Închiderea și moartea lui Ioan Botezatorul (partea 1)

Ioan Botezătorul fusese cel dintâi care a vestit Împărăția lui Hristos și a fost, de asemenea, și cel dintâi la suferință. Acum, prin zidurile unei celule de închisoare, era despărțit de aerul liber al pustiei și de mulțimea de oameni care ascultaseră cuvintele lui. El a ajuns prizonier în fortăreața lui Irod Antipa. Ioan săvârșise o mare parte a lucrării sale în partea de răsărit a Iordanului, care era în stăpânirea lui Antipa. Însuși Irod ascultase predica lui Ioan Botezătorul. Regele desfrânat tremurase la auzul chemării la pocăință. “Irod se temea de Ioan fiindcă îl știa om neprihănit și sfânt; și, când îl auzea, de multe ori sta în cumpănă neștiind ce să facă și-l asculta cu plăcere.” Ioan s-a purtat în mod credincios față de el, acuzându-l de nelegiuita legătură pe care o încheiase cu Irodiada, soția fratelui său. O vreme, Irod căutase cumva să sfărâme lanțul plăcerilor care-l lega; dar Irodiada îl cuprindea și mai mult în plasa vicleniei ei și s-a răzbunat pe Ioan, făcându-l pe Irod să-l arunce în închisoare.

Viața lui Ioan Botezătorul fusese plină de activitate, iar întunericul, tristețea și lipsa de mișcare din închisoare apăsau tare greu asupra lui. Deoarece săptămânile treceau fără să aducă vreo schimbare, îndoiala și deznădejdea au pus stăpânire pe el. Ucenicii săi nu-l uitaseră. Li se îngăduia să meargă la el în închisoare și îi aduceau vești despre lucrarea lui Isus și povesteau cum alergau mulțimile la El. Dar se întrebau de ce, dacă acest nou Învățător era Mesia, nu făcea nimic pentru a-l elibera pe Ioan. Cum putea El să îngăduie ca înainte-mergătorul Lui atât de credincios să fie lipsit de libertate, ba să i se ia chiar viața?

Întrebările acestea n-au rămas fără efect. Îndoieli, care altfel nu s-ar fi ivit, îi erau sugerate lui Ioan. Satana se bucura să audă cuvintele acestor ucenici și să vadă cum sfâșiau sufletul acestui trimis al Domnului. De câte ori aceia care se socotesc prietenii unui om bun și care sunt gata să-și arate loialitatea se dovedesc a fi vrăjmașii cei mai primejdioși ai lui! De câte ori, în loc de a-i întări credința, cuvintele lor aduc apăsare și descurajare!

Ca și ucenicii Mântuitorului, Ioan Botezătorul nu înțelegea natura Împărăției lui Hristos. El se aștepta ca Isus să ia tronul lui David; și, pentru că timpul trecea și Mântuitorul nu ridica nici o pretenție la autoritatea împărătească, Ioan a început să se tulbure și să se neliniștească. El declarase poporului că, pentru a fi pregătită calea înaintea Domnului, trebuie să se împlinească proorocia lui Isaia; munții și dealurile trebuiau să se coboare, căile strâmbe să se îndrepte, iar locurile gloduroase să fie netezite. El se așteptase ca locurile înalte, de mândrie și putere omenească, să fie doborâte la pământ. El vorbise despre Mesia ca despre Acela care Își avea lopata în mână și care urma să-și curețe cu desăvârșire aria, să adune grâul în grânar și pleava să o ardă într-un foc veșnic. Întocmai ca profetul Ilie, în spiritul și puterea căruia venise la Israel, el aștepta ca Domnul să Se descopere ca un Dumnezeu care răspunde prin foc.

În misiunea sa, Ioan Botezătorul stătuse ca un neînfricat mustrător al nedreptății, atât în locurile înalte, cât și în cele umile. Îndrăznise să dea ochii cu împăratul Irod, mustrându-l hotărât pentru păcatul lui. El nu-și socotise viața ca fiind scumpă, cu gândul să poată face lucrarea ce i se încredințase. Și acum, din închisoarea în care se găsea, aștepta ca Leul din seminția lui Iuda să trântească la pământ îngâmfarea asupritorului și să-i elibereze pe săraci și pe aceia care plângeau. Părea însă că Isus Se mulțumea să adune ucenici în jurul Său, să vindece și să învețe pe oameni. Mânca la masa vameșilor, în timp ce zilnic jugul roman apăsa tot mai greu asupra lui Israel, în timp ce împăratul Irod și ticăloasa lui concubină își împlineau orice dorință, iar strigătele săracului și ale suferindului se înălțau la cer.

Pentru proorocul din pustie, toate acestea păreau o taină care întrecea puterea lui de pricepere. Veneau ceasuri când șoaptele demonilor îi chinuiau mintea și umbra unei temeri îngrozitoare se întindea asupra lui. Se putea oare ca Eliberatorul de atâta vreme așteptat să nu fi venit? Atunci ce însemna solia pe care el însuși fusese silit să o vestească? Ioan fusese amar dezamăgit în ce privește rezultatul lucrării sale. El se așteptase ca solia de la Dumnezeu să aibă același efect pe care îl avusese citirea legii în zilele lui Iosia și ale lui Ezra (2 Cronici 34; Neemia 8, 9), o profundă lucrare de pocăință și întoarcere la Domnul. Pentru succesul acestei lucrări își sacrificase întreaga viață. Fusese lucrul acesta în zadar?

Cei dintâi evangheliști (partea 3)
Cei dintâi evangheliști (partea 2)
Cei dintâi evangheliști (partea 1)
Atingerea credinței (partea 2)
Atingerea credinței (partea 1)
Taci, fii liniștită! (partea 4)
Taci, fii liniștită! (partea 3)
Taci, fii liniștită! (partea 2)
Taci, fii liniștită! (partea 1)
Invitația (partea 2)
Invitația (partea 1)
Cine sunt frații mei? (partea 4)
Cine sunt frații mei? (partea 3)
Cine sunt frații mei? (partea 2)
Cine sunt frații mei? (partea 1)
Sutașul (partea 3)
Sutașul (partea 2)
Sutașul (partea 1)
Predica de pe munte (partea 8)
Predica de pe munte (partea 7)
Predica de pe munte (partea 6)
Predica de pe munte (partea 5)
Predica de pe munte (partea 4)
Predica de pe munte (partea 3)
Predica de pe munte (partea 2)
Predica de pe munte (partea 1)
Alegerea celor doisprezece (partea 4)
Alegerea celor doisprezece (partea 3)
Alegerea celor doisprezece (partea 2)
Alegerea celor doisprezece (partea 1)
Sabatul (partea 4)
Sabatul (partea 3)
Sabatul (partea 2)
Sabatul (partea 1)
Levi-Matei (partea 5)
Levi-Matei (partea 4)
Levi-Matei (partea 3)
Levi-Matei (partea 2)
Levi-Matei (partea 1)
“Poți să mă curățești” (partea 5)
“Poți să mă curățești” (partea 4)
“Poți să mă curățești” (partea 3)
“Poți să mă curățești” (partea 2)
“Poți să mă curățești” (partea 1)
La Capernaum (partea 5)
La Capernaum (partea 4)
La Capernaum (partea 3)
La Capernaum (partea 2)
La Capernaum (partea 1)
Chemarea la mare (partea 3)
Chemarea la mare (partea 2)
Chemarea la mare (partea 1)
“Nu este el fiul tâmplarului?” (partea 4)
“Nu este el fiul tâmplarului?” (partea 3)
“Nu este el fiul tâmplarului?” (partea 2)
“Nu este el fiul tâmplarului?” (partea 1)
“Împărăția lui Dumnezeu este aproape” (partea 2)
“Împărăția lui Dumnezeu este aproape” (partea 1)
Închiderea și moartea lui Ioan Botezatorul (partea 6)
Închiderea și moartea lui Ioan Botezatorul (partea 5)
Închiderea și moartea lui Ioan Botezatorul (partea 4)
Închiderea și moartea lui Ioan Botezatorul (partea 3)
Închiderea și moartea lui Ioan Botezatorul (partea 2)
Închiderea și moartea lui Ioan Botezatorul (partea 1)
Betesda și Sinedriul (partea 7)
Betesda și Sinedriul (partea 6)
Betesda și Sinedriul (partea 5)
Betesda și Sinedriul (partea 4)
Betesda și Sinedriul (partea 3)
Betesda și Sinedriul (partea 2)
Betesda și Sinedriul (partea 1)
Numai dacă vedeți semne și minuni (partea 2)
Numai dacă vedeți semne și minuni (partea 1)
La fântâna lui Iacov (partea 7)
La fântâna lui Iacov (partea 6)
La fântâna lui Iacov (partea 5)
La fântâna lui Iacov (partea 4)
La fântâna lui Iacov (partea 3)
La fântâna lui Iacov (partea 2)
La fântâna lui Iacov (partea 1)
“Trebuie ca El să crească” (partea 2)
“Trebuie ca El să crească” (partea 1)
Nicodim (partea 5)
Nicodim (partea 4)
Nicodim (partea 3)
Nicodim (partea 2)
Nicodim (partea 1)
În templul Său (partea 5)
În templul Său (partea 4)
În templul Său (partea 3)
În templul Său (partea 2)
În templul Său (partea 1)
La nunta din Cana (partea 6)
La nunta din Cana (partea 5)
La nunta din Cana (partea 4)
La nunta din Cana (partea 3)
La nunta din Cana (partea 2)
La nunta din Cana (partea 1)
“Noi am găsit pe Mesia” (partea 5)
“Noi am găsit pe Mesia” (partea 4)
“Noi am găsit pe Mesia” (partea 3)
“Noi am găsit pe Mesia” (partea 2)
“Noi am găsit pe Mesia” (partea 1)
Biruința (partea 3)
Biruința (partea 2)
Biruința (partea 1)
Ispitirea lui Isus (partea 5)
Ispitirea lui Isus (partea 4)
Ispitirea lui Isus (partea 3)
Ispitirea lui Isus (partea 2)
Ispitirea lui Isus (partea 1)
Botezul (partea 2)
Botezul (partea 1)
Glasul în pustie (partea 6)
Glasul în pustie (partea 5)
Glasul în pustie (partea 4)
Glasul în pustie (partea 3)
Glasul în pustie (partea 2)
Glasul în pustie (partea 1)
Zile de luptă (partea 4)
Zile de luptă (partea 3)
Zile de luptă (partea 2)
Zile de luptă (partea 1)
Suirea la Ierusalim (partea 4)
Suirea la Ierusalim (partea 3)
Suirea la Ierusalim (partea 2)
Suirea la Ierusalim (partea 1)
Ca un prunc (partea 3)
Ca un prunc (partea 2)
Ca un prunc (partea 1)
"I-am văzut steaua” (partea 3)
"I-am văzut steaua” (partea 2)
“I-am văzut steaua” (partea 1)
Consacrarea (partea 3)
Consacrarea (partea 2)
Consacrarea (partea 1)
“Vi s-a născut un Mântuitor” (partea 2)
“Vi s-a născut un Mântuitor” (partea 1)
“Împlinirea vremii” (partea 3)
“Împlinirea vremii” (partea 2)
“Împlinirea vremii” (partea 1)
Poporul ales (partea 2)
Poporul ales (partea 1)
„Dumnezeu cu noi” (partea 4)
„Dumnezeu cu noi” (partea 3)
„Dumnezeu cu noi” (partea 2)
„Dumnezeu cu noi” (partea 1)

Pin It on Pinterest