Pe vremuri, când un împărat călătorea printr-o parte mai puțin umblată din împărăția lui, o ceată de oameni mergea înaintea trăsurii, ca să niveleze ridicăturile și să astupe gropile, pentru ca împăratul să poată călători în siguranță și fără nici o piedică. Acest obicei este folosit de profet pentru a ilustra lucrarea Evangheliei. “Orice vale să fie înălțată, orice munte și orice deal să fie plecate.” Când Duhul lui Dumnezeu, cu minunata Lui putere de redeșteptare, atinge sufletul, El face ca mândria omenească să se plece. Plăcerea, poziția și puterea omenească sunt socotite ca fiind fără valoare. “Izvodirile minții și orice înălțime, care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu”, sunt răsturnate și orice gând este făcut “rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10, 5.) Atunci umilința și iubirea gata de sacrificiu, care sunt așa de puțin apreciate de oameni, sunt puse mai presus de toate celelalte lucrări. Aceasta este lucrarea Evangheliei, din care face parte și solia lui Ioan.
Rabinii au întrebat mai departe: “Atunci de ce botezi, dacă nu ești Hristosul, nici Ilie, nici proorocul?” Cuvântul “proorocul” se referea la Moise. Iudeii ajunseseră la părerea că Moise trebuia să învie din morți și să fie înălțat la cer. Ei nu știau că el înviase deja. Când Ioan Botezătorul și-a început lucrarea, mulți au crezut că el poate să fie Moise, care a înviat din morți, deoarece părea să cunoască în amănunțime profețiile și istoria lui Israel.
De asemenea, se credea că, înainte de venirea lui Mesia, se va arăta Ilie. Ioan s-a referit la această așteptare, pe care a respins-o, dar cuvintele lui aveau un înțeles mai adânc. Mai târziu, Isus a spus cu privire la Ioan: “Dacă vreți să înțelegeți, el este Ilie, care trebuia să vină.” (Matei 11, 14.) Ioan a venit în spiritul și puterea lui Ilie, ca să facă o lucrare precum a făcut-o și Ilie. Dacă iudeii l-ar fi primit, lucrul acesta s-ar fi împlinit pentru ei. Dar ei n-au primit solia lui. Pentru ei, el nu era Ilie. El nu putea să împlinească pentru ei lucrarea pentru care venise.
Mulți dintre cei adunați la Iordan fuseseră de față la botezul lui Isus; dar numai câțiva observaseră semnul care se dăduse atunci. În timpul lunilor precedente ale lucrării lui Ioan Botezătorul, mulți au refuzat să dea ascultare chemării lui la pocăință. În urma acestui lucru, inima lor se împietrise și mintea lor se întunecase. Când Cerul a mărturisit pentru Isus la botezul Lui, ei n-au înțeles nimic. Ochii care niciodată nu se îndreptaseră în credință către Cel Nevăzut n-au văzut descoperirea slavei lui Dumnezeu; urechile care niciodată nu ascultaseră de glasul Lui nu au auzit cuvintele mărturiei. La fel se întâmplă și acum. Deseori prezența lui Hristos și a îngerilor slujitori se manifestă în adunările oamenilor și cu toate acestea mulți nu știu acest lucru. Ei nu simt nimic deosebit. Doar unora li se descoperă prezența Mântuitorului. Pace și bucurie străbat în inima lor. Ei sunt mângâiați, încurajați și binecuvântați.
Delegații din Ierusalim îl întrebaseră pe Ioan: “De ce botezi?” Și acum așteptau răspunsul. Deodată, când privirea lui se îndrepta asupra mulțimii, ochii i s-au aprins, fața i-a fost luminată și întreaga lui făptură a fost zguduită de o emoție profundă. Întinzând mâna, el strigă: “Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoașteți. El este Acela care vine după mine, și care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintelor.” (Ioan 1, 26.27.)
Mesajul era clar și hotărât, așa că putea fi dat ca răspuns Sinedriului. Cuvintele lui Ioan nu se puteau aplica decât la Cel de atâta vreme făgăduit. Mesia era în mijlocul lor. Plini de uimire, preoții și mai marii începură să privească împrejurul lor, cu speranța că Îl vor descoperi pe Acela despre care vorbise Ioan. Dar nu L-au putut deosebi din mulțime.
Când, la botez, Ioan L-a numit pe Isus “Mielul lui Dumnezeu”, o nouă lumină venise asupra lucrării lui Mesia. Gândul profetului s-a îndreptat spre cuvintele lui Isaia: “Ca un miel pe care-l duci la măcelărie.” (Isaia 53, 7.) În săptămânile următoare, Ioan a cercetat cu un nou interes profețiile și învățăturile privitoare la serviciul jertfelor. El n-a deosebit cu claritate cele două faze ale lucrării lui Hristos — de jertfă care suferă și de Împărat care biruie, — dar a văzut că venirea Lui are o mai mare însemnătate decât aceea pe care o înțelegeau preoții și poporul. Când L-a văzut pe Isus în mulțime, la întoarcerea Lui din pustie, Ioan aștepta plin de încredere ca El să facă un semn care să dovedească adevăratul Său caracter. Era nerăbdător să audă o declarație din partea Mântuitorului cu privire la misiunea Sa; dar nu s-a rostit nici un cuvânt, nu s-a dat nici un semn. Isus n-a răspuns la cuvintele prin care Ioan Botezătorul Îl făcea cunoscut, ci S-a amestecat printre ucenicii lui Ioan și n-a dat nici un semn vizibil al deosebitei Lui lucrări și n-a luat nici o măsură pentru a Se face cunoscut.
