Pentru cea mai mare parte dintre oamenii din vremea lui Hristos, ținerea acestei sărbători degenerase în formalism. Dar câtă însemnătate avea ea pentru Fiul lui Dumnezeu!
Pentru prima dată, copilul Isus privea templul. El i-a văzut pe preoții îmbrăcați în veșminte albe îndeplinindu-și slujba solemnă. A privit la victima însângerată de pe altarul de jertfă. Împreună cu credincioșii a îngenuncheat în rugăciune, în timp ce norul de fum de tămâie se înălța spre Dumnezeu. A asistat la toată slujba pascală atât de impresionantă. Zi de zi, El vedea însemnătatea ei tot mai clar. Fiecare act era văzut în strânsa legătură pe care o avea cu viața Sa. Noi îndemnuri se nășteau înăuntrul Său. Tăcut și adâncit în cugetare, părea că studiază o mare problemă. Atunci I se descoperea Mântuitorului taina misiunii Sale.
Răpit de contemplarea acestor scene, nu a rămas lângă părinții Săi. El căuta să fie singur. Când serviciile pascale s-au sfârșit, El a mai zăbovit prin curțile templului, iar atunci când credincioșii au plecat din Ierusalim, El a rămas în urmă.
Cu prilejul acestei vizite la Ierusalim, părinții lui Isus doriseră să-L pună în legătură cu marii învățători din Israel. Deși era ascultător în totul de Cuvântul lui Dumnezeu, El nu Se ținea de obiceiurile și de formele rabinice. Iosif și Maria sperau că Isus va ajunge să-i respecte pe acești rabini erudiți și să ia seama cu mai multă râvnă la cerințele lor. Dar Isus fusese învățat în templu de Dumnezeu. Ceea ce primise, El a început îndată să împartă.
În ziua aceea, o sală din incinta templului era consacrată pentru învățământul sacru, după modelul școlilor profeților. Aici s-au adunat rabinii cei mai de seamă cu elevii lor și aici a venit și copilul Isus. Așezându-Se la picioarele acestor oameni învățați și cu autoritate, El asculta învățătura lor. Ca Unul care căuta înțelepciune, le-a pus întrebări acestor învățători cu privire la profeții și la evenimentele ce aveau loc atunci și care arătau spre venirea lui Mesia.
Isus Se prezentă ca Unul care era însetat după o cunoaștere a lui Dumnezeu. Întrebările Sale aduceau la lumină adevărurile adânci, care multă vreme fuseseră ținute în întuneric, dar care erau vitale pentru mântuire. Deși dovedea cât de mărginită și superficială era înțelepciunea acestor oameni înțelepți, fiecare întrebare le aducea în față câte o învățătură dumnezeiască și așeza adevărul într-o lumină nouă. Rabinii vorbeau de minunata înălțare pe care venirea lui Mesia trebuia să o aducă națiunii iudaice; dar Isus le prezentă profeția lui Isaia și îi întrebă despre însemnătatea acelor versete biblice, care se refereau la suferința și moartea Mielului lui Dumnezeu.
Cărturarii au început atunci să-I pună ei întrebări și au rămas uimiți de răspunsurile Sale. Cu umilință de copil, El repeta cuvintele Scripturii, explicând și însemnătatea lor adâncă, pe care acei oameni învățați nu o pricepuseră. Dacă ei ar fi primit aceste principii ale adevărului, pe care El le-a arătat, ar fi dat naștere la o reformă în religia de atunci. S-ar fi trezit un viu interes pentru lucrurile spirituale și, atunci când Isus și-ar fi început lucrarea, mulți ar fi fost pregătiți să-L primească.
Rabinii știau că Isus nu fusese instruit în școlile lor; cu toate acestea, El înțelegea profețiile cu mult mai bine decât ei. În acest copil galilean, profund gânditor, ei întrezăreau o mare speranță. Ei doreau să-L câștige ca elev, pentru ca să poată deveni un învățat în Israel. Doreau ca ei să-I facă educația, deoarece simțeau că mintea Sa așa de deosebită trebuie să fie modelată de ei.
Cuvintele lui Isus le mișcaseră inimile așa cum nu fuseseră niciodată mișcate de cuvinte ieșite de pe buze omenești. Dumnezeu căuta să dea lumină acelor conducători în Israel și folosea pentru aceasta singura cale prin care se putea ajunge la inima lor. În îngâmfarea lor, li se părea un lucru înjositor să admită că poate să-i învețe cineva. Dacă Isus ar fi arătat că încearcă să-i învețe, ei nu ar fi fost binevoitori să asculte. Dar se măguleau cu faptul că ei Îl învățau sau cel puțin că ei Îi verificau cunoștințele din Sfânta Scriptură. Buna-cuviința lui Isus și modestia Sa de tânăr au biruit prejudecățile lor. Fără a-și da seama, mintea lor s-a deschis în fața Cuvântului lui Dumnezeu și Duhul Sfânt a vorbit inimii lor.
Era imposibil să nu vadă că speranțele nutrite de ei cu privire la Mesia nu erau susținute de profeție; dar ei nu voiau să renunțe la teoriile care-i legănau cu speranțe înșelătoare, în setea lor după mărire. Nu voiau să admită faptul că au înțeles greșit Sfintele Scripturi, din care pretindeau că numai ei au dreptul să-i învețe pe alții. De la unul la altul a trecut întrebarea: De unde are tânărul acesta cunoștințe, dacă niciodată n-a învățat? “Lumina luminează în întuneric” (Ioan 1, 5), dar întunericul nu a primit lumina.