“În urmă, Isus s-a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut și ei au venit la El. A rânduit dintre ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine și să-i trimită să propovăduiască.”
Chemarea celor doisprezece la apostolat și Predica de pe Munte au avut loc la adăpostul copacilor, pe o colină a muntelui, nu departe de Marea Galileii. Câmpurile și dealurile erau locurile preferate ale lui Isus și mare parte din învățătura Lui a fost dată sub cerul liber, mai mult decât în templu sau în sinagogi. Nici o sinagogă n-ar fi putut cuprinde mulțimea de oameni care-L urma; dar nu numai pentru motivul acesta a ales El să-i învețe pe oameni în câmpii și în crânguri. Lui Isus Îi plăceau scenele din natură. Pentru El, fiecare loc retras și liniștit era un templu sfânt.
Primii locuitori ai pământului își aleseseră un sanctuar sub umbra pomilor Edenului. Acolo comunicase Hristos cu părintele omenirii. Când au fost izgoniți din Paradis, primii noștri părinți încă se mai închinau în câmpii și crânguri și acolo i-a întâlnit Isus, aducându-le Evanghelia harului Său. Hristos a fost Acela care a vorbit cu Avraam sub stejarii lui Mamre, a vorbit și cu Isaac când mergea să se roage pe câmpie, în amurgul serii, cu Iacov pe o colină la Betel, cu Moise în munții Madianului și cu tânărul David în timp ce-și veghea turma. Tot sub îndrumările lui Hristos, timp de cincisprezece veacuri, poporul iudeu își părăsise casele pentru o săptămână în fiecare an și locuise în colibe făcute din ramuri verzi, “din pomii cei frumoși, ramuri de finici, ramuri de copaci stufoși și de sălcii de râu.” (Leviticul 23, 40.)
Pentru a-i pregăti pe ucenici, Isus a ales să-i scoată din larma orașului în liniștea câmpiilor și dealurilor, care erau mai potrivite cu lecțiile de lepădare de sine pe care El dorea să-i învețe. În timpul lucrării Sale, El avea plăcerea să-i adune pe oameni în jurul Său, sub cerul albastru, undeva pe o coastă înverzită de deal sau pe țărm, lângă lac. Aici, înconjurat de lucrările propriei creațiuni, El putea să îndrepte gândurile ascultătorilor de la cele artificiale la cele naturale. În creșterea și dezvoltarea naturii se descopereau principiile Împărăției Sale. Atunci când își ridicau privirea către dealurile lui Dumnezeu și admirau lucrările minunate ale mâinilor Sale, oamenii puteau să primească învățăturile prețioase ale adevărului dumnezeiesc. Învățătura dată de Hristos urma să le fie repetată de lucrările din natură. La fel se întâmplă și cu toți aceia care ies în natură, avându-L pe Hristos în inima lor. Ei se vor simți înconjurați de o influență sfântă. Lucrurile din natură conțin pildele Domnului și repetă sfaturile date de El. Având comuniune cu Dumnezeu prin natură, mintea se înalță și inima găsește odihnă.
Acum s-a făcut primul pas pentru a organiza biserica, pentru ca, după plecarea lui Hristos, ea să fie reprezentanta Lui pe pământ. Ei nu aveau la dispoziție un sanctuar somptuos, însă Mântuitorul i-a condus pe ucenici la locul liniștit pe care-l prefera și, în mintea lor, experiențele sfinte din ziua aceea aveau să fie pentru totdeauna legate de frumusețea muntelui, a văilor și a mării.
Isus îi chemase pe ucenici ca să-i poată trimite ca martori ai Săi, pentru a vesti lumii ce văzuseră și ce auziseră de la El. Slujba care le fusese încredințată era cea mai importantă la care au fost chemate vreodată ființe omenești și era, ca însemnătate, imediat după aceea a lui Hristos. Ei aveau să fie împreună-lucrători cu Dumnezeu pentru salvarea lumii. După cum în Vechiul Testament cei doisprezece patriarhi au fost reprezentanții lui Israel, tot așa cei doisprezece apostoli trebuiau să fie reprezentanții bisericii formate de Evanghelie.
Mântuitorul cunoștea caracterul oamenilor pe care îi alesese; cunoștea toate slăbiciunile și nedesăvârșirile lor; El cunoștea toate primejdiile prin care ei urmau să treacă, precum și răspunderea care trebuia să fie pusă asupra lor și inima Lui era plină de grijă pentru acești aleși. Singur, pe un munte aproape de Marea Galileii, El a petrecut toată noaptea în rugăciune pentru ei, în timp ce aceștia dormeau la picioarele muntelui. Îndată ce s-au arătat primele raze ale dimineții, i-a chemat să vină la El, deoarece avea să le comunice un lucru important.
