Mântuitorul împlinește acum aceeași lucrare ca atunci când a oferit apa vieții femeii din Samaria. Aceia care se numesc urmași ai Lui pot disprețui și alunga pe cei disprețuiți de oameni; dar nici împrejurările nașterii sau naționalitatea, nici modul de viață nu pot îndepărta iubirea Lui de la fiii oamenilor. Oricărui suflet, oricât de păcătos ar fi, Isus îi zice: “Dacă ai fi cerut de la Mine, ți-aș fi dat apă vie”.
Chemarea Evangheliei nu trebuie să fie restrânsă și prezentată numai câtorva aleși, despre care noi credem că ne-ar face onoare dacă ar primi-o. Solia trebuie să fie adresată tuturor. Oriunde se găsesc inimi deschise pentru a primi adevărul, Hristos este gata să le dea învățătură. El le descoperă pe Tatăl și închinarea plăcută Aceluia care citește inima. Pentru unii ca aceștia, nu vorbește în pilde. Atât lor, cât și femeii la fântână, El le zice: “Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela”.
Când S-a așezat să Se odihnească la fântâna lui Iacov, Isus venea din Iudea, unde lucrarea Lui adusese puține roade. El fusese lepădat de preoți și de rabini și înșiși oamenii care pretindeau că sunt ucenicii Săi nu ajunseseră să înțeleagă caracterul Său dumnezeiesc. Era obosit și flămând; cu toate acestea, nu a neglijat ocazia de a vorbi unei singure femei, deși era străină, fără legături cu Israel, și ducea o viață de păcat fățiș.
Mântuitorul nu a așteptat să se adune lume multă. Adesea, începea să dea învățătură fiind de față numai câțiva, dar, unul câte unul, trecătorii se opreau să asculte, până când o mulțime de oameni ascultau cu uimire și temere cuvintele lui Dumnezeu vorbite de Învățătorul trimis de sus. Cel care lucrează pentru Hristos nu trebuie să se lase dus de ideea că n-ar putea vorbi cu aceeași râvnă la câțiva ascultători, ca și la o mare adunare. S-ar putea întâmpla să fie un singur ascultător al soliei; dar cine poate spune cât de mare va fi influența acestuia? Pare un lucru mic chiar și pentru ucenici ca Mântuitorul să-și petreacă vremea cu o femeie din Samaria. Dar El a discutat mai serios și mai elocvent cu ea decât cu împărații, sfetnicii sau marii preoți. Învățăturile pe care i le-a spus acelei femei au fost repetate până în cele mai îndepărtate părți ale pământului.
Îndată ce L-a găsit pe Mântuitorul, samariteanca a adus și pe alții la El. Ea s-a dovedit un misionar mai harnic chiar decât ucenicii. Ei n-au văzut nimic în Samaria care să arate că era un câmp promițător. Gândurile lor erau ațintite asupra unei lucrări mari, care trebuia să se facă în viitor. Nu vedeau că în jurul lor chiar era o recoltă care trebuia adunată. Dar, prin femeia pe care o disprețuiau, o întreagă cetate a fost adusă la Mântuitorul. Ea a dus îndată lumina la compatrioții săi.
Femeia aceasta reprezintă lucrarea unei credințe practice în Hristos. Fiecare ucenic adevărat este născut în Împărăția lui Dumnezeu ca misionar. Acela care bea din apa vie devine un izvor de viață. Primitorul devine un dătător. Harul lui Hristos în suflet este ca un izvor în pustie, curgând pentru a-i răcori pe toți și făcându-i pe cei gata să piară doritori să bea din apa vieții.
