Fiii lui Iosif erau departe de a simpatiza pe Isus și lucrarea Lui. Veștile care ajungeau la ei cu privire la viața și lucrarea Lui îi umpleau de uimire și neliniște. Au auzit că petrecea nopți întregi în rugăciune, că în timpul zilei era înconjurat de mari mulțimi de oameni și că nu-și lua prea mult timp pentru masă. Prietenii Lui gândeau că El Se obosește prea mult datorită muncii neîncetate; nu înțelegeau atitudinea Lui față de farisei, iar unii se temeau că I s-a tulburat rațiunea.
Frații Lui au auzit lucrurile acestea, precum și acuzația adusă de farisei că El izgonea demonii prin puterea lui Satana. Ei suportau greu ocara aruncată asupra lor din cauza înrudirii cu Isus. Ei știau ce tulburare provocaseră cuvintele și faptele Lui și nu numai că erau alarmați de declarațiile Lui îndrăznețe, dar erau supărați pentru că El îi mustra pe cărturari și pe farisei. Ei au hotărât că trebuia convins sau constrâns să înceteze acest mod de a lucra și au făcut-o și pe Maria să li se alăture, gândind că iubirea Lui pentru ea L-ar putea face să fie mai prevăzător.
Cu puțin timp înainte de lucrul acesta, Isus făcuse a doua minune de vindecare a unui demonizat, orb și mut, iar fariseii repetaseră acuzația: “Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii!” (Matei 9, 34.) Hristos le-a spus lămurit că, dacă pun lucrarea Duhului Sfânt în seama lui Satana, ei rup legătura cu izvorul binecuvântărilor. Cei care au vorbit împotriva lui Isus fără să fie conștienți de caracterul Lui divin pot primi iertare, deoarece prin Duhul Sfânt ei pot să fie aduși să-și vadă greșeala și să se pocăiască. Oricare ar fi păcatul, dacă sufletul se pocăiește și crede, vina este spălată prin sângele lui Hristos; dar acela care leapădă lucrarea Duhului Sfânt se așează într-o situație în care pocăința și credința sunt cu neputință. Numai prin Duhul Sfânt lucrează Dumnezeu în inimă; când leapădă în mod deliberat Duhul lui Dumnezeu și declară că El este de la Satana, oamenii taie legătura prin care Dumnezeu poate să comunice cu ei. Când, în cele din urmă, Duhul Sfânt este respins, Dumnezeu nu mai poate face nimic.
Fariseii, cărora le vorbise Isus și le dăduse această avertizare, nu credeau nici ei personal acuzația pe care o aduceau împotriva Lui. Nu era nici unul dintre acești oameni de seamă care să nu se fi simțit atras de Mântuitorul. Ei auziseră glasul Duhului vorbind în inima lor și dovedind că Isus este Unsul lui Israel, îndemnându-i să se declare și ei ucenici ai Lui. În lumina prezenței Sale, ei își dăduseră seama că sunt lipsiți de sfințenie și doriseră neprihănirea pe care nu o puteau realiza. Dar, după ce L-au lepădat, ar fi fost prea umilitor să-L primească pe Isus ca Mesia. O dată ce au pus piciorul pe cărarea necredinței, erau prea mândri ca să-și mărturisească rătăcirea. Iar pentru a evita recunoașterea adevărului, au încercat cu o violență disperată să combată învățătura Mântuitorului. Dovada puterii și a harului Său i-a umplut de mânie. Nu puteau să-L împiedice pe Mântuitorul să facă minuni, nici nu puteau aduce la tăcere învățătura Lui; dar au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-L prezenta greșit și a răstălmăci cuvintele Lui. Cu toate acestea, Duhul lui Dumnezeu îi urmărea cu puterea Lui convingătoare, iar ei trebuiau să ridice multe obstacole pentru a se împotrivi puterii Lui. Duhul Sfânt, cea mai eficientă forță care poate să lucreze cu inima omenească, lupta cu ei, dar ei nu voiau să se supună.
Nu Dumnezeu este acela care orbește ochii oamenilor sau care le împietrește inima. El le trimite lumină pentru a-și îndepărta greșelile și a-i conduce pe cărări sigure; dar, prin lepădarea acestei lumini, ochii au ajuns să orbească și inima să se împietrească. De multe ori, lucrul acesta se întâmplă încetul cu încetul și aproape pe nesimțite. Lumina vine în suflet prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin servii Săi sau prin lucrarea directă a Duhului Său. Dar când o rază de lumină este neluată în seamă, sensibilitatea spirituală scade, iar o altă descoperire a luminii este înțeleasă și mai greu. Și astfel întunericul se tot întinde, până când noaptea cuprinde tot sufletul. Așa a fost și cu acești conducători ai iudeilor. Ei erau convinși că Hristos era ajutat de o putere dumnezeiască, dar, pentru a se împotrivi adevărului, ei puneau lucrarea Duhului Sfânt pe seama lui Satana. Făcând lucrul acesta, ei alegeau în mod deliberat amăgirea, se predau lui Satana și de aici încolo erau stăpâniți de puterea lui.
