Dintre toate bolile cunoscute în Orient, lepra era cea mai de temut. Caracterul ei incurabil și contagios și efectul grozav pe care-l avea asupra victimelor îi umpleau de groază chiar și pe cei mai curajoși oameni. Printre iudei, ea era socotită ca o pedeapsă pentru păcate. Și din cauza aceasta era numită “bătaia”, “degetul lui Dumnezeu”. Pătrunzând adânc, fiind cu neputință de vindecat și provocând moartea, era privită ca un simbol al păcatului. Prin legea ceremonială, leprosul era declarat necurat. Ca și când ar fi murit deja, el era îndepărtat din locuințele omenești. Tot ce atingea el era necurat. Aerul era contaminat prin respirația lui. Cel bănuit că are boala trebuia să se înfățișeze la preoți, care aveau să cerceteze și să hotărască în cazul lui. Dacă era declarat lepros, era despărțit de familie, alungat din adunarea lui Israel și sortit să stea numai în tovărășia acelora care erau la fel de loviți ca el. Legea era neînduplecată în cererile ei. Nici chiar împărații sau conducătorii nu erau scutiți. Un monarh care ar fi fost atacat de această boală îngrozitoare trebuia să predea sceptrul și să fugă din societate.
Departe de prietenii și rudele lui, leprosul trebuia să poarte blestemul bolii sale. Era obligat să-și strige boala în gura mare, să-și sfâșie hainele și să dea semnalul de alarmă, prevenindu-i pe toți să fugă de prezența lui molipsitoare. Strigătul “necurat, necurat!”, venind în tonuri jalnice de la exilații singuratici, era semnalul pe care oamenii îl auzeau cu groază și cu oroare.
În regiunea în care lucra Hristos, erau mulți asemenea suferinzi și vestea despre lucrarea Lui a ajuns la ei, aducându-le o rază de speranță. Dar din zilele profetului Elisei nu se mai auzise ca să se vindece un om de care se prinsese această boală. Ei nici nu îndrăzneau să spere că Isus va face pentru ei ceea ce nu făcuse pentru nimeni. Cu toate acestea, s-a găsit unul în a cărui inimă credința a început să încolțească. Dar omul bolnav nu știa cum să ajungă la Isus. Dacă era împiedicat să vină în legătură cu semenii lui, cum ar putea oare să se înfățișeze înaintea Vindecătorului? Se întreba dacă Hristos ar vrea să-l vindece. Oare Se va opri El să Se uite la un om despre care se credea că suferă pedeapsa lui Dumnezeu? Nu cumva, la fel ca fariseii sau chiar ca doctorii, va rosti un blestem asupra lui și-i va spune să fugă din regiunile locuite de oameni? Se gândea la tot ce i se povestise despre Isus. Nici unul dintre aceia care căutaseră ajutorul Lui nu fusese izgonit. Bietul om s-a hotărât totuși să-L găsească pe Mântuitorul. Cu toate că era alungat din orașe, putea să-I iasă în cale undeva, pe o cărare mărginașă prin munți, sau să-L găsească învățând pe oameni afară din oraș. Greutățile erau mari, dar aceasta era singura lui nădejde.
Leprosul a fost îndrumat către Mântuitorul. Isus învăța lângă lac pe oamenii adunați în jurul Său. Stând departe, leprosul prinde câteva cuvinte de pe buzele Mântuitorului. Îl vede punându-și mâinile peste bolnavi, îi vede pe ologi, pe orbi, pe slăbănogi și pe aceia care erau gata să moară de felurite boli cum se ridică plini de sănătate, lăudând pe Dumnezeu pentru eliberarea lor. Credința din inimă i se întărește. Vine mai aproape și tot mai aproape de mulțimea adunată acolo. Restricțiile care-i erau impuse, protecția oamenilor și teama cu care îl privesc toți sunt uitate. El se gândește numai la fericirea sperată a vindecării.
Înfățișarea lui era îngrozitoare. Boala a săpat făgașe adânci și corpul lui în descompunere e îngrozitor la privit. La arătarea lui, oamenii se dau înapoi îngroziți. Se îmbulzesc unii în alții, vrând să scape de atingerea lui. Unii încearcă să-l oprească să se apropie de Isus, dar în zadar. Nu-i vede și nu-i aude. Cuvintele lor de scârbă nu-l impresionează. Îl vede numai pe Fiul lui Dumnezeu. Aude numai glasul care rostește viață celor care sunt gata să moară. Înaintând către Isus, se aruncă la picioarele Lui cu strigătul: “Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești”.
Isus îi răspunse: “Da, vreau, fii curățit” și puse mâna pe el. (Matei 8, 3.)
Îndată o schimbare s-a petrecut cu leprosul. Carnea lui s-a însănătoșit, nervii lui au început să simtă, iar mușchii au prins putere. Pielea aspră, solzoasă, care caracterizează lepra, a dispărut și o prospețime ca pielea unui copil sănătos i-a luat locul.
