“S-a apropiat și S-a atins de raclă.” Pentru El, nici contactul cu moartea nu putea să aducă o necurăție. Cei ce o purtau s-au oprit și plânsul jeluitorilor a încetat. Cele două cete de oameni s-au adunat în jurul raclei, nădăjduind împotriva oricărei nădejdi. Era de față Cineva care alungase boala și biruise pe demoni; era și moartea supusă puterii Lui?
Cu glas plin de autoritate, El rostește cuvintele: “Tinerelule, scoală-te îți spun!” Glasul acesta pătrunde urechile mortului. Tânărul deschide ochii. Isus îl ia de mână și îl ridică. Privirea lui cade asupra aceleia care plânsese lângă el, și mama și fiul se unesc într-o lungă, nedespărțită și bucuroasă îmbrățișare. Mulțimea privește în tăcere, uluită. “Toți au fost cuprinși de frică.” Tăcuți și plini de evlavie, ei au stat câtva timp ca în fața lui Dumnezeu. Apoi au slăvit pe Dumnezeu, zicând: “Un mare prooroc s-a ridicat între noi; Dumnezeu a cercetat pe poporul Său”. Convoiul mortuar s-a întors la Nain ca o procesiune triumfală. “Vestea aceasta despre Isus s-a răspândit în toată Iudea și prin toate împrejurimile.”
Acela care a stat lângă mama întristată de la poarta satului Nain priveghează lângă fiecare ființă care plânge lângă o raclă. El este pătruns de milă văzând întristarea noastră. Inima Lui, care a iubit și a avut milă, este o inimă de o duioșie neschimbată. Cuvântul Lui, care l-a chemat pe mort la viață, nu e acum mai slab în putere ca atunci când a vorbit tânărului din Nain. El zice: “Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.” (Matei 28, 18.) Puterea aceasta n-a scăzut o dată cu trecerea anilor, nici nu s-a epuizat din cauza activității neîncetate a harului Său abundent. Pentru toți aceia care cred, El este încă Mântuitorul viu.
Isus a schimbat întristarea mamei în bucurie atunci când i-a redat fiul; dar tânărul a fost înviat numai pentru viața aceasta pământească, să îndure amărăciunile, poverile și primejdiile și să treacă din nou sub puterea morții. Dar Isus mângâie întristarea noastră pentru cei morți prin cuvinte care dau o nemărginită speranță: “Eu sunt Cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale locuinței morților.” “Deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, tot așa și El Însuși a fost deopotrivă părtaș la ele, pentru ca prin moarte să nimicească pe cel care are puterea morții, adică pe diavolul, și să izbăvească pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor.” (Apocalipsa 1, 18; Evrei 2, 14.15.)
Satana nu-i poate ține în gheara lui pe cei morți, când Fiul lui Dumnezeu îi cheamă la viață. El nu poate să țină în moarte spirituală un suflet care primește în credință cuvântul puterii lui Hristos. Dumnezeu le spune tuturor acelora care sunt morți în păcate: “Deșteaptă-te, tu care dormi, scoală-te din morți.” (Efeseni 5, 14.) Cuvântul acesta este viață veșnică. Cuvântul lui Dumnezeu, care a chemat la viață pe primul om, ne dă și nouă viață; așa cum cuvântul lui Hristos: “Tinerelule, scoală-te, îți spun” a dat viață tânărului din Nain, tot așa și cuvântul “scoală-te din morți” este viață pentru sufletul care îl primește. Dumnezeu “ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui.” (Coloseni 1, 13.) Totul se dă prin Cuvântul Său. Dacă primim Cuvântul, avem eliberarea.
“Și dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morți va învia și trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuiește în voi.” “Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, și astfel vom fi întotdeauna cu Domnul.” (Romani 8, 11; 1 Tesaloniceni 4, 16.17.) Acesta este cuvântul de mângâiere cu care El ne îndeamnă să ne mângâiem unii pe alții.
