Înainte-mergătorul lui Hristos s-a ridicat dintre credincioșii lui Israel, care de multă vreme așteptau venirea lui Mesia. Bătrânul preot Zaharia și soția lui, Elisabeta, “erau amândoi neprihăniți înaintea lui Dumnezeu”; și, prin viața lor liniștită și sfântă, lumina credinței strălucea ca o stea în mijlocul întunericului acelor vremuri rele. Acestei perechi evlavioase i se făgăduise un fiu, care trebuia să meargă “înaintea Domnului, pentru a pregăti căile Lui”.
Zaharia locuia în “ținutul muntos al Iudeii”, dar se dusese la Ierusalim pentru a servi o săptămână în templu, o slujire care se cerea de două ori pe an de la preoții fiecărei cete. “Dar pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu la rândul cetei lui, după obiceiul preoției, a ieșit la sorț să intre să tămâieze în Templul Domnului.”
El stătea în fața altarului de aur din locul sfânt al sanctuarului. Norul de fum mirositor se înălța spre cer împreună cu rugăciunile lui Israel. Deodată, și-a dat seama de o prezență divină. Un înger al Domnului “a stătut în picioare la dreapta altarului pentru tămâiere”. Locul în care se așezase îngerul dovedea că este binevoitor, dar Zaharia n-a luat seama la lucrul acesta. Mulți ani se rugase pentru venirea Răscumpărătorului; acum cerul trimisese un sol, ca să-l înștiințeze că rugăciunile lui erau pe punctul de a fi ascultate; dar îndurarea lui Dumnezeu i s-a părut prea mare ca să poată crede. El era plin de teamă și se simțea vinovat.
Dar a fost salutat cu o fericită asigurare: “Nu te teme, Zahario, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevastă-ta, Elisabeta, îți va naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan. El va fi pentru tine o pricină de bucurie și veselie și mulți se vor bucura de nașterea lui. Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură amețitoare și se va umple de Duhul Sfânt…. El va întoarce pe mulți din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților la copii și pe cei neascultători la umblarea în înțelepciunea celor neprihăniți, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El”. Zaharia i-a zis îngerului: “Din ce voi cunoaște lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân și nevastă-mea este înaintată în vârstă”.
Zaharia știa bine cum i se dăduse lui Avraam un fiu la vârstă înaintată, pentru că avusese încredere în Acela care făgăduise. Dar, pentru o clipă, bătrânul preot și-a întors gândul spre slăbiciunea omenească. El uitase că ceea ce Dumnezeu făgăduiește este în stare să și aducă la îndeplinire. Ce deosebire între necredința aceasta și credința plăcută și copilărească a Mariei, fecioara din Nazaret, care, la cuvintele de minunată înștiințare spuse de înger, a răspuns: “Iată roaba Domnului, facă-mi-se după cuvintele tale.” (Luca 1, 38.)
Nașterea unui fiu lui Zaharia, întocmai ca nașterea fiului lui Avraam și a fiului Mariei, ne învață un mare adevăr spiritual, adevăr pe care îl învățăm cu greu și-l uităm ușor. În noi înșine n-avem nici o putere de a face vreun lucru bun, dar ceea ce nu putem face noi va fi lucrat prin puterea lui Dumnezeu în oricare suflet supus și credincios. Prin credință fusese dat copilul făgăduinței, prin credință ia naștere viața spirituală și ni se dă putere să facem lucrările neprihănirii.
La întrebarea lui Zaharia, îngerul a spus: “Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ți vorbesc și să-ți aduc această veste bună”. Cu cinci sute de ani mai înainte, Gabriel îi descoperise lui Daniel perioada profetică, ce ajungea până la venirea lui Hristos. Cunoașterea faptului că această perioadă se apropia de sfârșit l-a făcut pe Zaharia să se roage pentru venirea lui Mesia. Acum, însuși solul prin care fusese dată profeția venise să anunțe împlinirea ei.
Cuvintele spuse de înger — “Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu” — arată că el are un loc de mare cinste în curțile cerești. Când a venit cu înștiințarea la Daniel, el i-a spus: “Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voievodul vostru, Mihail” (Hristos). (Daniel 10, 21.) Vorbind despre Gabriel în Apocalipsa, Mântuitorul a spus: “Le-a făcut cunoscut, trimițând prin îngerul Său la robul Său Ioan.” (Apocalipsa 1, 1.) Iar îngerul i-a declarat lui Ioan: “Eu sunt împreună slujitor cu tine și cu frații tăi prooroci”. (Apocalipsa 22, 9.) Ce gând minunat — îngerul care este întâiul în slavă după Fiul lui Dumnezeu este cel ales să le descopere oamenilor păcătoși planurile lui Dumnezeu.
