Închiderea și moartea lui Ioan Botezatorul (partea 6)

Copilăria, tinerețea și viața matură a lui Ioan s-au caracterizat prin statornicie și prin putere morală. Când glasul lui s-a auzit în pustie, zicând: “Pregătiți calea Domnului, neteziți-I cărările” (Matei 3, 3), Satana a început să se teamă pentru siguranța împărăției lui. Grozăvia păcatului era descoperită în așa fel, încât oamenii tremurau. Puterea lui Satana, care pe mulți îi ținuse sub stăpânirea lui, a fost frântă. Fusese neobosit în străduințele lui de a-l abate pe Ioan Botezătorul de la o viață de predare completă față de Dumnezeu, dar nu izbutise. Nu izbutise să-L biruie nici pe Isus. În ispitirea din pustie, Satana fusese înfrânt și mânia lui era mare. Acum se hotărâse să aducă întristarea asupra lui Hristos, lovind pe Ioan. Aceluia pe care nu-L putuse întina prin păcat, Îi provoca suferințe.

Isus n-a căutat să-L elibereze pe slujitorul Său. El știa că Ioan va rezista în încercare. Bucuros s-ar fi dus Mântuitorul la Ioan, să lumineze întunericul închisorii prin prezența Sa. Dar nu trebuia să Se arunce în mâinile vrăjmașilor și să primejduiască propria lucrare. L-ar fi eliberat bucuros pe slujitorul Său credincios. Dar, pentru binele miilor de oameni care în anii următori urmau să treacă de la închisoare la moarte, Ioan trebuia să bea paharul martirajului. Când urmașii lui Isus aveau să zacă în celule singuratice sau să piară de sabie, pe scaunul de tortură sau pe rug, în aparență părăsiți de Dumnezeu și de oameni, ce încurajare avea să fie pentru inima lor gândul că Ioan Botezătorul, despre a cărui credincioșie mărturisise Însuși Domnul Hristos, trecuse printr-o experiență asemănătoare!

Lui Satana i s-a îngăduit să scurteze viața pământească a trimisului lui Dumnezeu; dar viața aceea care “este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” nu putea să fie atinsă de pierzător. (Coloseni 3, 3.) El se bucura la gândul că Îl întristase pe Hristos, dar nu izbutise să pună stăpânire pe Ioan. Moartea însăși nu făcuse altceva decât să-l așeze pentru totdeauna în afara ispitei. În lupta aceasta, Satana își descoperea caracterul. În fața universului, care stătea ca martor, el își dovedea vrăjmășia față de Dumnezeu și de oameni.

Cu toate că nu a fost eliberat printr-o minune, Ioan nu a fost uitat. Totdeauna a avut tovărășia îngerilor cerești, care-i deschideau înțelesul profețiilor privitoare la Hristos și al scumpelor făgăduințe din Scriptură. Acestea îi dădeau putere, așa cum aveau să dea poporului lui Dumnezeu în veacurile viitoare. Pentru Ioan Botezătorul, ca și pentru aceia care veneau după el, era dată asigurarea: “Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” (Matei 28, 20.)

Dumnezeu nu conduce pe copiii Săi altfel de cum ar alege chiar ei să fie conduși, dacă ar vedea de la început sfârșitul și dacă ar înțelege slava lucrării pe care o îndeplinesc ca împreună-lucrători cu El. Nici Enoh, care a fost înălțat la cer, nici Ilie, care a fost ridicat într-un car de foc, n-au fost mai mari sau mai onorați decât Ioan Botezătorul, care a pierit singur în închisoare. “Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El.” (Filipeni 1, 29.) Și din toate darurile pe care Cerul le poate revărsa asupra oamenilor, împărtășirea cu suferințele lui Hristos este încrederea cea mai mare și onoarea cea mai înaltă.

Cei dintâi evangheliști (partea 3)
Cei dintâi evangheliști (partea 2)
Cei dintâi evangheliști (partea 1)
Atingerea credinței (partea 2)
Atingerea credinței (partea 1)
Taci, fii liniștită! (partea 4)
Taci, fii liniștită! (partea 3)
Taci, fii liniștită! (partea 2)
Taci, fii liniștită! (partea 1)
Invitația (partea 2)
Invitația (partea 1)
Cine sunt frații mei? (partea 4)
Cine sunt frații mei? (partea 3)
Cine sunt frații mei? (partea 2)
Cine sunt frații mei? (partea 1)
Sutașul (partea 3)
Sutașul (partea 2)
Sutașul (partea 1)
Predica de pe munte (partea 8)
Predica de pe munte (partea 7)
Predica de pe munte (partea 6)
Predica de pe munte (partea 5)
Predica de pe munte (partea 4)
Predica de pe munte (partea 3)
Predica de pe munte (partea 2)
Predica de pe munte (partea 1)
Alegerea celor doisprezece (partea 4)
Alegerea celor doisprezece (partea 3)
Alegerea celor doisprezece (partea 2)
Alegerea celor doisprezece (partea 1)
Sabatul (partea 4)
Sabatul (partea 3)
Sabatul (partea 2)
Sabatul (partea 1)
Levi-Matei (partea 5)
Levi-Matei (partea 4)
Levi-Matei (partea 3)
Levi-Matei (partea 2)
Levi-Matei (partea 1)
“Poți să mă curățești” (partea 5)
“Poți să mă curățești” (partea 4)
“Poți să mă curățești” (partea 3)
“Poți să mă curățești” (partea 2)
“Poți să mă curățești” (partea 1)
La Capernaum (partea 5)
La Capernaum (partea 4)
La Capernaum (partea 3)
La Capernaum (partea 2)
La Capernaum (partea 1)
Chemarea la mare (partea 3)
Chemarea la mare (partea 2)
Chemarea la mare (partea 1)
“Nu este el fiul tâmplarului?” (partea 4)
“Nu este el fiul tâmplarului?” (partea 3)
“Nu este el fiul tâmplarului?” (partea 2)
“Nu este el fiul tâmplarului?” (partea 1)
“Împărăția lui Dumnezeu este aproape” (partea 2)
“Împărăția lui Dumnezeu este aproape” (partea 1)
Închiderea și moartea lui Ioan Botezatorul (partea 6)
Închiderea și moartea lui Ioan Botezatorul (partea 5)
Închiderea și moartea lui Ioan Botezatorul (partea 4)
Închiderea și moartea lui Ioan Botezatorul (partea 3)
Închiderea și moartea lui Ioan Botezatorul (partea 2)
Închiderea și moartea lui Ioan Botezatorul (partea 1)
Betesda și Sinedriul (partea 7)
Betesda și Sinedriul (partea 6)
Betesda și Sinedriul (partea 5)
Betesda și Sinedriul (partea 4)
Betesda și Sinedriul (partea 3)
Betesda și Sinedriul (partea 2)
Betesda și Sinedriul (partea 1)
Numai dacă vedeți semne și minuni (partea 2)
Numai dacă vedeți semne și minuni (partea 1)
La fântâna lui Iacov (partea 7)
La fântâna lui Iacov (partea 6)
La fântâna lui Iacov (partea 5)
La fântâna lui Iacov (partea 4)
La fântâna lui Iacov (partea 3)
La fântâna lui Iacov (partea 2)
La fântâna lui Iacov (partea 1)
“Trebuie ca El să crească” (partea 2)
“Trebuie ca El să crească” (partea 1)
Nicodim (partea 5)
Nicodim (partea 4)
Nicodim (partea 3)
Nicodim (partea 2)
Nicodim (partea 1)
În templul Său (partea 5)
În templul Său (partea 4)
În templul Său (partea 3)
În templul Său (partea 2)
În templul Său (partea 1)
La nunta din Cana (partea 6)
La nunta din Cana (partea 5)
La nunta din Cana (partea 4)
La nunta din Cana (partea 3)
La nunta din Cana (partea 2)
La nunta din Cana (partea 1)
“Noi am găsit pe Mesia” (partea 5)
“Noi am găsit pe Mesia” (partea 4)
“Noi am găsit pe Mesia” (partea 3)
“Noi am găsit pe Mesia” (partea 2)
“Noi am găsit pe Mesia” (partea 1)
Biruința (partea 3)
Biruința (partea 2)
Biruința (partea 1)
Ispitirea lui Isus (partea 5)
Ispitirea lui Isus (partea 4)
Ispitirea lui Isus (partea 3)
Ispitirea lui Isus (partea 2)
Ispitirea lui Isus (partea 1)
Botezul (partea 2)
Botezul (partea 1)
Glasul în pustie (partea 6)
Glasul în pustie (partea 5)
Glasul în pustie (partea 4)
Glasul în pustie (partea 3)
Glasul în pustie (partea 2)
Glasul în pustie (partea 1)
Zile de luptă (partea 4)
Zile de luptă (partea 3)
Zile de luptă (partea 2)
Zile de luptă (partea 1)
Suirea la Ierusalim (partea 4)
Suirea la Ierusalim (partea 3)
Suirea la Ierusalim (partea 2)
Suirea la Ierusalim (partea 1)
Ca un prunc (partea 3)
Ca un prunc (partea 2)
Ca un prunc (partea 1)
"I-am văzut steaua” (partea 3)
"I-am văzut steaua” (partea 2)
“I-am văzut steaua” (partea 1)
Consacrarea (partea 3)
Consacrarea (partea 2)
Consacrarea (partea 1)
“Vi s-a născut un Mântuitor” (partea 2)
“Vi s-a născut un Mântuitor” (partea 1)
“Împlinirea vremii” (partea 3)
“Împlinirea vremii” (partea 2)
“Împlinirea vremii” (partea 1)
Poporul ales (partea 2)
Poporul ales (partea 1)
„Dumnezeu cu noi” (partea 4)
„Dumnezeu cu noi” (partea 3)
„Dumnezeu cu noi” (partea 2)
„Dumnezeu cu noi” (partea 1)

Pin It on Pinterest