Așa l-au protejat îngerii pe Lot și l-au condus în siguranță departe de Sodoma. Așa l-au ocrotit și pe Elisei în mica cetate de munte, când dealurile din jur erau pline de caii și carele împăratului Siriei și de o mare oștire a oamenilor lui înarmați și când Elisei a văzut colinele dealului acoperite de oștile lui Dumnezeu — cai și care de foc adunate în jurul slujitorului Domnului.
Tot la fel au fost îngerii în apropierea urmașilor credincioși ai lui Hristos în toate timpurile. Vasta confederație a răului îi atacă pe toți aceia care vor să câștige biruința; dar Hristos dorește ca noi să privim la lucrurile care nu se văd, la oștile cerești, care stau de strajă în jurul acelora care-L iubesc pe Dumnezeu, ca să-i poată scăpa. Noi nu vom ști de câte primejdii văzute și nevăzute am fost feriți prin mijlocirea îngerilor, decât atunci când, în lumina veșniciei, vom vedea providența lui Dumnezeu. Atunci vom afla că întreaga familie cerească s-a interesat de familia de aici, de jos, și că trimișii de la tronul lui Dumnezeu au urmărit zi de zi pașii noștri.
Când a citit din profeție în sinagogă, Isus S-a oprit înainte de sfârșitul cuvintelor spuse despre lucrarea lui Mesia. După ce a citit cuvintele: “Să vestesc anul de îndurare al Domnului”, El a lăsat la o parte cuvintele “și o zi de răzbunare a Domnului nostru”. (Isaia 61, 2.) Partea aceasta a profeției era tot atât de adevărată ca și aceea de la început și, prin tăcerea Sa, Isus n-a negat adevărul. Dar tocmai asupra acestei ultime expresii le făcea mai mult plăcere ascultătorilor Săi să zăbovească și aceasta doreau ei mai mult să se împlinească. Ei proclamau judecățile împotriva păgânilor, fără a se gândi că vina lor era mai mare decât a altora. Tocmai ei aveau cea mai mare nevoie de mila pe care cu atâta grabă o refuzau păgânilor. În ziua aceea, când Isus a stat în picioare în sinagoga lor, au avut ocazia de a primi chemarea cerească. Acela căruia “Îi place îndurarea” (Mica 7, 18) ar fi vrut să-i salveze de ruina pe care o chemau păcatele lor.
Nu putea să-i părăsească fără să-i cheme din nou la pocăință. Spre sfârșitul lucrării Sale în Galilea, El a mai vizitat încă o dată locul copilăriei Sale. De la data când Îl lepădaseră, vestea despre minunile și predicarea Lui umpluse țara. Nici unul dintre ei nu mai putea să nege acum că El avea mai mult decât o putere omenească. Oamenii din Nazaret știau că El a mers pretutindeni, făcând bine și vindecând pe toți aceia care erau apăsați de diavol. În jurul lor erau sate unde nu se mai auzea nici un geamăt de durere în nici o casă, deoarece El trecuse prin ele și vindecase pe toți bolnavii. Îndurarea descoperită în fiecare faptă a vieții Sale mărturisea în favoarea ungerii Sale divine.
Din nou au fost mișcați nazarinenii de Duhul Sfânt, când au auzit cuvintele Lui. Dar nici acum n-au vrut să admită că Omul acesta, care crescuse în mijlocul lor, era mai mare decât ei. Încă își mai aminteau cu ură că, atunci când susținuse că este Cel Făgăduit, El spusese hotărât că ei n-au parte cu Israel, deoarece le arătase că sunt mai puțin vrednici de îndurarea lui Dumnezeu decât un bărbat sau o femeie dintre păgâni. Din cauza aceasta, cu toate că se întrebau: “De unde are omul acesta înțelepciune și lucrările acestea mari?”, ei nu voiau să-L primească pe Isus ca pe Hristosul Domnului. Din cauza necredinței lor, Mântuitorul n-a putut să facă multe minuni între ei. Numai câteva inimi au fost mișcate pentru a primi binecuvântările Lui și, cu părere de rău, El i-a părăsit pentru a nu mai reveni niciodată.
O dată ce necredința a pus stăpânire pe ei, ea a continuat să stăpânească pe oamenii din Nazaret. Tot astfel a pus stăpânire pe membrii Sinedriului și pe popor. Atât pentru preoți, cât și pentru popor, cea dintâi lepădare a dovezilor aduse de puterea Duhului Sfânt era începutul sfârșitului. Pentru a dovedi că prima lor împotrivire era îndreptățită, au continuat să batjocorească cele spuse de Hristos. Lepădarea Duhului Sfânt a ajuns la culme la crucea de pe Golgota, apoi când a fost dărâmat orașul lor și când au fost răspândiți pe toată fața pământului.
