Asupra zilelor strălucite ale lucrării lui Hristos în Galilea a coborât o umbră. Oamenii din Nazaret L-au lepădat. “Nu este El fiul tâmplarului?” ziceau ei.
În timpul copilăriei și tinereții Sale, Isus a luat parte la serviciul de cult împreună cu frații Săi, în sinagoga din Nazaret. De când Își începuse lucrarea, nu mai fusese printre ei, dar ei nu erau în necunoștință cu privire la ce se întâmplase cu El. Când S-a arătat din nou printre ei, interesul și așteptările lor au fost stârnite până la încordare. Erau acolo fețele cunoscute ale acelora pe care îi cunoscuse din copilărie. Erau acolo mama Lui, frații și surorile Lui și toți ochii s-au îndreptat spre El, când a intrat în sinagogă în ziua Sabatului și a luat loc între credincioși.
În slujba obișnuită a zilei, cel mai în vârstă citea din profeți și-i îndemna pe oameni să nădăjduiască și mai departe în venirea Celui Făgăduit, care va aduce cu Sine o domnie plină de slavă și va alunga orice apăsare. El căuta să-i încurajeze pe ascultători, repetându-le dovezile că venirea lui Mesia era aproape. Descria slava venirii Lui, scoțând în evidență ideea că El avea să Se arate în fruntea unei oștiri, ca să elibereze pe Israel.
Când un rabin era de față în sinagogă, se aștepta ca el să țină predica și oricare dintre israeliți putea citi din profeți. În Sabatul acela, Isus a fost rugat să ia parte la săvârșirea cultului. El “S-a sculat să citească și I s-a dat cartea proorocului Isaia.” Cuvintele pe care le-a citit erau socotite ca vorbind despre Mesia:
“Duhul Domnului este peste Mine,
Pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia;
M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită,
Să propovăduiesc robilor de război slobozenia,
Și orbilor căpătarea vederii;
Să dau drumul celor apăsați,
Și să vestesc anul de îndurare al Domnului.”
“În urmă, a închis cartea și a dat-o înapoi îngrijitorului…. Toți cei ce se aflau în sinagogă aveau privirile pironite spre El…. Și toți Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har, care ieșeau din gura Lui.” (Luca 4, 20-22.)
Isus stătea în picioare înaintea oamenilor ca un viu tălmăcitor al profețiilor care vorbeau despre El. Lămurindu-le cuvintele pe care le citise, le-a vorbit despre Mesia, descriindu-L ca pe un mângâietor al celor apăsați, un eliberator al celor prinși în robie, un vindecător al celor suferinzi, unul care dă vedere orbilor și descoperă lumii lumina adevărului. Felul impresionant al vorbirii Lui și însemnătatea minunată a cuvintelor Sale i-au mișcat pe ascultători cu o putere pe care ei nu o simțiseră niciodată până atunci. Valul influenței dumnezeiești a doborât orice piedică; asemenea lui Moise, ei au vorbit cu Cel Nevăzut. În timp ce inima le era mișcată de Duhul Sfânt, ei răspundeau prin călduroase aminuri și laude la adresa Domnului.
Dar când Isus a rostit: “Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-ați auzit”, deodată au început să se gândească la ei și la cele susținute de Acela care le vorbea. Ei, israeliții, copii ai lui Avraam, fuseseră înfățișați ca robi. Li se vorbise ca unor robi care trebuie să fie eliberați de sub puterea răului, ca fiind în întuneric și având nevoie de lumina adevărului. Mândria lor a fost jignită și temerile lor au început să iasă la iveală. Cuvintele lui Isus au arătat că lucrarea pe care El trebuia să o facă pentru ei era cu totul deosebită de aceea pe care ei o doreau. Faptele lor puteau fi cercetate prea de aproape. În ciuda rigurozității lor în ceremoniile exterioare, au început să dea înapoi în fața privirilor acelea limpezi și cercetătoare.
Cine este acest Isus? Întrebau ei. Acela care pretinsese pentru Sine slava lui Mesia era fiul unui tâmplar și lucrase împreună cu tatăl Său, Iosif, această meserie. Îl văzuseră lucrând în diferite locuri, îi cunoșteau bine pe frații și pe surorile Lui și nu erau străini de viața și munca Lui. Îl văzuseră crescând din copilărie la tinerețe și din tinerețe la vârsta de bărbat. Cu toate că viața Lui fusese nepătată, nu voiau să creadă că El era Cel Făgăduit.
