Când a început lucrarea lui Ioan, națiunea era într-o stare de frământare și nemulțumire care duceau la revoltă. La îndepărtarea lui Arhelau, Iudea fusese pusă sub directa cârmuire a Romei. Tirania și jafurile puse la cale de guvernatorii romani și eforturile lor neîncetate de a introduce simbolurile și obiceiurile păgânești aprinseseră revolta, care fusese înecată în sângele miilor de viteji ai lui Israel. Toate acestea făceau să crească ura națională împotriva Romei și, o dată cu aceasta, dorința de a fi eliberați de sub stăpânirea ei.
În mijlocul certurilor și luptei, s-a auzit un glas venind din pustie, un glas neașteptat și aspru, dar plin de nădejde: “Pocăiți-vă; căci Împărăția cerurilor s-a apropiat”. Cu o putere nouă și neînțeleasă, el i-a mișcat pe oameni. Proorocii profetizaseră despre venirea lui Hristos ca despre un eveniment din viitorul îndepărtat; dar acum le venea vestea că ea s-a apropiat. Înfățișarea neobișnuită a lui Ioan îi făcea pe oameni să se gândească la văzătorii din vechime. În purtarea și îmbrăcămintea lui, semăna cu proorocul Ilie. Cu spiritul și puterea lui Ilie, el denunța corupția națională și mustra aspru păcatele vremii. Cuvintele lui erau simple, pătrunzătoare și convingătoare. Mulți credeau că este un profet înviat din morți. Națiunea întreagă era pusă în mișcare. Mulțimile alergau la Ioan, în pustie.
Ioan vestea venirea lui Mesia și îi chema pe oameni la pocăință. Ca simbol pentru curățirea de păcate, el îi boteza în apele Iordanului. În felul acesta intuitiv, el declara că aceia care se numeau aleșii lui Dumnezeu erau mânjiți de păcat și că, fără o curățire a inimii și a vieții, ei nu puteau să aibă intrare în Împărăția lui Mesia.
Prinți și rabini, soldați, vameși și țărani veneau să-l asculte pe prooroc. Câtva timp, înștiințările solemne de la Dumnezeu i-au alarmat. Mulți ajungeau la pocăință și primeau botezul. Oamenii de orice rang se supuneau cererilor Botezătorului, ca să poată fi părtași la Împărăția vestită de el.
Mulți cărturari și farisei veneau, mărturisindu-și păcatele și cerând să fie botezați. Ei voiau să arate că sunt mai buni decât ceilalți oameni, determinându-i și pe alții să aibă o părere foarte înaltă despre evlavia lor. Acum, tainele vinovate ale vieții lor erau dezvăluite. Ioan era iluminat de Duhul Sfânt că mulți dintre acești oameni nu aveau o convingere reală de păcat. Ei erau oportuniști. Arătându-se prieteni ai profetului, sperau să fie bine văzuți de Prințul care trebuia să vină. Botezându-se prin mâna acestui tânăr, dar cunoscut învățător, ei socoteau că vor putea să-și întărească influența asupra poporului.
Ioan i-a întâmpinat cu întrebarea plină de mustrare: “Pui de năpârci, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare? Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră. Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: ‘Avem ca tată pe Avraam!’ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice pe fiii lui Avraam”.
Iudeii interpretaseră greșit făgăduința despre bunăvoința veșnică a lui Dumnezeu față de Israel: “Așa vorbește Domnul, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna și stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea și face valurile ei să urle, El, al cărui Nume este Domnul oștirilor: ‘Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, și neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!’ Așa vorbește Domnul: ‘Dacă cerurile sus pot fi măsurate și dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda și Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul.’” (Ieremia 31, 35-37.) Iudeii considerau că descendența lor naturală din Avraam le dădea dreptul la această făgăduință. Dar ei treceau cu vederea condițiile pe care le pusese Dumnezeu. Înainte de a da făgăduința, El a zis: “Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu…. Căci le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” (Ieremia 31, 33.34.)
Binecuvântarea lui Dumnezeu le este asigurată oamenilor care au Legea Lui scrisă în inimă. Ei sunt una cu El. Dar iudeii se depărtaseră de Dumnezeu. Din cauza păcatelor, ei sufereau sub judecățile Lui. De aceea se și găseau robi la o națiune păgână. Din cauza păcatelor, mintea le era întunecată și, pentru că, pe vremuri, Dumnezeu avusese milă de ei, își scuzau păcatele. Se amăgeau că sunt mai buni ca alți oameni și că au drept la binecuvântările Lui.
Lucrurile acestea “au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.” (1 Corinteni 10, 11.) De câte ori interpretăm greșit binecuvântările lui Dumnezeu și ne mângâiem cu gândul că suntem bine văzuți pentru vreun lucru bun, care este în noi! Dumnezeu nu poate face pentru noi ceea ce El ar vrea. Darurile Lui sunt folosite pentru plăceri personale și pentru a înăspri inima în necredință și păcat.
