Când I-a oferit lui Hristos împărăția și slava lumii, ispititorul a propus de fapt ca Hristos să predea adevăratul Lui drept de a împărăți asupra lumii și să aibă stăpânirea ca un supus al lui Satana. O asemenea împărăție doreau să aibă și iudeii. Ei doreau împărăția acestei lumi. Dacă Hristos ar fi voit să le dea o asemenea împărăție, L-ar fi primit cu mare bucurie. Dar asupra ei zăcea blestemul păcatului, cu toate nenorocirile aduse de el. Hristos i-a spus atunci ispititorului: “Înapoia Mea, Satano! Este scris: ‘Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești’”.
Acela care se revoltase în cer Îi oferea lui Hristos împărățiile acestei lumi, ca să cumpere omagiul Lui față de principiile răutății; dar El nu putea fi cumpărat. El venise să întemeieze o împărăție a neprihănirii și nu avea de gând să-și părăsească planurile. Cu aceeași ispită, Satana se apropie de oameni, față de care are mai mare succes decât față de Hristos. Oamenilor le oferă împărăția acestei lumi, cu condiția să recunoască supremația lui. El le cere să jertfească cinstea, să desconsidere conștiința și să se lase stăpâniți de egoism. Hristos îi invită să caute Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea ei; dar Satana îi urmărește și le spune: “Oricât ar fi de adevărate lucrurile despre viața veșnică, dacă vrei să ai succes în lumea aceasta, trebuie să-mi servești mie. Eu țin în mâna mea binele tău. Pot să-ți dau bogății, plăceri, onoruri și fericire. Ascultă sfatul meu. Nu te lăsa dus de idei ciudate, de cinste sau sacrificiu de sine. Calea ți-o pregătesc eu”. Astfel sunt rătăciți foarte mulți oameni. Ei sunt de acord să trăiască pentru slujirea eului și Satana este mulțumit. În timp ce-i adoarme cu nădejdea de a pune stăpânire pe lume, el câștigă stăpânirea asupra vieții lor. Dar el oferă ceea ce nu le poate da și în curând le va fi luat. În schimb, îi momește cu dreptul lor la moștenirea fiilor lui Dumnezeu.
Satana pusese la îndoială faptul că Isus era Fiul lui Dumnezeu. Dar, când a fost respins, i s-a dat dovada că el nu putea contesta aceasta. Dumnezeirea a străbătut prin corpul omenesc suferind. Satana n-a avut putere să se împotrivească poruncii. Scrâșnind de umilință și ură, a fost silit să se retragă din fața Răscumpărătorului omenirii. Biruința lui Hristos era desăvârșită, la fel cum a fost înfrângerea lui Adam.
Tot așa și noi putem să ne împotrivim ispitei și să-l obligăm pe Satana să plece de la noi. Isus a câștigat biruința prin supunere și credință în Dumnezeu, iar prin apostolul ne spune: “Supuneți-vă, dar, lui Dumnezeu, împotriviți-vă diavolului și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu și El Se va apropia de voi.” (Iacov, 4, 7.8.) Noi nu ne putem salva singuri din puterea ispititorului. El a biruit omenirea și, atunci când încercăm să-i stăm împotrivă prin puterile noastre, ajungem cu siguranță o pradă a vicleniei lui. “Numele Domnului este un turn; cel neprihănit fuge în el și stă la adăpost.” (Proverbe 18, 10.) Satana tremură și fuge din fața celei mai slabe ființe care găsește adăpost în numele acesta puternic.
După ce vrăjmașul s-a depărtat, Isus a căzut sfârșit de puteri la pământ, cu fața palidă, ca mort. Îngerii cerului vegheaseră asupra luptei privind la iubitul lor Conducător, care trecea prin suferințe așa de mari pentru a ne deschide o cale de scăpare. El a suferit încercarea aceasta, mai mare decât vom fi chemați să suportăm noi vreodată. Îngerii Îi slujeau acum Fiului lui Dumnezeu, care zăcea ca mort la pământ. A fost întărit cu hrană, mângâiat prin cuvinte pline de iubire din partea Tatălui Său și prin asigurarea că tot cerul a triumfat prin biruința Lui. Recăpătându-și puterile, inima Lui mare se îndreaptă plină de iubire către om și El pornește mai departe, să termine lucrarea pe care o începuse, cu gândul să nu Se odihnească până când vrăjmașul nu va fi înfrânt și neamul omenesc nu va fi răscumpărat.
Noi nu vom putea pricepe niciodată cât a costat răscumpărarea noastră, până nu vom sta în fața tronului lui Dumnezeu, împreună cu Răscumpărătorul nostru. Când slava locuințelor veșnice va străluci înaintea ochilor noștri extaziați, ne vom aminti că Isus a părăsit toate acestea pentru noi și nu numai că S-a exilat din curțile cerești, dar a riscat să fie înfrânt și să fie pierdut pentru veșnicie. Atunci ne vom depune coroanele la picioarele Sale și vom cânta: “Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda.” (Apocalipsa 5, 12.)
