În tot timpul vieții Sale pe pământ, Isus a fost un lucrător zelos și statornic. El Se aștepta să realizeze mult, de aceea a lucrat mult. După ce a intrat în lucrarea Sa, El a zis: “Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea când nimeni nu mai poate să lucreze.” (Ioan 9, 4.) Isus nu S-a sustras de la griji și răspunderi, așa cum fac mulți care pretind că sunt urmași ai Săi. Tocmai pentru că încearcă să ocolească aceste lucruri sunt așa de mulți slabi și incapabili. Ei pot să aibă însușiri prețioase și plăcute, dar sunt fără râvnă și aproape că nu sunt buni de nimic atunci când au de înfruntat greutăți sau piedici de învins. Încrederea și râvna, statornicia și tăria de caracter manifestate în Hristos trebuie să se dezvolte și în noi, prin aceeași disciplină pe care El a suportat-o. Și harul pe care El l-a primit ne va fi dat și nouă.
Tot timpul cât a trăit printre oameni, Mântuitorul nostru a împărtășit soarta celor săraci. Din propria viață cunoștea grijile și poverile lor și putea să-i mângâie și să-i încurajeze pe toți lucrătorii umili. Aceia care au o adevărată concepție despre învățătura pe care ne-o dă viața Sa nu vor considera niciodată că trebuie să se facă o deosebire între clase, că bogații trebuie să fie onorați mai mult decât săracii valoroși.
Isus a pus tact și voie bună în lucrarea Sa. Se cere multă răbdare și spiritualitate pentru a introduce religia Bibliei în viața de familie și în activitatea zilnică, pentru ca în ocupațiile vremelnice ochiul să poată rămâne ațintit numai la mărirea lui Dumnezeu. Și în această privință Hristos a fost un ajutor. El niciodată n-a fost așa de împovărat de griji lumești, încât să nu aibă timp sau preocupare pentru lucrurile cerești. Deseori Își exprima bucuria inimii, cântând psalmi și melodii cerești. Deseori locuitorii din Nazaret Îi auzeau vocea înălțându-se în laude și mulțumiri către Dumnezeu. El întreținea legătura cu cerul prin cântec; iar când tovarășii Săi se plângeau de oboseala muncii, ei erau înviorați de sublimele melodii ieșite de pe buzele Sale. Imnurile Sale de laudă păreau că izgonesc pe îngerii cei răi și, asemenea fumului de tămâie, umpleau locul cu mireasmă. Mintea ascultătorilor Săi era transportată din exilul ei pământesc către căminul ceresc.
Isus era izvorul harului vindecător pentru lume și, în tot timpul acelor ani pe care i-a petrecut retras la Nazaret, viața Sa se revărsa în râuri de iubire și de bunătate. Bătrânii, cei întristați și împovărați de păcat, copiii la joacă în bucuria lor nevinovată, micile creaturi din crânguri, animalele răbdătoare, purtătoare de poveri — toată suflarea era mai fericită datorită prezenței Sale. El, al cărui cuvânt puternic susținea lumile, Se apleca să aline o pasăre rănită. Nimic nu rămânea neobservat de El, nimic față de care să nu binevoiască să dea ajutor.
Astfel, în timp ce creștea în înțelepciune și statură, Isus Se făcea tot mai plăcut și înaintea lui Dumnezeu, și înaintea oamenilor. El atrăgea simpatia tuturor inimilor, arătându-Se în stare să-i iubească pe toți. Atmosfera de nădejde și curaj care-L înconjura Îl făcea o binecuvântare în orice casă. Și adesea, în sinagogă, în ziua de Sabat, El era invitat să citească învățătura din profeți și inimile ascultătorilor tresăltau atunci când o nouă lumină strălucea puternic din cuvintele binecunoscute ale textului sacru.
Cu toate acestea, Isus Se ferea de îngâmfare. În toți anii cât a stat la Nazaret, El n-a dezvăluit nimic din puterea Sa făcătoare de minuni. El n-a căutat poziții și nu și-a atribuit titluri. Viața Sa liniștită și simplă și chiar tăcerea Sfintelor Scripturi cu privire la prima parte a vieții Sale ne învață o lecție importantă. Cu cât viața copilului este mai liniștită și mai simplă, cu cât este mai liberă de emoții artificiale și mai în armonie cu natura, cu atât mai favorabilă este ea dezvoltării fizice și mintale, precum și tăriei spirituale.
Isus este exemplul nostru. Sunt mulți care se ocupă cu interes de perioada slujirii Sale publice, în timp ce trec cu vederea învățăturile ce decurg din primii Săi ani. Dar tocmai în viața Sa de familie El este model pentru toți copiii și toți tinerii. Mântuitorul a consimțit să Se coboare în sărăcie, pentru ca să ne învețe cât de aproape putem umbla cu Dumnezeu, chiar și atunci când avem de dus o viață umilă. El a trăit pentru a mulțumi, onora și proslăvi pe Tatăl Său în lucrurile obișnuite ale vieții. Lucrarea Sa a început prin binecuvântarea lucrului umil al meseriașilor care trudeau pentru pâinea lor zilnică. El îndeplinea lucrarea lui Dumnezeu tot atât de mult atunci când lucra la tejgheaua dulgherului, ca și atunci când făcea minuni pentru mulțime. Și fiecare tânăr care urmează exemplul lui Hristos de credincioșie și ascultare în familia Lui umilă își poate însuși aceleași cuvinte spuse despre El de către Tatăl, prin Duhul Sfânt: “Iată robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Își găsește plăcere sufletul Meu.” (Isaia 42, 1.)
