Isus nu și-a început lucrarea săvârșind vreo faptă deosebită în fața Sinedriului din Ierusalim. La o întâlnire familială dintr-un mic sat galilean, puterea Lui s-a manifestat pentru a contribui la bucuria unei sărbători de nuntă. În felul acesta, și-a arătat iubirea față de oameni și dorința de a lucra pentru fericirea lor. În pustia ispitei, El băuse un pahar de durere. După aceea, a venit să le dea oamenilor un pahar de fericire, ca, prin binecuvântarea Lui, să sfințească relațiile din viața oamenilor.
De la Iordan, Isus S-a reîntors în Galilea. La data aceea, urma să aibă loc o nuntă în Cana, un sătuleț nu departe de Nazaret; mirii erau rude cu Iosif și cu Maria; și Isus, aflând despre această adunare în familie, S-a dus la Cana, unde a fost invitat să rămână la masă împreună cu ucenicii Săi.
Din nou S-a întâlnit cu mama Sa, de care Se despărțise de câtva timp. Maria auzise de cele petrecute la Iordan, la botezul Lui. Veștile fuseseră duse până la Nazaret și i-au readus în minte scenele care timp de mulți ani fuseseră ascunse în inimă. Ca toți ceilalți din Israel, Maria fusese profund mișcată de lucrarea lui Ioan Botezătorul. Ea își aducea aminte de profeția dată la nașterea lui. Auzind acum că el s-a întâlnit cu Isus, speranțele ei s-au reaprins.
Dar mai ajunsese la ea și vestea că Isus plecase în mod tainic în pustie și inima ei era cuprinsă de prevestiri tulburătoare.
Din ziua în care auzise cuvintele îngerului în casa ei din Nazaret, Maria căutase să adune toate dovezile că Isus era Mesia. Viața lui blândă și neegoistă o asigura că El nu putea fi decât Cel trimis de Dumnezeu. Cu toate acestea, avusese unele îndoieli și dezamăgiri și aștepta acum cu mult dor să vadă clipa în care slava Lui urma să se descopere. Moartea o despărțise de Iosif, care împărtășise cu ea cunoștința și taina nașterii lui Isus. Acum nu mai avea cui să-i spună nădejdile și temerile ei. Cele două luni trecute fuseseră pline de întristare. Era despărțită de Isus, în a cărui iubire găsea mângâiere; se gândea mereu la cuvintele lui Simeon: “Sufletul tău va fi străpuns de o sabie” (Luca 2, 35) și și-a amintit de cele trei zile de durere, când crezuse că L-a pierdut pe Isus pentru totdeauna; și cu inima plină de nerăbdare aștepta reîntoarcerea Lui.
La nuntă, L-a întâlnit tot ca pe un fiu bun și serviabil. Cu toate acestea, nu mai era același. Fața Lui era schimbată. Păstra încă urmele unei lupte pe care o dusese în pustie și o nouă expresie de demnitate și de putere dădea dovadă despre misiunea Lui cerească. Împreună cu El era un grup de tineri, ai căror ochi Îl urmăreau cu respect și care Îl numeau “Învățător”. Aceștia i-au povestit Mariei ce văzuseră și auziseră la botez și prin alte locuri. Ei au încheiat, declarând: “Noi am găsit pe Acela, despre care a scris Moise în Lege și prooroci.” (Ioan 1, 45.)
Când oaspeții s-au adunat, părea că mulți sunt preocupați de lucruri foarte importante. O emoție ascunsă stăpânea adunarea. Grupuri mici discutau în șoaptă, dar cu interes vădit și priviri întrebătoare se îndreptau spre Fiul Mariei. Când a auzit cuvintele ucenicilor cu privire la Isus, Maria s-a bucurat la gândul că speranțele pe care le nutrise ea atâta vreme nu erau zadarnice. Totuși ar fi trebuit ca ea să fie mai mult decât om ca să nu se fi amestecat în această bucurie sfântă și o urmă de mândrie și afecțiune de mamă. Când a văzut privirile îndreptate spre Isus, ar fi dorit ca El să le dea o dovadă celor adunați acolo că era într-adevăr Cel onorat de Dumnezeu. Ea spera că se va ivi prilejul ca El să facă o minune în fața lor.
