Șechina se depărtase de la sanctuar, dar Copilul din Betleem era învăluit în slava în fața căreia îngerii se prosternau. Acest prunc neștiutor era sămânța făgăduită, către care arăta primul altar de la poarta Edenului. Acesta era Silo, Pacificatorul. Era Acela care Se numise în fața lui Moise EU SUNT. Era Acela care în stâlpul de nor și de foc fusese conducătorul lui Israel. Era Acela despre care văzătorii proorociseră cu mult înainte. El era Dorința tuturor națiunilor, Rădăcina și Vlăstarul lui David și Luceafărul strălucitor de dimineață. Numele acelui plăpând pruncușor, înscris în registrul lui Israel, care-L declara ca fiind fratele nostru, era nădejdea neamului omenesc decăzut. Copilul pentru care se plătise răscumpărare era Acela care trebuia să plătească prețul de răscumpărare pentru păcatele întregii omeniri. Era adevăratul “Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu”, conducătorul “preoției care nu poate trece de la unul la altul”, Mijlocitorul de la “dreapta Măririi în locurile preaînalte.” (Evrei 10, 21; 7, 24; 1, 3.)
Lucrurile spirituale se judecă spiritual. În templu, Fiul lui Dumnezeu era consacrat lucrării pe care venise s-o îndeplinească. Preotul privea la El ca la oricare alt copil. Dar, cu toate că el n-a văzut și n-a simțit nimic neobișnuit, s-a recunoscut totuși faptul că Dumnezeu dădea lumii pe Fiul Său. Această ocazie n-a trecut fără ca Hristos să fi fost recunoscut. “Și iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viață sfântă și era cu frica lui Dumnezeu. El aștepta mângâierea lui Israel și Duhul Sfânt era peste el. Duhul Sfânt îl înștiințase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului.”
Când intră în templu, Simeon văzu o familie înfățișând preotului pe primul lor născut. După înfățișare se cunoștea că sunt săraci; dar Simeon a înțeles îndemnurile Duhului Sfânt și a fost profund convins că pruncul înfățișat Domnului era Mângâierea lui Israel, Acela pe care din toată inima dorea să-L vadă. Spre uimirea preotului, Simeon arăta ca un om căzut în extaz. Copilul a fost înapoiat Mariei, iar el Îl luă în brațe și Îl înfățișă lui Dumnezeu, în timp ce în sufletul lui pătrunse o bucurie pe care nu o mai simțise niciodată. Ridicând copilul Mântuitor spre cer, a spus: “Acum, slobozește în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze neamurile, și slava poporului Tău Israel”.
Duhul profeției era asupra acestui om al lui Dumnezeu și, în timp ce Iosif și Maria stăteau lângă el, minunându-se de cuvintele lui, Simeon i-a binecuvântat și i-a zis Mariei: “Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbușirea și ridicarea multora în Israel și să fie un semn care va stârni împotrivire. Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să descopere gândurile multor inimi”.
Ana, o proorociță, de asemenea a intrat și a confirmat mărturia lui Simeon cu privire la Hristos. În timp ce Simeon vorbea, fața ei se luminase de slava lui Dumnezeu și din adâncul inimii își exprima mulțumirea pentru că i se îngăduise să-L vadă pe Hristos, Domnul.
Acești umili închinători nu studiaseră profețiile în zadar. Dar cei care dețineau poziții de conducători și preoți în Israel, deși aveau în fața lor prețioasele cuvinte ale profeției, nu umblau în căile Domnului și ochii lor nu erau deschiși să vadă Lumina vieții.
Tot astfel se petrec lucrurile și acum. Evenimentele asupra cărora este concentrată atenția întregului cer sunt neînțelese și apariția lor trece neobservată de conducătorii religioși și închinătorii din casa lui Dumnezeu. Oamenii Îl recunosc pe Hristos în istorie, în timp ce-I întorc spatele lui Hristos Cel viu. Hristos, în Cuvântul Său care cheamă la jertfire de sine, în cei săraci și suferinzi care cer ajutor, în cauza justă care implică sărăcie, trudă și defaimă, nu este primit nici astăzi mai bine decât a fost cu optsprezece veacuri în urmă.
Maria medita asupra proorociei mult cuprinzătoare a lui Simeon. Când privea la copilul din brațele ei și își amintea cuvintele spuse de păstorii din Betleem, inima ei se umplu de bucurie și speranță minunată. Cuvintele lui Simeon i-au amintit de profeticele rostiri ale lui Isaia: “Apoi o Odraslă va ieși din tulpina lui Isai și un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înțelepciune și de pricepere, duh de sfat și de tărie, duh de cunoștință și de frică de Domnul…. Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale și credincioșia brâul mijlocului Său”. “Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină…. Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 11, 1-5; 9, 2-6.)
