A. T. Jones
Adevăratul evoluţionist recunoaşte că creaţiunea trebuie să fie imediată, dar el nu crede în acţiune imediată şi, de aceea, nu crede în creaţiune. Nu uitaţi că, creaţiunea este imediată, instantanee sau altfel nu este creaţiune: dacă nu e imediată, atunci este evoluţionism. Când Dumnezeu vorbeşte, în Cuvântul Său este puterea creatoare pentru a produce lucrul pe care Cuvântul îl pronunţă. Acesta este creaţionism; iar Cuvântul lui Dumnezeu este acelaşi ieri, azi şi tot- deauna; este viu şi lucrător pentru totdeauna şi are viaţă veşnică în el. Cuvântul lui Dumnezeu este viu. Viaţa care este în el este viaţa lui Dumnezeu — viaţă veşnică. De aceea este cuvântul vieţii veşnice, aşa cum a spus Domnul Isus; şi acest Cuvânt locuieşte şi rămâne pentru totdeauna în natura lucrurilor. Cuvântul lui Dumnezeu este veşnic; el are întotdeauna putere creatoare.
De aceea, atunci când Isus era pe pământ, El a spus: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă” (Ioan 6:63). Cuvintele pe care le-a spus Isus sunt cuvintele lui Dumnezeu. Ele sunt pline de viaţa lui Dumnezeu. Ele sunt viaţă veşnică şi rămân veşnic; iar în ele este puterea creatoare care produce lucrul rostit.
Acest lucru este ilustrat prin multe întâmplări din viaţa lui Hristos, aşa cum au fost relatate în Noul Testament. Nu e nevoie să le citez pe toate; dar mă voi referi la una sau două, ca să puteţi înţelege acest principiu. Vă amintiţi că după predica de pe munte, Isus a coborât, fiind întâmpinat de un sutaş, care I-a spus: „Doam- ne, robul meu zace în casă slăbănog, şi se chinuieşte cumplit”. Isus i-a zis: „Am să vin şi să-l tămăduiesc”. Sutaşul i-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu”, „ci zi numai un cuvânt şi robul meu va fi tămăduit.” Isus s-a întors către cei ce veneau după El, şi a zis: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare” (Matei 8:5- 13).
Israel avea Biblia; ei cunoşteau Cuvântul lui Dumnezeu. Ei se lăudau că sunt poporul Cărţii, poporul lui Dumnezeu. Ei citeau Cuvântul, îl predicau în sinagogile lor, „Cuvântul Meu… va face voia Mea şi va împlini planurile Mele” (Is. 55:11). Când citeau Cuvântul, ei spuneau: „Aşa să fie; aşa trebuie făcut. Noi vedem necesitatea de a face aşa şi o vom face. Vom împlini ceea ce spune Cuvântul.” Apoi, ei făceau tot ce puteau mai bine, ca să împlinească Cuvântul. Le-a luat atât de mult timp, încât niciodată nu l-au împlinit. Adevărata împlinire a Cuvântului de către ei era atât de departe încât cei mai buni dintre ei au fost constrânşi să exclame: „Dacă măcar o persoană ar putea să păzească legea doar pentru o zi, şi să nu o calce în nici un punct – nu, dacă măcar unul ar putea ţine legea doar în acel punct care priveşte păzirea corespunzătoare a Sabatului — atunci necazurile lui Israel s-ar sfârşi şi Mesia, în sfârşit, ar veni.” Deci, deşi ei au început prin a face ceea ce spune Cuvântul, le-a luat atâta timp că niciodată nu au reuşit. Ce erau ei?
Exista Cuvântul lui Dumnezeu, care spune: „Cuvântul Meu … va face voia Mea”. Şi aceasta prin puterea Sa creatoare. Dar deşi ei declarau că recunosc puterea creatoare a cuvântului lui Dumnezeu, totuşi, în vieţile lor, ei au ignorat-o cu totul şi au spus: „Noi vom face aceasta.” S-au bazat pe ei înşişi în ceea ce priveşte procesul care
urma să-i aducă în punctul în care Cuvântul şi ei înşişi ar fi fost în armonie. Ce erau ei? Vă este frică să spuneţi, de teamă că vă recu- noaşteţi pe dumneavoastră înşivă în ei? Nu vă temeţi să spuneţi: ei erau evoluţionişti; pentru că asta erau şi asta sunteţi mulţi dintre dumneavoastră. Calea pe care mergeau ei era opusă creaţionismu- lui; nu era creaţiune în ea. Ei nu erau făcuţi făpturi noi; în ei nu se forma o viaţă nouă; lucrul acesta nu se îndeplinea prin puterea lui Dumnezeu ci în întregime prin ei înşişi; ei erau atât de departe de a crede în creaţiune încât L-au respins pe Creator şi L-au răstignit. Aceasta este ceea ce face întotdeauna evoluţionismul; pentru, că nu uitaţi, „evoluţionismul este direct opus creaţionismului”.
Aceştia erau oamenii spre care privea Isus când a făcut această declaraţie despre credinţă în Israel. Vedem un roman, care a trăit printre evrei, popor care a sfidat învăţăturile lui Isus. Acest sutaş a stat în preajma lui Isus, L-a văzut vorbind, I-a auzit cuvintele şi a văzut efectul lor, până când a ajuns la concluzia: „Orice spune acest om, aşa este; când El spune un lucru, acesta aşa se şi face. Acum îmi va fi de ajutor şi mie.” Aşa că s-a dus la Isus şi a zis ceea ce este scris. Isus ştia foarte bine că omul acesta se gândea la puterea Cuvântului Său de a face acel lucru; şi i-a răspuns: Foarte bine, voi veni şi-ţi voi vindeca robul. O, nu, Doamne nu e nevoie să vii. Vedeţi, acest om vroia să pună la încercare pentru a-şi da seama dacă exista sau nu vreo putere în cuvânt. De aceea el a spus: „Zi numai un cuvânt şi robul meu va fi tămăduit.” Isus i-a răspuns: „‘Du-te, şi facăţise după credinţa ta’. Şi robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela”. Când a fost rostit Cuvântul „Să ţi se facă”, cât timp a trecut până când robul lui s-a vindecat? Douăzeci de ani? — Nu. Nu trebuia să treacă prin multe suişuri şi coborâşuri înainte de a fi sigur de vindecare? — Nu, nu! Când a fost rostit Cuvântul, Cuvântul a împlinit lucrul rostit; şi l-a împlinit imediat.
În altă zi, Isus mergea pe drum şi un lepros, care se afla la oarecare distanţă de El, L-a recunoscut. Şi el a pus stăpânire pe
adevărul binecuvântat al puterii creatoare a Cuvântului lui Dumne- zeu. El i-a spus lui Isus: „Dacă vrei, poţi să mă curăţeşti”. Isus, S-a oprit şi i-a zis: „‘Da, voiesc, fii curăţit!’ Îndată l-a lăsat lepra şi s-a curăţit” (Marcu 1:41, 42). Nu avem voie să intercalăm nici un moment între rostirea Cuvântului şi împlinirea faptului: „îndată” leprosul a fost curăţit.
Vedeţi acum, că la începutul creaţiunii Cuvântul lui Dumne- zeu avea în el energia creatoare de a produce acel lucru pe care Cu- vântul îl pronunţă. Observaţi că, atunci când Isus a venit în lume ca să le arate oamenilor calea vieţii, ca să-i elibereze din păcatele lor, El a demonstrat, în repetate rânduri, oriunde a umblat, pentru toţi oamenii din toate timpurile, că acelaşi Cuvânt al lui Dumnezeu are aceeaşi putere creatoare în el, aşa încât, atunci când Cuvântul este rostit, puterea creatoare este prezentă pentru a produce lucrul rostit.
Ce sunteţi deci? Un evoluţionist sau un creaţionist? Acest Cu- vânt vă vorbeşte. L-aţi citit şi declaraţi că credeţi în el. Credeţi în creaţionism ca o manifestare a împotrivirii faţă de ceilalţi evolu- ţionişti; vreţi acum să credeţi în creaţionism ca o manifestare a împotrivirii faţă de dumneavoastră înşivă? Vreţi să vă aşezaţi astăzi pe platforma pe care nu veţi mai permite ca între dumneavoastră şi puterea creatoare a Cuvântului să mai intervină nimic — nici o perioadă de timp?
Isus i-a spus unei anumite persoane: „Păcatele îţi sunt iertate.” Cât timp a trecut până când să fie aşa în realitate? — Nu a existat nici o perioadă de timp între cuvântul „iertare” şi faptul în sine. Acelaşi Cuvânt — „Păcatele îţi sunt iertate” — este rostit pentru dumneavoastră astăzi. De ce lăsaţi să treacă un timp oricât de mic între rostirea acestui Cuvânt către voi şi împlinirea lui în fapt? Aţi spus mai devreme că oricine lasă un minut, sau chiar o secundă, să treacă între rostirea Cuvântului lui Dumnezeu şi producerea lui în fapt, este un evoluţionist. Foarte bine, aşa este. Reţineţi aceas- ta. Acum, vă întreb, de ce atunci când Cuvântul vorbeşte pentru
dumneavoastră iertarea, lăsaţi zile întregi să treacă înainte ca iertarea să ajungă la voi, înainte ca să o aveţi cu adevărat în voi? Aţi spus despre acel om că este un evoluţionist. Dar ce sunteţi dumneavoas- tră, aş vrea să ştiu? Aveţi de gând să nu mai fiţi evoluţionişti şi să deveniţi creaţionişti?
Această zi va avea o importanţă deosebită pentru mulţi din cei prezenţi deoarece este momentul în care mulţi se vor decide în această privinţă, într-un fel sau altul. Dacă plecaţi de aici fiind un evoluţionist, sunteţi în primejdie. Chiar acum, aceasta este pentru fiecare o problemă de viaţă şi de moarte. Aţi spus că evoluţionismul este necredinţă — lipsă de credinţă — şi aşa şi este. De aceea, dacă plecaţi din această sală fiind un evoluţionist, care este poziţia dum- neavoastră? Care este alegerea dumneavoastră? Iar dacă plecaţi din această sală fără iertarea păcatelor, sunteţi un evoluţionist, pentru că aţi permis să treacă un timp între rostirea Cuvântului şi împli- nirea în fapt.
Din ceea ce am citit, vedeţi că oricine lasă să treacă o perioadă de timp între Cuvântul rostit şi împlinirea lucrului respectiv, este un evoluţionist. Cuvântul lui Dumnezeu către dumneavoastră este: Omule „păcatele îţi sunt iertate”. Femeie, „păcatele îţi sunt iertate”. [Prezbiterul Corliss: „Nu a spus: ‘Păcatele îţi vor fi iertate’”?] Nu domnule: „Păcatele îţi sunt iertate” — timpul prezent, subliniat.
„Păcatele îţi sunt iertate.” Îi mulţumesc lui Dumnezeu că este aşa, deoarece în acel cuvânt „iertare” există puterea creatoare care înde- părtează toate păcatele şi care face din om o făptură nouă. Eu cred în creaţionism. Dar dumneavoastră? Credeţi în puterea creatoare care este în Cuvântul „iertare”, rostit pentru voi? Sau sunteţi un evoluţionist şi spuneţi: „Eu nu pot vedea cum se poate aşa ceva, pentru că eu sunt atât de rău?” „Am încercat să fac binele, dar am avut multe eşecuri; multe suişuri şi coborâşuri şi am fost mai mult jos decât sus.” Dacă asta este ceea ce vă spuneţi, sunteţi un evolu- ţionist, pentru că acesta este evoluţionism.
