Aceia care susțin că Hristos a desființat legea învață că El a călcat Sabatul și i-a îndreptățit pe ucenicii Lui să facă la fel. În felul acesta, ei iau aceeași poziție ca iudeii care Îl calomniau pe Isus. În această privință, ei contrazic mărturia dată de Hristos Însuși, care a zis: “Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui.” (Ioan 15, 10.) Nici Mântuitorul, nici urmașii Lui n-au călcat legea privitoare la Sabat. Hristos era un reprezentant viu al legii. În viața Lui nu s-a găsit nici o călcare a preceptelor ei sfinte. Privind o întreagă națiune de martori care căutau ocazia să-L condamne, El putea zice fără ca cineva să-L poată contrazice: “Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat?” (Ioan 8, 46.)
Mântuitorul nu venise să dea la o parte cele spuse de patriarhi și profeți, deoarece El Însuși vorbise prin acești oameni reprezentativi. Toate adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu erau de la El. Dar aceste pietre prețioase fuseseră greșit zidite. Lumina lor prețioasă fusese mistificată pentru a servi rătăcirii. Dumnezeu dorea ca ele să fie scoase din templul rătăcirii și să fie așezate din nou în edificiul adevărului. Lucrul acesta putea să-l facă numai o mână dumnezeiască. Pus în legătură cu rătăcirea, adevărul fusese făcut să ajute lucrarea vrăjmașului lui Dumnezeu și al omului. Hristos venise să-l așeze în poziția aceea de unde să dea slavă lui Dumnezeu și să lucreze la mântuirea omenirii.
“Sabatul a fost făcut pentru om, și nu omul pentru Sabat”, a zis Isus. Instituțiile pe care le-a rânduit Dumnezeu sunt pentru binele omenirii. “Toate aceste lucrări se petrec în folosul vostru.” “Fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viața, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre și voi sunteți ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 4, 15; 1 Corinteni 3, 22.23.) Legea Celor Zece Porunci, din care Sabatul este o parte, a fost dată de Dumnezeu poporului Său ca o binecuvântare. “Domnul ne-a poruncit atunci”, a zis Moise, “să împlinim toate aceste legi, să ne temem de Domnul Dumnezeul nostru, ca să fim totdeauna fericiți și să ne țină în viață.” (Deuteronom 6, 24.) Iar prin psalmist s-a dat această solie lui Israel: “Slujiți Domnului cu bucurie, veniți cu veselie înaintea Lui. Să știți că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem: noi suntem poporul Lui și turma pășunii Lui. Intrați cu laude pe porțile Lui, intrați cu cântări în curțile Lui!” (Psalmii 100, 2-4.) Și despre “toți cei ce vor păzi Sabatul ca să nu-l pângărească”, Domnul zice: “Îl voi aduce la muntele Meu cel sfânt și-l voi umple de veselie în casa Mea de rugăciune.” (Isaia 56, 6.7.)
“De aceea Fiul omului este Domn chiar și al Sabatului.” Aceste cuvinte sunt pline de învățătură și mângâiere. Deoarece a fost făcut pentru om, Sabatul este ziua Domnului. El aparține lui Hristos, pentru că “toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El.” (Ioan 1, 3.) Deoarece El a făcut toate lucrurile, El a făcut și Sabatul. El l-a pus deoparte, ca un semn de amintire al lucrării creațiunii. Sabatul arată spre El, dovedindu-L că este Creator și Sfințitor. El declară că Acela care a creat toate lucrurile în cer și pe pământ și prin care sunt ținute toate lucrurile este conducătorul bisericii și că prin puterea Lui noi suntem împăcați cu Dumnezeu. Căci, vorbind către Israel, El a zis: “Le-am dat și Sabatele Mele, să fie un semn între Mine și ei, pentru ca să știe că Eu sunt Domnul care-i sfințesc” — îi fac sfinți. (Ezechiel 20, 12.) Prin urmare, Sabatul este un semn al puterii lui Hristos de a ne sfinți. El este dat tuturor acelora pe care îi sfințește Hristos. Ca semn al puterii Sale sfințitoare, Sabatul este dat tuturor acelora care, prin Hristos, devin o parte a Israelului lui Dumnezeu.
Domnul mai zice: “Dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L … atunci te vei putea desfăta în Domnul.” (Isaia 58, 13.14.) Pentru toți aceia care primesc Sabatul ca un semn al puterii creatoare și răscumpărătoare a lui Hristos, el va fi o desfătare. Văzând pe Hristos în Sabat, ei se desfată în El. Sabatul îi îndrumă către lucrările creațiunii, ca o dovadă a marii Lui puteri de a mântui. În timp ce ne atrage atenția către pacea Edenului care a fost pierdută, el ne vorbește despre pacea restabilită prin Mântuitorul. Fiecare lucru din natură repetă chemarea Lui: “Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11, 28.)
