E. J. Waggoner
Toate făgăduinţele de fericire finală aparţin biruitorului. „Ce- lui ce va birui”, spune Isus, „îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie” (Apoc. 3:21). „Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri”, spune Domnul (Apoc. 21:7). Biruitor este acela care câştigă biruinţe. Moştenirea nu este unul şi acelaşi lucru cu biruinţa; ea este doar răsplata pentru biruinţă. Biruinţa este acum; biruinţele ce trebuie câştigate sunt biruinţe asupra poftei firii pământeşti, poftei ochilor şi lăudăroşiei vieţii, biruinţe asupra eului şi asupra plăcerilor egoiste. Cel ce luptă şi vede că duşmanul se retrage, se poate bucura; nimeni nu-l poate opri să se bucure, deoarece bucuria vine în mod spontan, ca rezultat al retragerii inamicului. Unii privesc cu teamă la gândul că vor avea de dus o continuă luptă cu sine şi cu poftele lumeşti. Aceasta deoarece ei încă nu cunosc nimic din bucuria biruinţei; ei au trăit numai experienţa înfrângerii. Dar atunci când ai o biruinţă continuă, a duce o luptă permanentă nu este deloc un motiv de tristeţe. Veteranul a o sută de bătălii, care a câştigat fiecare luptă, tânjeşte să fie pe scena unde se desfăşoară conflictul. Soldaţii lui Alexandru, care sub comanda lui nu au cunoscut înfrângerea, erau mereu nerăbdători să fie conduşi pe câmpul de luptă. Fiecare biruinţă le întărea puterea născută doar din curaj, diminuând-o în mod proporţional pe cea a inamicului învins. Însă cum putem avea continuu biruinţe în războiul nostru spiritual? Luaţi aminte la ucenicul preaiubit:
„Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră.” (1 Ioan 5:4).
Citiţi încă o dată cuvintele apostolului Pavel:
„Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” (Gal. 2:20).
Aici este secretul puterii. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel Căruia Îi este dată toată puterea în cer şi pe pământ, este Cel care face lucrarea. Când El locuieşte în inimă pentru a face lucrarea Sa, înseamnă că te lauzi dacă spui că pot fi obţinute încontinuu biru- inţe? Da, înseamnă că te lauzi, dar te lauzi în Domnul şi aceasta este permis. Psalmistul spune: „Să mi se laude sufletul în Domnul”. Pavel spune: „Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea e răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume!” (Gal. 6:14).
Soldaţii lui Alexandru erau recunoscuţi ca invincibili. De ce? Oare pentru că în mod natural erau mai puternici şi mai curajoşi decât toţi duşmanii lor? Nu, ci pentru că erau conduşi de Alexan- dru. Puterea lor era în conducătorul lor. Cu alt lider ar fi fost în mod sigur adesea învinşi. Când armata unionistă fugea lovită de panică din faţa inamicului la Winchester, prezenţa generalului Sheridan a transformat înfrângerea lor în victorie. Fără el, oamenii erau o gloată şovăitoare; avându-l în fruntea lor, ei erau o armată invincibilă. Dacă ai fi ascultat remarcile soldaţilor după bătălie, soldaţi care au luptat sub aceşti conducători şi alţii asemenea lor, ai fi auzit laude pentru generalul lor amestecate cu cuvinte ce exprimau deplina lor bucurie.
Ei erau tari pentru că generalul era tare; ei erau stăpâniţi de acelaşi spirit ca şi generalul. Ei bine, Căpetenia noastră este Domnul oştirilor. El a înfrun- tat cel mai mare duşman şi l-a învins de Unul singur. Cei care Îl urmează vor înainta mereu biruitori pentru a birui. O, de şi-ar pune cei care pretind a fi ucenicii Săi încrederea în El şi apoi, prin biruinţele repetate pe care le-ar câştiga, să aducă laude pentru Cel ce i-a scos din întuneric la lumina Sa cea minunată. (continuă)
