Strâns legată de avertizarea lui Hristos cu privire la păcatul împotriva Duhului Sfânt este o avertizare împotriva cuvintelor rele și fără rost. Cuvintele sunt o dovadă a ceea ce se găsește în inimă. “Din prisosul inimii vorbește gura.” Însă cuvintele sunt mai mult decât un indiciu al caracterului; ele au puterea să influențeze caracterul. Oamenii sunt influențați de propriile cuvinte. Adesea, mânați de un impuls venit pe neașteptate, ațâțați de Satana, ei rostesc cuvinte de gelozie sau de bănuieli rele, exprimând ceea ce nu cred în realitate; dar cuvintele acționează asupra gândurilor. Ei sunt înșelați de cuvintele lor și ajung să creadă cu adevărat ceea ce au vorbit sub îndemnul lui Satana. O dată ce au exprimat o părere sau o hotărâre, ei sunt adesea prea mândri pentru a retrage cele spuse și încearcă să aducă dovezi că au dreptate, până când ajung să creadă că o și au. E primejdios să rostești un cuvânt de îndoială, e primejdios să pui semnul întrebării și să critici lumina divină. Obiceiul de a critica în mod necuviincios și cu ușurătate acționează asupra caracterului, producând lipsă de respect și de credință. Mulți oameni care și-au îngăduit acest obicei au mers inconștienți către primejdie, până acolo încât au ajuns să critice și să lepede lucrarea Duhului Sfânt. Isus a zis: “În ziua judecății oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care îl vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină și din cuvintele tale vei fi osândit”.
Apoi a adăugat o avertizare pentru aceia care fuseseră impresionați de cuvintele Lui, care Îl ascultaseră cu plăcere, dar care nu se predaseră ca Duhul Sfânt să locuiască în ei. Un suflet se ruinează nu numai prin împotrivire, ci și prin neglijență. Isus a zis: “Duhul necurat, când a ieșit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, și n-o găsește. Atunci zice: ‘Mă voi întoarce în casa mea’ și, când vine în ea, o găsește goală, măturată și împodobită. Atunci se duce și ia cu el alte șapte duhuri mai rele decât el; intră în casă și locuiesc acolo”.
Erau mulți în zilele lui Hristos, cum sunt și astăzi, asupra cărora părea că stăpânirea lui Satana a fost sfărâmată; prin harul lui Dumnezeu, ei fuseseră eliberați de duhurile rele care le stăpâniseră sufletul. Ei se bucurau în iubirea lui Dumnezeu, dar, ca și ascultătorii asemănați în pildă cu pământul pietros, ei nu au rămas în iubirea Lui. Ei nu s-au predat zilnic lui Dumnezeu, pentru ca Hristos să poată locui în inimă; și când duhul cel rău s-a întors “cu alte șapte duhuri mai rele decât el”, ei au ajuns să fie cu totul stăpâniți de puterea celui rău.
Când sufletul se predă lui Hristos, o putere nouă ia în stăpânire inima cea nouă. Se produce o schimbare pe care omul nu o poate face niciodată prin sine însuși. Este o lucrare supranaturală, care aduce un element supranatural în natura omenească. Ființa care s-a predat lui Hristos devine fortăreața Lui, pe care El o păstrează într-o lume răzvrătită și vrea ca nici o altă autoritate să nu fie recunoscută acolo, decât a Sa. Un suflet luat astfel în stăpânire de puterile cerești nu poate fi biruit de asalturile lui Satana. Dar, dacă nu ne supunem stăpânirii lui Hristos, vom fi stăpâniți de cel rău. În mod inevitabil, noi trebuie să fim sub controlul uneia sau alteia dintre cele două puteri care se luptă pentru supremația lumii. Nu este necesar să alegem de bunăvoie să servim împărăției întunericului, pentru ca să ajungem sub stăpânirea ei. N-avem decât să neglijăm să ne aliem cu împărăția luminii. Dacă nu conlucrăm cu puterile cerești, Satana va lua în stăpânire inima și va face din ea locuința lui. Singura apărare împotriva răului este locuirea lui Hristos în inimă, prin credință în neprihănirea Lui. Numai când suntem legați strâns de Dumnezeu putem rezista efectelor nesfințite ale iubirii de sine, ale îngăduinței de sine și tendinței spre păcat. Noi putem părăsi multe obiceiuri rele și, pentru câtva timp, putem da la o parte tovărășia lui Satana; dar, fără o legătură vie cu Dumnezeu prin predarea noastră față de El, în fiecare clipă putem fi biruiți. Fără o cunoaștere personală a lui Hristos și o comuniune continuă cu El, suntem supuși bunului plac al lui Satana și până la urmă vom împlini pretențiile lui.
