O, minunată iubire a lui Hristos, care Se apleacă să-i vindece pe păcătoși și pe suferinzi! Divinitatea simte împreună cu omul, ușurându-i durerile și suferințele! O, minunată putere dată astfel pe față pentru fiii oamenilor! Cine se mai poate îndoi de solia mântuirii? Cine poate da la o parte îndurările unui Mântuitor plin de milă?
A fost nevoie de putere creatoare pentru a reface sănătatea acelui trup în stare de descompunere. Același glas, care a chemat la viață pe omul făcut din țărâna pământului, a rostit cuvinte de viață și pentru slăbănogul muribund. Și aceeași putere, care a dat viață trupului, a reînnoit și inima. Acela care la creațiune “a zis și s-a făcut”, care “poruncește și ce poruncește ia ființă” (Psalmii 33, 9), rostise o hotărâre de viață pentru omul mort în greșeli și păcate. Vindecarea trupului era o dovadă a puterii care înnoise inima. Hristos i-a poruncit slăbănogului să se ridice și să meargă, “ca să știți”, a zis El, “că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele”.
Slăbănogul a găsit în Hristos vindecare atât pentru suflet, cât și pentru corp. Vindecarea spirituală a fost urmată de vindecarea fizică. Învățătura aceasta nu trebuie să fie trecută cu vederea. Astăzi sunt mii de oameni care suferă de boli fizice, care, ca și slăbănogul, ar dori să audă cuvintele: “Păcatele tale sunt iertate”. Povara păcatului, cu neliniștea și cu dorințele lui neîmplinite, este cauza bolilor lor. Ei nu pot să afle odihnă câtă vreme nu vin la Vindecătorul sufletelor lor. Pacea, pe care numai El o poate oferi, va da putere minții și sănătate corpului.
Isus a venit “să nimicească lucrările diavolului”. “În El era viață”, și El zice: “Am venit ca oile Mele să aibă viață și să o aibă din belșug”. El este “duh dătător de viață.” (1 Ioan 3, 8; Ioan 1, 4; 10, 10; 1 Corinteni 15, 45.) El are și acum aceeași putere dătătoare de viață, ca și atunci când vindeca bolnavii pe pământ și rostea iertare pentru păcătoși. “El îți iartă fărădelegile tale, El îți vindecă toate bolile tale.” (Psalmii 103, 3.)
Efectul produs asupra oamenilor prin vindecarea slăbănogului era ca și când s-ar fi deschis cerul și s-ar fi descoperit slava unei lumi mai bune. Când omul vindecat a trecut prin mulțime, binecuvântându-L pe Dumnezeu la fiecare pas și purtându-și povara ca și când ar fi fost ușoară ca un fulg, oamenii s-au dat înapoi ca să-i facă loc și cu fața înspăimântată priveau spre el, șoptind unul către altul: “Azi am văzut lucruri nemaipomenite”.
Fariseii erau muți de uimire și copleșiți din cauza înfrângerii. Ei văzuseră că aici nu e loc pentru ca gelozia lor să aprindă mulțimea. Minunea săvârșită asupra omului pe care ei îl părăsiseră sub mânia lui Dumnezeu îi impresionase pe oameni atât de mult, încât pentru un timp rabinii au fost uitați. Ei au văzut că Hristos are puterea pe care ei o atribuiau numai lui Dumnezeu; cu toate acestea, demnitatea purtării Lui amabile era într-un contrast izbitor cu purtarea lor îngâmfată. Ei erau dezorientați și umiliți, recunoscând, dar nemărturisind că în fața lor e o ființă superioară. Cu cât era mai puternică dovada că Isus avea putere pe pământ să ierte păcatele, cu atât mai mult ei se afundau în necredință. Din casa lui Petru, unde îl văzuseră pe slăbănog vindecat prin Cuvântul Domnului, ei au plecat să născocească noi planuri pentru a-L aduce la tăcere pe Fiul lui Dumnezeu.
Bolile trupești, oricât de rele și înrădăcinate, erau vindecate prin puterea lui Hristos; dar boala sufletească își înfigea rădăcinile tot mai adânc în aceia care închideau ochii față de lumină. Lepra și paralizia nu erau așa de îngrozitoare ca bigotismul și necredința.
În familia slăbănogului a fost o mare bucurie când el s-a întors acasă, ducând cu ușurință patul pe care foarte încet fusese luat din fața lor cu puțin timp mai înainte. Ei s-au adunat cu lacrimi în ochi în jurul lui, abia îndrăznind să-și creadă ochilor. El stătea în fața lor plin de putere. Brațele pe care ei le văzuseră lipsite de viață acum erau gata să se supună voinței lui. Carnea lui zbârcită și vânătă era acum fragedă și rumenă. El mergea cu pas hotărât și liber. Bucuria și speranța erau scrise pe fiecare trăsătură a feței lui și o expresie de curăție și de pace luase locul urmelor păcatului și ale suferinței. Mulțumiri pline de bucurie se înălțau din casa lor și Dumnezeu era proslăvit prin Fiul Său, care redase nădejde celui dezamăgit și tărie celui zdrobit. Omul acesta și familia lui erau gata să-și dea viața pentru Isus. Nici o îndoială nu le umbrea credința, nici o urmă de necredință nu păta încrederea în Acela care adusese lumină în casa lor întunecată.
