilor și tipăriturilor românești, este suplinită de efortul remarcabil al pastorului Diaconescu și a câtorva membri, care încep să traducă, să redacteze și să tipărească material religios în limba romană. Curand vestea strabate lumea, și alte grupuri românești de pe toate continentele,încep să ceară și să primească de la New York, studii biblice în limba română.
Ajungând la numărul de 20 de membri botezați, grupul este organizat la 9 noiembrie 1977 drept companie, de catre oficialii Conferintei New York, urmand ca în curând să fie declarat comunitate. Pastorul Diaconescu, funcționând până acum în regim de self supporting, este angajat oficial, cu o jumătate de norma. Intre timp, este închiriat ca spațiu de închinare cultică, localul Bisericii Metodiste de pe strada Woodward. Creșterea numerică, determină angajarea pastorului Diaconescu, cu norma întreagă. Anumite schimbări intervenite la nivelul administrației Conferinței New York, induc amânarea datei stabilite pentru organizarea comunității.
Evenimentul mult așteptat, are loc la 6 martie 1982. Având un efectiv de 70 de credincioși adventiști, grupa românească de la New York, devine prima Biserica Creștină Adventista de Ziua Saptea, vorbitoare de limba romană din New York. Comunitatea sponsoreaza și asistă sute de imigranți români aflați prin lagărele din Europa. Cei mai mulți dintre ei, beneficiind de ajutorul oferit de frații din New York, se vor îndrepta spre locuri mai calde si, mai bine retribuite. Din acest punct de vedere, Biserica Românească de aici, devine o trambulina spre California, Chicago si Atlanta.
Având 15 ani de activitate, pastorul Victor Eduard Diaconescu se retrage, în locul lui venind în 1989, pastorul IOAN ORBAN-DENGEL cu familia. Urmează o perioadă în care comunitatea crește, promovează relații și se consolidează. Pentru o vreme, sediul comunității se stabilește pe strada Linden, iar mai apoi, în localul Bisericii Reformate Trinitariene de la intersecția străzii Palmeto cu 60.
Pensionarea pastorului Orban, determina o nouă angajare, în persoana pastorului Petre Danci, care la 1 iunie 2001, se muta cu familia la New York. Pastorul Petre Danci rămâne și dumnealui în această comunitate până la pensionare când este angajat pastorul Bogdan Platon în luna ianuarie, anul 2020. Avem motive să-I mulțumim lui Dumnezeu, pentru modul minunat în care ne-a condus. Așa cum spunea profetul, ”nu avem a ne teme de nimic, decât doar că vom uita drumul pe care ne-a adus Dumnezeu pînă aici.” Doamne, ajută-ne să nu uităm!