Hristos voia să-i învețe pe ucenici și pe vrăjmașii Lui că primul loc trebuie să-l ocupe slujirea lui Dumnezeu. ținta lucrării Lui în lumea aceasta este mântuirea omului, prin urmare tot ce este necesar să se facă în Sabat pentru săvârșirea acestei lucrări este în acord cu legea privitoare la Sabat. Isus a încununat apoi argumentația Sa, declarându-Se “Domn al Sabatului” — Unul care era mai presus de orice discuție și mai presus de orice lege. Acest Judecător veșnic îi achită pe ucenici de vină, făcând apel chiar la legea pe care ei erau acuzați că o calcă.
Isus n-a lăsat ca lucrul acesta să treacă fără să-i mustre pe vrăjmașii Săi. El a spus că, în orbirea lor, ei înțelegeau greșit rostul Sabatului. El a zis: “Dacă ați fi știut ce înseamnă: ‘Milă voiesc, iar nu jertfe’, n-ați fi osândit pe niște nevinovați.” (Matei 12, 7.) Ritualurile lor lipsite de căldură nu puteau să umple golul adus de lipsa acelei credincioase și duioase iubiri, care îi va caracteriza totdeauna pe adevărații închinători ai lui Dumnezeu.
Hristos a repetat adevărul că sacrificiile nu aveau valoare în ele însele. Ele erau un mijloc, și nu un scop. Ținta lor era să-i îndrume pe oameni la Mântuitorul și în felul acesta să-i aducă în armonie cu Dumnezeu. Dumnezeu prețuiește numai un serviciu făcut din iubire. Dacă lipsește aceasta, tot șirul ceremoniilor este pentru El o ofensă. Tot așa este și cu Sabatul. El avea ca scop să-i aducă pe oameni în legătură cu Dumnezeu; dar, dacă mintea era stăpânită de forme obositoare, adevăratul rost al Sabatului era zădărnicit. Păzirea lui exterioară era doar o batjocură.
Într-un alt Sabat, când Isus a intrat în sinagogă, a văzut acolo un om cu mâna uscată. Fariseii Îl urmăreau să vadă ce va face. Mântuitorul știa bine că, dacă va vindeca pe cineva în Sabat, va fi privit ca un călcător al legii, dar El nu a ezitat să dărâme zidul restricțiilor tradiționale care împresurau Sabatul. Isus l-a chemat pe bolnav să stea în mijloc și apoi a întrebat: “Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viața cuiva sau să o pierzi?” Printre iudei, circula maxima că, dacă un om n-a făcut bine atunci când a avut prilejul, înseamnă că a făcut rău; dacă cineva nu făcea ce trebuia ca să scape o viață, însemna că a ucis. În felul acesta, Isus i-a întâmpinat pe rabini pe terenul lor. “Dar ei tăceau. Atunci, rotindu-și privirile cu mânie peste ei și mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: ‘Întinde-ți mâna!’ El a întins-o, și mâna i s-a făcut sănătoasă.” (Marcu 3, 4.5.)
Când a fost întrebat: “Este îngăduit a vindeca în zilele de Sabat?”, Isus a răspuns: “Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie și-i cade într-o groapă în ziua Sabatului, să n-o apuce și s-o scoată afară? Cu cât mai de preț este, deci, un om decât o oaie? De aceea este îngăduit a face bine în zilele de Sabat.” (Matei 12, 10-12.)
Fariseii care-L urmăreau n-au îndrăznit să-I răspundă lui Isus în fața mulțimii, de teamă să nu intre în vreo încurcătură. Știau că El vorbise adevărul. Ca să nu calce vreo tradiție, ei ar fi lăsat pe un om să sufere, dar tot ei ar fi scăpat o vită pentru ca proprietarul ei să nu sufere vreo pagubă din această pricină. De aceea, ei arătau mai multă purtare de grijă pentru un animal necuvântător decât pentru om, care e făcut după chipul lui Dumnezeu. Aceasta ilustrează lucrarea tuturor religiilor neadevărate. Ele își au obârșia în dorința omului de a se înălța mai presus de Dumnezeu, dar urmarea a fost că omul a decăzut mai jos ca animalele. Orice religie care se luptă împotriva stăpânirii lui Dumnezeu îl jefuiește pe om de slava pe care a avut-o la creațiune și care trebuie să fie redată prin Hristos. Orice religie falsă îi învață pe adepții ei să fie nepăsători față de nevoile, suferințele și drepturile omului. Evanghelia pune asupra omenirii un preț mare, pentru că este răscumpărată cu sângele lui Hristos, și promovează o grijă duioasă față de nevoile și suferințele omului. Domnul zice: “Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat, și mai scumpi decât aurul din Ofir.” (Isaia 13, 12.)
Când Isus S-a îndreptat către farisei cu întrebarea dacă este îngăduit să facă bine în zilele de Sabat, să scape o viață sau să o piardă, El le-a pus în față planurile lor nelegiuite. Ei vânau viața Lui cu ură înverșunată, în timp ce El scăpa viața oamenilor și aducea fericire mulțimilor. Era mai bine să ucizi în zi de Sabat, cum plănuiau ei, sau să vindeci pe bolnavi, așa cum făcuse El? Era mai drept să ai ucidere în inimă în sfânta zi a lui Dumnezeu decât iubire pentru toți oamenii, iubire care își găsește expresia în fapte de milă?
Vindecând pe omul cu mâna uscată, Isus a condamnat tradiția iudeilor și a făcut ca porunca a patra să rămână așa cum o dăduse Dumnezeu. “Este îngăduit a face bine în zilele de Sabat”, a declarat El. Îndepărtând restricțiile fără rost ale iudeilor, Hristos a onorat Sabatul, în timp ce aceia care se plângeau de El dezonorau sfânta zi a lui Dumnezeu.
