Nicodim avea o poziție înaltă și de mare răspundere în națiunea iudeilor. Educația lui fusese dintre cele mai alese, avea talente puțin obișnuite și era un membru onorat al consiliului național. Împreună cu alții, el fusese mișcat de învățătura lui Isus. Cu toate că era bogat, învățat și onorat, fusese atras în mod neînțeles de umilul Nazarinean. Învățăturile pornite de pe buzele Mântuitorului îl impresionaseră foarte mult și dorea să cunoască mai mult din aceste adevăruri minunate.
Autoritatea manifestată de Isus la curățirea templului deșteptase ura neîmpăcată a preoților și conducătorilor. Ei se temeau de puterea acestui străin. Îndrăzneala aceasta din partea unui galilean necunoscut nu trebuia să fie tolerată. Ei erau înclinați să pună capăt lucrării Lui. Dar nu toți erau de acord cu acest plan. Unii se temeau să se împotrivească Aceluia care era călăuzit în mod vizibil de Duhul lui Dumnezeu. Își aminteau cum fuseseră omorâți profeții pentru că mustraseră păcatele conducătorilor lui Israel. Știau că robia neamului iudeu sub o națiune păgână era urmarea lepădării cu încăpățânare a mustrărilor lui Dumnezeu. Se temeau ca nu cumva, uneltind împotriva lui Isus, preoții și conducătorii să pornească pe urmele părinților lor și să aducă alte nenorociri asupra națiunii. Și Nicodim împărtășea aceste simțăminte. Într-un consiliu al Sinedriului, când discutau măsurile ce trebuie să se ia cu privire la Isus, Nicodim a recomandat prevedere și moderație. El a susținut că, dacă Isus era într-adevăr învestit cu autoritate de la Dumnezeu, ar fi fost primejdios ca ei să respingă avertizările Lui. Preoții n-au îndrăznit să nesocotească acest sfat și, pentru o vreme, n-au luat măsuri pe față împotriva Mântuitorului.
De când auzise de Isus, Nicodim începuse să studieze cu râvnă profețiile despre Mesia și, cu cât studia mai mult, cu atât era mai mult convins că El era Cel care trebuia să vină. Ca mulți alții din Israel, fusese întristat de profanarea templului. Fusese de față când Isus îi izgonise pe cumpărători și pe vânzători; văzuse manifestarea cea minunată a puterii dumnezeiești; L-a văzut pe Mântuitorul primind pe cei săraci și vindecând pe cei bolnavi; văzuse privirea lor plină de bucurie și ascultase cuvintele lor de laudă și nu putea pune la îndoială faptul că Isus din Nazaret era trimisul lui Dumnezeu.
El dorea din toată inima să stea de vorbă cu Isus, dar se ferea să meargă la El pe față. Ar fi fost prea umilitor pentru un conducător al iudeilor să dea pe față simpatie pentru un învățător al iudeilor până atunci atât de puțin cunoscut. Și dacă vizita lui ar fi ajuns la cunoștința Sinedriului, ar fi făcut ca asupra lui să se reverse disprețul și bănuielile lor. Așa că s-a hotărât să aibă o întâlnire tainică, scuzându-se pe motivul că, dacă ar fi mers pe față, și alții ar fi urmat pilda lui. Aflând prin cercetări anume făcute că locul unde Se retrage Mântuitorul este pe Muntele Măslinilor, el a așteptat până când orașul s-a cufundat în liniște și după aceea L-a căutat.
În fața lui Hristos, Nicodim a simțit o stranie timiditate, pe care a căutat să o ascundă sub o aparență de calm și demnitate. “Învățătorule”, zise el, “știm că ești un Învățător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el”. Vorbind de darurile deosebite pe care le avea Isus ca învățător, precum și de puterea Lui uimitoare de a face minuni, el spera să netezească drumul spre această ocazie. Cuvintele lui aveau ca scop să exprime și să producă încredere, dar de fapt exprimau necredință. El nu L-a recunoscut pe Isus ca Mesia, ci numai ca pe un Învățător trimis de Dumnezeu.
În loc să răspundă la aceste cuvinte de salutare, Isus și-a îndreptat privirea asupra vorbitorului ca și când ar fi citit în sufletul lui. În înțelepciunea Sa nețărmurită, a văzut în fața Sa un om care căuta adevărul. El știa pentru ce a venit și, cu dorința de a adânci și mai mult convingerea care se găsea în mintea ascultătorului, i-a vorbit în mod direct, spunând solemn, dar blând: “Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.” (Ioan 3, 3.)
Nicodim venise la Domnul cu gândul să aibă o discuție cu El, dar Isus i-a vorbit despre principiile fundamentale ale adevărului. El i-a spus lui Nicodim: Nu de cunoștințe teoretice ai nevoie atât de mult, ci de renaștere spirituală. Nu trebuie să-ți satisfaci curiozitatea, ci să ai o inimă nouă. Trebuie să primești o viață nouă de sus, înainte de a putea aprecia lucrurile cerești. Până când nu se produce această schimbare, care face toate lucrurile noi, nu-ți va fi de nici un folos să discuți autoritatea sau misiunea Mea.
