Nicodim ascultase predica lui Ioan Botezătorul despre pocăință și botez și auzise cum îi îndruma pe oameni către Acela care trebuia să boteze cu Duhul Sfânt. El însuși simțise că între iudei era o mare lipsă de viață spirituală, că erau stăpâniți într-o mare măsură de bigotism și de ambiție lumească. Nădăjduise după o stare de lucruri mai bună la venirea lui Mesia. Dar solia cercetătoare de inimă a lui Ioan Botezătorul nu lucrase în el convingerea de păcat. Era un fariseu dintre cei mai plini de râvnă și se lăuda cu faptele lui bune. Era mult mai stimat pentru binefacerile și dărnicia cu care susținea serviciul din templu și se simțea sigur de favoarea lui Dumnezeu. Se înfiora la gândul unei împărății care era prea curată ca el să o poată vedea în starea lui actuală.
Vorbirea figurată despre nașterea din nou pe care o folosise Isus nu era cu totul străină pentru Nicodim. Cei convertiți de la păgânism la credința lui Israel erau adesea asemănați cu niște copii de curând născuți. De aceea, el a înțeles că vorbele lui Isus nu trebuiau luate în sens literal. Dar, în virtutea nașterii sale ca israelit, el se socotea sigur de un loc în Împărăția lui Dumnezeu. Socotea că nu are nevoie de schimbare. De aceea a fost surprins de cuvintele Mântuitorului. Mai mult, se simțea iritat de aplicarea lor la persoana sa. Îngâmfarea fariseului se lupta cu dorința sinceră a căutătorului după adevăr. S-a mirat că Hristos îi vorbește în felul acesta, fără a respecta poziția lui de conducător în Israel.
Luat prin surprindere, i-a răspuns lui Hristos în cuvinte pline de ironie: “Cum se poate naște un om bătrân?” Asemenea multora când li se prezintă adevăruri tăioase, a dat pe față faptul că omul firesc nu primește lucrurile Duhului Sfânt. În el nu este nimic care să răspundă la lucrurile spirituale, pentru că lucrurile spirituale se judecă spiritual.
Dar Mântuitorul n-a răspuns argumentelor lui cu explicații. Ridicându-și mâna cu demnitate solemnă, El a rostit adevărul cu o siguranță și mai mare: “Adevărat, adevărat îți spun că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu”. Nicodim știa că Isus vorbea acum despre botezul cu apă și despre înnoirea inimii prin Duhul lui Dumnezeu. El era convins că se află în fața Aceluia despre care profetizase mai înainte Ioan Botezătorul.
Isus a continuat: “Ce este născut din carne, este carne, și ce este născut din Duh, este duh”. Din fire, inima este rea și “cum ar putea să iasă dintr-o ființă necurată un om curat? Nu poate să iasă nici unul.” (Iov 14, 4.) Nici o născocire omenească nu poate găsi un leac pentru sufletul păcătos. “Umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, și nici nu poate să se supună”. “Din inimă ies gândurile rele, uciderile, adulterele, desfrânările, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele.” (Romani 8, 7; Matei 15, 19.) Mai înainte ca pârâul să devină curat, trebuie curățit izvorul inimii. Acela care încearcă să ajungă la cer prin faptele lui de păzire a legii încearcă o imposibilitate. Nu este nici o siguranță pentru acela care are o religie legalistă, o formă de evlavie. Viața de creștin nu este o modificare sau o îmbunătățire a celei vechi, ci o transformare a firii. Se produce moartea față de eu și față de păcat și o viață cu totul nouă. Schimbarea aceasta nu se poate produce decât prin lucrarea puternică a Duhului Sfânt.
Nicodim era încă nedumerit și Isus a folosit vântul ca ilustrație pentru cuvintele Sale: “Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul”.
Vântul se aude prin ramurile pomilor, fremătând printre frunze și flori, dar nu se vede și nimeni nu știe de unde vine sau unde se duce. Tot așa este și cu lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii. Nu poate fi explicată mai mult decât mișcarea vântului. Cineva poate că nu ar fi în stare să spună timpul sau locul anumit sau să urmărească toate amănuntele lucrării de întoarcere la Dumnezeu, dar lucrul acesta nu dovedește că nu este convertit. Printr-un mijloc tot atât de nevăzut ca și vântul, Hristos lucrează continuu asupra inimii. Puțin câte puțin, poate fără ca primitorul lor să-și dea seama, se produc impresii care tind să atragă sufletul la Hristos. Acestea pot să vină prin meditație asupra Lui, prin citirea Scripturilor sau prin auzirea Cuvântului de la un predicator. Deodată, când Duhul vine cu un apel mai direct, sufletul se predă lui Isus, plin de bucurie. Mulți numesc aceasta o convertire bruscă, dar ea este rezultatul lucrării îndelungate a Duhului lui Dumnezeu, o lucrare făcută cu multă răbdare.