În timpul acesta, Iosif și Maria erau cât se poate de tulburați și îngrijorați. La plecarea din Ierusalim, Îl pierduseră din vedere pe Isus și nu știau că El rămăsese acolo. ținutul era atunci locuit de foarte multă lume, iar caravanele din Galilea erau foarte numeroase. Multă învălmășeală s-a produs la plecarea lor din cetate. Pe drum, plăcerea de a călători împreună cu prieteni și cunoștințe le-a absorbit atenția, iar ei n-au observat absența Lui până la sosirea nopții. Atunci când s-au oprit pentru odihnă, ei au simțit lipsa ajutorului dat de fiul lor. Crezând că El Se află împreună cu ceilalți tovarăși de călătorie, ei nu s-au neliniștit. Chiar dacă era doar un copil, ei se bizuiau pe El, așteptându-se ca, atunci când vor avea nevoie, El să fie gata să-i ajute, anticipându-le nevoile, așa cum făcuse totdeauna. Dar acum a început să-i cuprindă frica. L-au căutat printre tovarășii Lui de călătorie, dar în zadar. Cu groază își amintiră cum încercase Irod să-L omoare, când era prunc. Presentimente întunecate le umpleau inima. Se căinau acum cu amar.
S-au întors la Ierusalim și au continuat să caute. A doua zi, pe când se găseau printre cei care se închinau în templu, o voce cunoscută le atrase atenția. Nu se puteau înșela; nici o altă voce nu era ca a Lui, așa de serioasă și de hotărâtă și totuși așa de melodioasă.
L-au găsit pe Isus în școala rabinilor. Deși erau bucuroși, nu puteau să uite necazul și îngrijorarea. Când El era din nou cu ei, mama a zis în cuvinte de mustrare: “Fiule, pentru ce Te-ai purtat așa cu noi? Iată că tatăl Tău și eu Te-am căutat cu îngrijorare”.
“De ce M-ați căutat?” a răspuns Isus. “Oare nu știați că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu?” Și, pentru că părea că ei nu înțeleg cuvintele Lui, arătă spre cer. Pe fața Sa strălucea o lumină de care se mirau. Dumnezeirea strălucea prin corp omenesc. Găsindu-L în templu, ei au ascultat ce vorbea El cu rabinii și au rămas uimiți la întrebările și răspunsurile Sale. Cuvintele Sale au stârnit o mulțime de gânduri, care niciodată nu aveau să fie uitate.
Întrebarea pe care El le-a pus-o cuprindea o învățătură. “Oare nu știați”, spuse El, “că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu?” Isus Se angajase în lucrarea pentru care venise în lume; dar Iosif și Maria neglijaseră partea lor. Dumnezeu le arătase mare cinste prin aceea că le încredințase pe Fiul Său. Îngerii sfinți Îl ajutaseră pe Iosif în drumul lui, ca să apere viața lui Isus. Dar o zi întreagă ei pierduseră cu totul din vedere pe Acela pe care nu ar fi trebuit să-L uite nici măcar o clipă. Iar acum, după ce temerile le fuseseră liniștite, nu se mustrau pe ei înșiși, ci aruncau vina asupra Sa.
Era natural pentru părinții lui Isus să-L considere ca fiul lor. El era zilnic cu ei, viața Sa era aproape la fel ca viața altor copii și era greu pentru ei să priceapă că El era Fiul lui Dumnezeu. Ei erau în primejdia de a nu prețui binecuvântarea ce li s-a acordat, prin prezența Mântuitorului lumii. Durerea despărțirii lor de El și duioasa mustrare exprimată prin cuvintele Sale aveau drept scop să-i determine să se gândească mult la sfânta lor răspundere.
În răspunsul dat mamei Sale, Isus dovedea pentru prima dată că știa care este adevărata relație dintre El și Dumnezeu. Înainte de nașterea Sa, îngerul îi spusese Mariei: “El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; și Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăți peste casa lui Iacov în veci.” (Luca 1, 32.33.) Maria cugetase la cuvintele acestea în inima ei, dar, deși credea că fiul ei urma să fie Mesia pentru Israel, nu înțelegea misiunea Lui. Nici de data aceasta nu înțelegea cuvintele Lui, dar își dădea seama că El nega legăturile de sânge cu Iosif și Se înfățișa ca Fiu al lui Dumnezeu.
Isus nu a neglijat legătura cu părinții Săi pământești. De la Ierusalim, S-a întors acasă cu ei și i-a ajutat în viața lor de muncă grea. El ascunsese în inimă taina misiunii Sale, așteptând cu supunere timpul hotărât pentru El de a-și începe lucrarea. Timp de optsprezece ani, de când înțelesese că era Fiul lui Dumnezeu, El a recunoscut legătura care-L unea cu familia din Nazaret și și-a îndeplinit obligațiile de fiu, de frate, de prieten și de cetățean.
