Când Moise era aproape să construiască sanctuarul ca locuință pentru Dumnezeu, a fost îndrumat să facă toate lucrurile după modelul care i se arătase pe munte. Moise era plin de zel pentru lucrarea lui Dumnezeu și avea la îndemână oamenii cei mai talentați și mai iscusiți pentru a realiza îndrumările lui. Cu toate acestea, el nu trebuia să facă nici un clopoțel, nici o rodie, nici un ciucure, nici o podoabă, nici o perdea, nici un vas al sanctuarului, decât după modelul ce-i fusese arătat. Dumnezeu l-a chemat pe munte și i-a descoperit lucrurile cerești. Domnul l-a acoperit cu slava Lui, ca să poată vedea modelul, și după acesta s-au făcut toate lucrurile. Așa și lui Israel, din care voia să facă locuința Lui, i-a descoperit strălucitul Lui ideal cu privire la caracter. Modelul i-a fost arătat pe munte, când s-a dat legea pe Sinai și când Domnul a trecut prin fața lui Moise, proclamând: “Domnul, Dumnezeu, este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul.” (Exod 34, 6.7.)
Israel alesese propriile căi. El nu clădise după model; dar Hristos, adevăratul templu pentru sălășluirea lui Dumnezeu, și-a modelat fiecare amănunt al vieții Sale pe pământ după idealul dumnezeiesc. El a zis: “Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule, și Legea Ta este în fundul inimii Mele.” (Psalmii 40, 8.) Tot așa și caracterele noastre trebuie să fie clădite ca “un locaș al lui Dumnezeu prin Duhul.” (Efeseni 2, 22.) Noi trebuie să facem totul după chipul care este chiar Acela care “a suferit pentru noi și ne-a lăsat o pildă ca să călcăm pe urmele Lui.” (Evrei 8, 5; 1 Petru 2, 21.)
Cuvintele lui Hristos ne învață că ar trebui să ne considerăm legați cu totul de Dumnezeu, Tatăl nostru din cer. Oricare ne-ar fi poziția, suntem dependenți de Dumnezeu, care ține soarta tuturor în mâinile Sale. El ne-a dat o lucrare de făcut și ne-a înzestrat cu puteri și mijloace pentru această lucrare. Atâta vreme cât ne supunem voința lui Dumnezeu și ne încredem în tăria și înțelepciunea Lui, vom fi călăuziți pe căi sigure, pentru a împlini partea pe care o avem în marele Său plan. Dar acela care se încrede în înțelepciunea și în puterea proprie se desparte de Dumnezeu. În loc să lucreze în armonie cu Hristos, el împlinește planul vrăjmașului lui Dumnezeu și al omului.
Mântuitorul a zis mai departe: “Tot ce face Tatăl, face și Fiul întocmai…. După cum Tatăl învie morții și le dă viață, tot așa și Fiul, dă viață cui vrea”. Saducheii susțineau că nu va fi înviere a corpului, dar Isus le-a spus că una din lucrările cele mai de seamă ale Tatălui Său este aceea de a învia pe morți și că El are putere să facă aceeași lucrare. “Vine ceasul, și acum a și venit, când cei morți vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și cei ce-L vor asculta vor învia.” Fariseii credeau în învierea morților. Hristos a declarat că, și în timpul acela, puterea care dă viață morților se afla între ei și ei n-aveau decât să privească manifestarea ei. Aceeași putere de înviere dă viață și celui “mort în greșeli și păcate” (Efeseni 2, 1.) Duhul acela dă viață din Hristos Isus, “puterea învierii Sale”, îi izbăvește pe oameni de “legea păcatului și a morții.” (Filipeni 3, 1; Romani 8, 2.) Stăpânirea răului este sfărâmată, iar, prin credință, sufletul este apărat de păcat. Acela care deschide inima față de Duhul lui Hristos devine părtaș al acelei forțe mărețe, care va ridica din mormânt corpul său.
Umilul Nazarinean și-a arătat adevăratul Său titlu de noblețe. El S-a ridicat deasupra neamului omenesc, a îndepărtat vălul păcatului și al ocării și S-a descoperit ca Slăvitul oștilor îngerești, Fiul lui Dumnezeu, una cu Creatorul universului. Ascultătorii Săi stăteau fermecați. Nici un om nu vorbise ca El, nimeni nu se purtase cu o așa demnitate împărătească. Toate cuvintele Lui erau clare și înțelese, declarând în întregime misiunea Sa și datoria lumii. “Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toți să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinstește pe Fiul, nu cinstește nici pe Tatăl, care L-a trimis. După cum Tatăl are viață în Sine, tot așa a dat Fiului să aibă viață în Sine. Și i-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului.”
Preoții și conducătorii luaseră poziție de judecători, pentru a condamna lucrarea lui Hristos, dar El S-a declarat Judecătorul lor și Judecătorul întregului pământ. Lumea este încredințată lui Hristos și prin El se transmit neamului omenesc decăzut toate binecuvântările lui Dumnezeu. El a fost Răscumpărător atât înainte, cât și după întruparea Sa. Îndată ce s-a ivit păcatul, a existat și un Mântuitor. El a dat și dă tuturor viață și lumină și fiecare va fi judecat după lumina primită. El, care a dat lumina, care i-a urmărit pe oameni cu cea mai duioasă stăruință, căutând să-i câștige de la păcat la sfințenie, este în același timp și Apărătorul, și Judecătorul lor. De la începerea marii lupte în cer, Satana și-a menținut lucrarea prin înșelăciune; dar Hristos a lucrat și lucrează pentru a-i dezvălui planurile și a-i distruge puterea. El, care S-a luptat cu amăgitorul și care, în decursul tuturor veacurilor, a căutat să-i smulgă pe captivi din prinsoarea lui, va judeca fiecare ființă.
