Fariseii nu voiau să ia în considerație că Isus mânca împreună cu vameșii și cu păcătoșii pentru a aduce lumina cerului acelora care erau în întuneric. Ei nu voiau să vadă că fiecare cuvânt dat de Învățătorul divin era o sămânță vie, care ar putea să încolțească și să aducă roade pentru slava lui Dumnezeu. Ei se hotărâseră să nu primească lumina; cu toate că se împotriviseră lucrării lui Ioan Botezătorul, erau acum gata să caute prietenia ucenicilor lui, nădăjduind să-și asigure colaborarea lor împotriva lui Isus. Ei Îl reprezentau pe Isus ca distrugând vechile tradiții și puneau în contrast evlavia aspră a lui Ioan Botezătorul cu felul în care Isus mânca împreună cu vameșii și păcătoșii
Ucenicii lui Ioan erau în vremea aceasta într-o mare întristare. Era tocmai înainte de a merge ei la Isus cu solia de la Ioan. Învățătorul iubit era în închisoare și ei își petreceau zilele în jale. Isus nu încerca să-l elibereze pe Ioan, ba dădea impresia că aruncă dispreț asupra învățăturii lui. Dacă Ioan fusese trimis de Dumnezeu, pentru ce trăiau Isus și ucenicii Lui o viață așa de deosebită?
Ucenicii lui Ioan nu înțelegeau clar lucrarea lui Hristos; ei socoteau că acuzațiile fariseilor trebuie să aibă temei. Ei țineau multe din rânduielile date de rabini și chiar nădăjduiau să fie îndreptățiți prin faptele legii. Postul era practicat de iudei ca fiind o faptă de merit și cei mai stăruitori dintre ei posteau de două ori pe săptămână. Fariseii și ucenicii lui Ioan tocmai posteau, când cei din urmă au venit la Isus cu întrebarea: “De ce noi și fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc deloc?”
Isus le-a răspuns cu multă bunătate. El n-a încercat să le corecteze concepția greșită cu privire la post, ci numai să-i lămurească în ceea ce privește lucrarea Sa. Și El a făcut lucrul acesta folosindu-Se de aceeași imagine de care se folosise Ioan Botezătorul când L-a mărturisit pe Isus. Ioan spusese: “Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă și-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: și această bucurie, care este a mea, este deplină.” (Ioan 3, 29.) Nu se putea ca ucenicii lui Ioan să nu-și aducă aminte de cuvintele învățătorului lor atunci când Isus, folosind aceeași ilustrație, le-a zis: “Oare puteți face pe nuntași să postească în timpul cât mirele este cu ei?”
Prințul cerului era în mijlocul poporului Său. Fusese dat lumii cel mai mare dar al lui Dumnezeu. Bucurie pentru săraci, deoarece Hristos venise să-i facă moștenitori ai Împărăției Lui. Bucurie pentru bogați, căci El voia să-i învețe cum să câștige bogățiile veșnice. Bucurie pentru neînvățați, deoarece El voia să-i facă înțelepți pentru mântuire. Bucurie pentru învățați, căci El voia să le dezvăluie taine mai adânci decât cele pătrunse de ei; adevăruri ascunse de la întemeierea lumii urmau să fie desfășurate în fața oamenilor prin lucrarea Mântuitorului.
Ioan Botezătorul se bucurase să-L privească pe Mântuitorul. Ce ocazie de bucurie pentru ucenicii care aveau privilegiul de a umbla și a vorbi zilnic cu Maiestatea cerului! Acesta nu era un timp de jelire și de post. Ei trebuiau să-și deschidă inima pentru a primi lumina slavei Lui, pentru a fi în stare să reverse lumină asupra acelora care se găseau în întuneric și în umbra morții.
Tabloul zugrăvit de cuvintele lui Hristos era strălucit, dar peste ei zăcea o umbră deasă, pe care numai ochiul Lui o putea întrezări: “Vor veni zile”, a zis El, “când va fi luat mirele de la ei; atunci vor posti în acele zile”. Când ei urmau să vadă că Domnul lor este trădat și răstignit, ucenicii aveau să jelească și să postească. În ultimele Sale cuvinte din camera de sus, El le-a zis: “Peste puțină vreme nu Mă veți mai vedea; apoi iarăși peste puțină vreme Mă veți vedea”. “Adevărat, adevărat vă spun, că voi veți plânge și vă veți tângui, iar lumea se va bucura; vă veți întrista, iar întristarea voastră se va preface în bucurie.” (Ioan 16, 19.20.)
