“Atunci diavolul l-a dus în Sfânta Cetate, L-a pus pe streașina templului și I-a zis: ‘Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris:
El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta;
Și ei Te vor lua pe mâini,
Ca nu cumva să Te lovești cu piciorul de vreo piatră.’”
Satana credea că acum dă lupta cu Isus pe terenul Lui. Însuși vrăjmașul acesta înverșunat folosea cuvinte care porneau din gura lui Dumnezeu. El încă se mai arăta ca un înger de lumină și dădea de înțeles că are cunoștințe din Scriptură și că înțelege valoarea celor scrise. După cum Isus a folosit mai înainte Cuvântul lui Dumnezeu ca să-și susțină credința, ispititorul îl folosea acum cu gândul de a-și sprijini amăgirea. El pretindea că a vrut doar să vadă câtă credință are Isus și acum Îi laudă statornicia. Deoarece Mântuitorul a arătat că are încredere în Dumnezeu, Satana stăruia ca El să dea o nouă dovadă de credință.
Dar ispita este din nou începută prin cuvintele care semănau îndoială: “Dacă ești Fiul lui Dumnezeu”. Hristos era ispitit să răspundă la acest “dacă”; dar S-a abținut și n-a îngăduit nici cea mai slabă umbră de îndoială. El nu avea de ce să-și pună viața în primejdie ca să-i dea o dovadă lui Satana.
Ispititorul gândea că se poate folosi de natura omenească a lui Hristos și căuta să-L ducă la îngâmfare. Cu toate că Satana poate ademeni pe cineva, el nu poate să-l constrângă la păcat. El I-a spus lui Isus: “Aruncă-Te jos”, știind că el nu-L putea arunca, pentru că atunci Dumnezeu ar fi intervenit și L-ar fi salvat. Satana nu putea nici să-L oblige pe Isus să Se arunce. Dacă Hristos nu consimțea la ispită, nu putea fi biruit. Nici toată puterea pământului sau a infernului nu putea să-L forțeze să Se depărteze cât de puțin de voia Tatălui Său.
Ispititorul nu ne poate constrânge niciodată să păcătuim. El nu poate să ne stăpânească mintea decât dacă ea este predată puterii lui. Întâi trebuie să consimtă voința și credința trebuie să se desprindă de Hristos și numai după aceea poate Satana să-și exercite puterea asupra noastră. Dar orice dorință păcătoasă pe care o cultivăm îi dă lui un punct de sprijin. Orice punct în care noi nu ajungem la standardul pus de Dumnezeu este o poartă deschisă, pe care poate să intre vrăjmașul să ne ispitească și să ne distrugă. Și orice greșeală sau înfrângere din partea noastră îi dă diavolului prilej să-L învinuiască pe Hristos.
Când a citat făgăduința: “El va porunci îngerilor să vegheze asupra Ta”, Satana a lăsat la o parte cuvintele: “Să Te păzească în toate căile Tale”; adică în toate căile în care Îl putem alege pe Dumnezeu. Isus a refuzat să lase calea ascultării. Deși avea o încredere deplină în Tatăl Său, nu voia să Se așeze fără să I se ceară într-o situație care ar fi făcut necesară intervenția Tatălui pentru a-L salva de la moarte. El nu voia să forțeze cerul să vină să-L scape și astfel să greșească și să nu-i dea omului o pildă de încredere și supunere.
Isus i-a spus lui Satana: “De asemenea, este scris: ‘Să nu ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău’”. Cuvintele acestea le spusese Moise copiilor lui Israel când însetaseră în pustie și au cerut ca Moise să le dea apă, strigând: “Este oare Domnul în mijlocul nostru sau nu este?” (Exod 17, 7.) Dumnezeu făcuse pentru ei minuni, dar, cu toate acestea, în vreme de încercare, s-au îndoit și au cerut o dovadă că El era cu ei. În necredința lor, ei căutau să-L pună la încercare. Satana Îl constrângea pe Hristos să facă același lucru. Dumnezeu dăduse deja dovada că Isus era Fiul Său; și acum, dacă ar fi cerut o dovadă că El era Fiul lui Dumnezeu, ar fi însemnat să pună la încercare Cuvântul lui Dumnezeu — să-L ispitească. La fel este dacă ar cere cineva un lucru pe care Dumnezeu nu l-a făgăduit. Ar însemna neîncredere și ar fi de fapt o încercare sau o ispitire a Lui. Noi nu trebuie să-I cerem lui Dumnezeu ceva ca să dovedim că Își va împlini Cuvântul, ci pentru că îl va împlini; nu ca să dovedim că El ne iubește, ci pentru că ne iubește. “Fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută.” (Evrei 11, 6.)
