Sabatul a fost sfințit la creațiune. Fiind rânduit pentru om, originea sa este timpul acela când “stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie, și când toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie.” (Iov 38, 7.) Pacea odihnea asupra lumii, deoarece pământul era în armonie cu cerul. “Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune” și El S-a odihnit în bucuria lucrării Sale încheiate. (Geneza 1, 31.)
Deoarece El S-a odihnit în Sabat, “Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o” — a pus-o deoparte pentru un scop sfânt. El i-a dat-o lui Adam ca o zi de odihnă. Era un semn de aducere aminte a lucrării de creațiune și, în felul acesta, un semn al puterii lui Dumnezeu și al iubirii Sale. Scriptura zice: “El a lăsat o aducere aminte a minunilor Lui”. “Însușirile nevăzute ale Lui … se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.” (Geneza 2, 3; Psalmii 111, 4; Romani 1, 20.)
Toate lucrurile au fost create prin Fiul lui Dumnezeu. “La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu…. Toate lucrurile au fost făcute prin El, și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.” (Ioan 1, 1-3.) Și deoarece Sabatul este o amintire a lucrării creațiunii, el este o dovadă a iubirii și puterii lui Hristos.
Sabatul ne îndreaptă gândurile spre natură și ne aduce în legătură cu Creatorul. În cântecul păsărelelor, în foșnetul pomilor, în muzica mării, putem încă să auzim vocea Aceluia care a vorbit cu Adam în Eden, în răcoarea zilei. Când admirăm puterea Lui în natură, găsim mângâiere, deoarece Cuvântul care a creat toate lucrurile dă viață și ființei lăuntrice. El, “care a zis: ‘Să lumineze lumina din întuneric’, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.” (2 Corinteni 4, 6.)
Tocmai gândul acesta a făcut să răsune cântecul:
“Tu mă înveselești cu lucrările Tale, Doamne,
Și eu cânt de veselie, când văd lucrarea mâinilor Tale.
Cât de mari sunt lucrările Tale, Doamne,
Și cât de adânci sunt gândurile Tale.”
(Psalmii 92, 4.5)
Iar Duhul Sfânt, prin profetul Isaia, zice: “Cu cine voiți să asemănați pe Dumnezeu? Și cu ce asemănare Îl veți asemăna?… Nu știți? N-ați auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-ați gândit niciodată la întemeierea pământului? El șade deasupra cercului pământului și locuitorii lui sunt ca niște lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o maramă subțire, și le lățește ca un cort, ca să locuiască în el…. ‘Cu cine Mă veți asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?’ zice Cel Sfânt. Ridicați-vă ochii în sus și priviți! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește. Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: ‘Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului și dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?’ Nu știi? N-ai auzit? Dumnezeul cel veșnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește…. El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin.” “Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” “Întoarceți-vă la Mine și veți fi mântuiți toți cei ce sunteți la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, și nu altul.” Solia aceasta este scrisă în natură și Sabatul are drept scop să o păstreze în memorie. Atunci când Domnul i-a cerut lui Israel să sfințească Sabatele Sale, El a zis: “Ele sunt un semn între Mine și voi, ca să știți că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!” (Isaia 40, 18-29; 1, 10; 45, 22; Ezechiel 20, 20.)
Sabatul a fost încorporat în legea dată pe Sinai, dar nu atunci a fost făcut cunoscut pentru prima dată ca zi de odihnă. Israeliții aveau cunoștință de el înainte de a veni la Sinai. Până să ajungă acolo, ei au ținut Sabatul. Când unii l-au profanat, Domnul i-a mustrat și a zis: “Până când aveți de gând să nu păziți poruncile și legile Mele?” (Exod 16, 28.)
Sabatul n-a fost dat numai pentru Israel, ci el a fost dat pentru lumea întreagă. El a fost făcut cunoscut omului în Eden și, asemenea celorlalte precepte ale Decalogului, este obligatoriu pentru totdeauna. “Câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.” Atâta vreme cât există cerul și pământul, Sabatul va fi și mai departe un semn al puterii Creatorului. Și atunci când Edenul va înflori din nou pe pământ, ziua sfântă de odihnă a lui Dumnezeu va fi onorată de toți cei ce sunt sub soare. “În fiecare Sabat”, locuitorii pământului nou, slăvit, vor veni “să se închine înaintea mea — zice Domnul.” (Matei 5, 18; Isaia 66, 23.)
