Prin natură, prin tipuri și simboluri, prin patriarhi și profeți, Dumnezeu vorbise lumii. Trebuia ca învățăturile să fie date oamenilor în limbaj omenesc. Solul legământului trebuia să vorbească. Glasul Său trebuia să fie auzit în templul Său. Hristos trebuia să vină și să exprime cuvinte care să fie înțelese cât se poate de limpede și pe deplin. El, autorul adevărului, trebuia să separe adevărul de pleava învățăturilor omenești, care îl făceau fără nici un efect. Principiile guvernării lui Dumnezeu și planul de mântuire trebuiau să fie clar lămurite. Învățăturile Vechiului Testament trebuiau să fie în întregime prezentate în fața oamenilor.
Printre iudei, se aflau totuși suflete statornice, urmași ai aceluiași neam sfânt prin care fusese păstrată cunoașterea de Dumnezeu. Aceștia așteptau încă nădejdea făgăduinței făcute strămoșilor. Ei își întăreau credința, cercetând asigurarea dată prin Moise: “Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre frații voștri un prooroc ca mine; pe El să-L ascultați în tot ce vă va spune.” (Faptele Apostolilor 3, 22.) De asemenea, ei citeau cum Dumnezeu Îl va unge pe Acela care avea “să aducă vești bune celor nenorociți”, “să vindece pe cei cu inima zdrobită, să vestească robilor slobozenia” și să vestească “un an de îndurare al Domnului.” (Isaia 61, 1.2.) Ei citeau cum El “va așeza dreptatea pe pământ”, cum “ostroavele vor nădăjdui în legea Lui”, cum “neamuri vor umbla în lumina ta, și împărați în strălucirea razelor tale.” (Isaia 42, 4; 60, 3.)
Cuvintele rostite de Iacov înainte de a muri i-au umplut de nădejde: “Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Silo”. (Geneza 49, 10.) Puterea slăbită a lui Israel dovedea că venirea lui Mesia era aproape. Profeția lui Daniel descria gloria domniei Sale peste o împărăție care trebuia să urmeze după toate împărățiile pământești; și profetul spunea: “Ea însăși va dăinui veșnic.” (Daniel 2, 44.) În timp ce puțini înțelegeau natura misiunii lui Hristos, exista o nădejde larg răspândită că va veni un prinț puternic, care avea să-și stabilească împărăția în Israel și să fie eliberatorul națiunilor.
Împlinirea vremii venise. Omenirea, decăzând tot mai mult în decursul veacurilor de neascultare, striga după venirea Mântuitorului. Satana se străduia să adâncească și să facă de netrecut prăpastia dintre pământ și cer. Prin neadevărurile lui, el îi încurajase pe oameni la păcat. Intenția lui era de a face să înceteze răbdarea lui Dumnezeu și de a stinge iubirea Sa față de om, așa încât El să abandoneze lumea, lăsând-o sub jurisdicția satanică.
Satana căuta să îndepărteze de la oameni cunoașterea despre Dumnezeu, să le abată atenția de la templul lui Dumnezeu și astfel să-și statornicească propria împărăție. Lupta lui pentru supremație păruse a fi aproape încununată de succes. Este adevărat că în fiecare generație Dumnezeu a avut reprezentanții Săi. Chiar și între păgâni erau persoane prin care Hristos lucra pentru ridicarea oamenilor din mocirla păcatului, din starea lor decăzută. Dar oamenii aceștia erau disprețuiți și urâți. Mulți dintre ei au suferit o moarte violentă. Umbra întunecată pe care Satana o aruncase asupra lumii devenea din ce în ce mai adâncă și tot mai adâncă.
Prin păgânism, Satana, timp de veacuri, îi îndepărtase pe oameni de la Dumnezeu, dar biruința lui cea mare o câștigă prin pervertirea credinței lui Israel. Contemplându-și propriile idei și închinându-se la ele, păgânii pierduseră cunoașterea de Dumnezeu și deveniseră tot mai corupți. Tot astfel s-au petrecut lucrurile și cu Israel. Principiul că omul se poate mântui prin faptele sale stă la baza oricărei religii păgâne; principiul acesta devenise acum și principiul religiei iudaice. Satana inspirase acest principiu. Oriunde se păstrează acest principiu, oamenii nu mai au nici o piedică în fața păcatului.
Solia mântuirii se vestește oamenilor prin ființe omenești. Dar iudeii căutaseră să monopolizeze adevărul, care este viața veșnică. Ei îngrămădiseră mana vie, și aceasta se stricase. Religia pe care au încercat să o păstreze numai pentru ei le-a devenit un blestem. Ei L-au jefuit pe Dumnezeu de slava Sa și au înșelat lumea prin contrafacerea Evangheliei. Ei au refuzat să se predea lui Dumnezeu pentru salvarea lumii și au devenit agenți ai lui Satana pentru distrugerea ei.
