Cât timp își pun încrederea în priceperea oamenilor, nici unul dintre ei nu va ajunge la o cunoaștere mântuitoare a adevărului. Ca și Natanael, avem nevoie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi înșine și să ne rugăm pentru iluminarea Duhului Sfânt. Cel care l-a văzut pe Natanael sub smochin ne va vedea și pe noi în locul tainic al rugăciunii. Îngerii porniți din lumea de lumină sunt aproape de aceia care, plini de umilință, caută călăuzirea divină.
Prin chemarea lui Ioan, a lui Andrei și a lui Simon, a lui Filip și a lui Natanael, a început întemeierea bisericii creștine. Ioan a îndrumat la Hristos pe doi dintre ucenicii Săi. Apoi unul dintre aceștia, Andrei, l-a găsit pe fratele lui și l-a chemat la Mântuitorul. După aceea a fost chemat Filip, și acesta s-a dus să-l caute pe Natanael. Exemplele acestea trebuie să ne arate ce importanță au eforturile personale de a face un apel la rudele noastre, la prietenii și vecinii noștri. Sunt oameni care toată viața L-au cunoscut pe Hristos, dar n-au făcut niciodată vreun efort personal să aducă măcar un singur suflet la Mântuitorul. Ei lasă toată lucrarea pe seama slujitorului Evangheliei. Se poate ca acesta să fie bine înzestrat, dar nu poate face ceea ce Dumnezeu a lăsat în seama membrilor bisericii.
Sunt mulți oameni care au nevoie de lucrarea unor inimi iubitoare de creștini. Mulți oameni ruinați ar fi putut totuși să fie salvați, dacă vecinii lor, oameni obișnuiți, ar fi făcut un efort personal pentru ei. Mulți așteaptă ca cineva să li se adreseze direct. Chiar în familie, între vecini, în orașul în care trăim, este de lucru pentru noi ca misionari ai lui Hristos. Dacă suntem creștini, lucrul acesta va fi plăcerea noastră. Un om nu este cu adevărat convertit câtă vreme în inima lui nu s-a născut dorința de a face cunoscut și altora ce prieten scump a găsit el în Isus. Adevărul care mântuiește și sfințește nu poate fi ascuns în inimă.
Toți cei consacrați lui Dumnezeu vor fi canale de lumină. Dumnezeu face din ei mijloacele Sale, prin care să dea și altora din bogățiile harului Său. Făgăduința Lui este: “Le voi face, pe ele și împrejurimile dealului Meu, o pricină de binecuvântare; le voi trimite ploaie la vreme, și aceasta va fi ploaie binecuvântată.” (Ezechiel 34, 26.)
Filip i-a spus lui Natanael: “Vino și vezi”. El nu i-a cerut să primească mărturia altuia, ci să caute personal să-L vadă pe Hristos. Acum, când Isus S-a înălțat la cer, ucenicii sunt reprezentanții Lui între oameni și una dintre căile cele mai eficiente de a-i câștiga pe oameni pentru El este exemplificarea caracterului Său în viața noastră zilnică. Influența noastră asupra altora nu depinde atât de mult de ceea ce spunem, cât de ceea ce suntem. Oamenii pot să combată și să desconsidere logica noastră, se pot împotrivi și apelurilor noastre, dar o viață plină de iubire dezinteresată este un argument căruia nu i se pot împotrivi. O viață în care faptele se potrivesc cu vorbele, caracterizată prin umilința lui Hristos, este o putere în lumea aceasta.
Învățătura lui Hristos era exprimarea unei convingeri trăite în viață și cei care învață de la El vor deveni învățători după modelul dumnezeiesc. Cuvântul lui Dumnezeu, vorbit de cel care a fost personal sfințit prin el, are o putere dătătoare de viață, care-l face atrăgător pentru ascultători și-i convinge că acesta e o realitate vie. Când cineva a primit adevărul din iubire, va da pe față aceasta prin puterea de convingere a comportamentului său și prin tonul cu care vorbește. El face cunoscut ceea ce el însuși a auzit, a văzut și a pipăit cu privire la Cuvântul vieții, ca alții să aibă părtășie cu el prin cunoașterea lui Hristos. Cuvintele mărturiei lui, pornite de pe buze atinse de cărbunele aprins de pe altar, sunt adevăr pentru o inimă primitoare și lucrează sfințirea asupra caracterului.
Omul care caută să lumineze pe altul va fi el însuși binecuvântat. Va fi o ploaie binecuvântată pentru toți. “Cel ce udă pe alții va fi udat și el.” (Proverbe 11, 25.) Dumnezeu putea să aducă la îndeplinire lucrarea de salvare a păcătoșilor și fără ajutorul nostru; dar, pentru ca noi să ne formăm un caracter ca al lui Hristos, trebuie să fim părtași la lucrarea Lui. Pentru a putea intra în bucuria Lui, bucuria de a vedea ființe răscumpărate prin jertfa Sa, trebuie să luăm parte la eforturile Lui pentru răscumpărarea lor.
Cele dintâi cuvinte ale lui Natanael, prin care își exprima credința, atât de pline de zel și sincere, au ajuns la urechile lui Isus ca o muzică plăcută. El i-a zis: “Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea”. Mântuitorul privea plin de bucurie în viitor, la lucrarea Sa de a vesti Evanghelia celor umili, de a alina inima zdrobită și de a vesti libertatea celor legați de Satana. Gândindu-se la binecuvântările scumpe pe care El le-a dat oamenilor, Isus a adăugat: “Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul omului”.
De fapt, prin aceste cuvinte, Hristos spunea: Pe țărmurile Iordanului, cerul s-a deschis și Duhul S-a coborât asupra Mea ca un porumbel. Scena aceasta n-a fost decât un semn că Eu sunt Fiul lui Dumnezeu. Dacă veți crede astfel în Mine, credința voastră va fi mai vie. Veți vedea că cerurile sunt deschise și că nu se vor mai închide niciodată. Eu le-am deschis pentru voi. Îngerii lui Dumnezeu se înalță, ducând rugăciunile celor înstrăinați și împovărați la Tatăl de sus, și se coboară cu binecuvântare și nădejde, curaj, ajutor și viață pentru fiii oamenilor.
Îngerii lui Dumnezeu merg neîncetat de la pământ la cer și de la cer la pământ. Minunile lui Hristos pentru cei suferinzi și întristați au fost făcute de puterea lui Dumnezeu, prin slujirea îngerilor. Și tot prin Hristos și serviciul trimișilor Lui din cer e adusă orice binecuvântare de la Dumnezeu la noi. Îmbrăcându-Se în corp omenesc, Mântuitorul nostru unește interesele Sale cu cele ale copiilor căzuți ai lui Adam, în timp ce, prin dumnezeirea Lui, El îmbrățișează tronul lui Dumnezeu. Și în felul acesta Hristos este mijlocul de comunicare al oamenilor cu Dumnezeu și al lui Dumnezeu cu oamenii.
