“În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare numită în evreiește Betesda, care are cinci pridvoare. În pridvoarele acestea zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, care așteptau mișcarea apei.”
Din când în când, apele scăldătorii erau agitate și se credea că lucrul acesta era rezultatul unei puteri supranaturale și că oricine ar fi coborât primul în apă după tulburarea ei se făcea sănătos, orice boală ar fi avut. Sute de suferinzi mergeau acolo, dar, când se tulbura apa, gloata era așa de mare, încât în goana lor călcau în picioare bărbați, femei și copii mai slabi ca ei. Mulți nu puteau să ajungă până la marginea scăldătorii. Mulți dintre cei ce ajungeau până acolo mureau alături de ea. Pe locul acela se ridicaseră adăposturi, ca bolnavii să fie apărați de arșița zilei și de răcoarea nopții. Unii își petreceau noaptea în pridvoarele acestea și în fiecare zi se târau până la marginea scăldătorii, cu speranța zadarnică de vindecare.
Isus era din nou la Ierusalim. Mergând singur și părând adâncit în meditație și rugăciune, a ajuns la scăldătoare. I-a văzut pe suferinzii aceia nenorociți așteptând ceea ce credeau că este singura lor nădejde de vindecare. El dorea să folosească puterea Sa vindecătoare, ca să-i facă bine pe toți bolnavii. Dar era o zi de Sabat. Mulțimile se duceau la templu să se roage și El știa că un asemenea act de vindecare ar fi stârnit atât de mult prejudecățile iudeilor, încât ar fi pus repede capăt lucrării Lui.
Dar Mântuitorul a văzut un caz foarte nenorocit. Era acolo un bolnav neajutorat, paralizat de treizeci și opt de ani. Suferința lui era în mare măsură urmarea propriilor păcate și era socotită ca o judecată de la Dumnezeu. Singur și lipsit de prieteni, simțind că nu avea dreptul la îndurarea lui Dumnezeu, suferindul îndurase ani mulți de mizerie. Pe când se aștepta ca apele să fie tulburate, aceia care se milostiveau de nenorocirea lui îl duceau la pridvoare. Dar, în clipa favorabilă, n-avea pe nimeni să-l ajute. Văzuse el că apa se mișcă, dar nu fusese niciodată în stare să treacă dincolo de marginea scăldătorii. Alții, mai puternici decât el, săreau în apă înaintea lui. El nu putea să lupte ca să biruie gloata egoistă și gata de ceartă. Eforturile lui stăruitoare în direcția aceasta, grija și continua dezamăgire făcuseră să-i piară și restul de puteri.
Bolnavul zăcea pe rogojina lui și tot ridica ochii să vadă scăldătoarea, când un chip blând și milostiv S-a aplecat asupra lui și cuvintele: “Vrei să te faci sănătos?” i-au atras atenția. Nădejdea îi reînvie în inimă. Simțea că va fi ajutat cumva. Dar valul de curaj a scăzut îndată. Și-a adus aminte de câte ori încercase să ajungă până la apă și acum avea puțină nădejde să mai trăiască până când să se tulbure apa din nou. El și-a întors obosit privirea, zicând: “Doamne, n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa și, până să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea”.
Isus nu i-a cerut acestui bolnav să creadă în El; i-a zis doar: “Scoală-te, ridică-ți patul și umblă”. Credința omului se prinse de cuvânt. Fiecare mușchi și fiecare nerv vibrau de viață nouă și o putere vindecătoare se cobora în picioarele lui paralizate. Fără să mai întrebe, și-a supus voința să asculte porunca lui Isus și toți mușchii au răspuns voinței lui. Sărind în picioare, se simțea ca un om în toate puterile.
Isus nu-l asigurase cu privire la ajutorul divin. Omul putea să se îndoiască și să piardă unica lui ocazie de vindecare. Dar a crezut cuvântul lui Hristos și, acționând în virtutea lui, a primit putere.
Prin aceeași credință, putem primi și noi vindecare spirituală. Prin păcat, am fost despărțiți de viața lui Dumnezeu. Sufletele noastre sunt paralizate. Prin noi înșine, nu suntem în stare să trăim o viață sfântă, cum nici omul neputincios nu era în stare să meargă. Mulți își dau seama de starea lor de slăbiciune și doresc acea viață spirituală care să-i aducă în armonie cu Dumnezeu; în zadar ei se luptă să o câștige. În disperare, ei strigă: “O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Romani 7, 24.) Acești oameni descurajați, prinși în luptă, să privească în sus. Mântuitorul Se apleacă asupra acelora pe care i-a răscumpărat prin sângele Său, zicând cu nespusă duioșie și milă: “Vrei să te faci sănătos?” El îți spune să te ridici în sănătate și pace. Nu aștepta să simți că ești sănătos. Crede cuvântul Lui și el se va împlini. Pune voința ta de partea voinței lui Hristos. Slujește-L și, lucrând după cuvântul Lui, vei primi putere. Oricare ar fi obiceiul rău și patima cea rea, care din cauza îndelungatei practicări a robit sufletul și trupul, Hristos e în stare și dorește să te elibereze. El va da viață sufletului “mort în greșeli.” (Efeseni 2, 1.) El îl va elibera pe robul prins în slăbiciune de nenorocire și de lanțurile păcatului.
