Din primii ani ai vieții, copilul iudeu era înconjurat de cerințele rabinilor. Pentru fiecare faptă, până la cele mai neînsemnate amănunte ale vieții, se prescriau reguli rigide. Sub conducerea învățătorilor din sinagogă, tineretul era instruit în cunoașterea regulilor nenumărate, pe care israeliții credincioși trebuiau să le păzească. Isus însă nu era interesat de lucrurile acestea. Chiar din copilărie, El a fost independent de legile rabinilor. El studia neîncetat Scripturile Vechiului Testament și cuvintele “Așa zice Domnul” erau totdeauna pe buzele Sale.
Când starea oamenilor a început să se descopere minții Sale, Isus a înțeles că pretențiile societății și pretențiile lui Dumnezeu sunt într-o continuă contrazicere. Oamenii se depărtau de Cuvântul lui Dumnezeu și înălțau teoriile inventate de ei. Ei țineau la tradiții, în care nu era nici o putere. Serviciul lor divin era numai un șir de forme; adevărurile sfinte, pe care urmau să le învețe aici, erau ascunse de privirea credincioșilor. El a văzut că în slujbele lor lipsite de credință nu putea găsi pace. Ei nu cunoșteau libertatea spirituală pe care ar fi avut-o dacă L-ar fi servit pe Dumnezeu în adevăr. Isus venise să-i învețe pe oameni ce înseamnă a te închina lui Dumnezeu și nu putea să aprobe ca învățăturile lui Dumnezeu să fie amestecate cu pretențiile oamenilor. El nu ataca preceptele sau practicile oamenilor învățați; dar, când era mustrat pentru purtarea Lui simplă, arăta Cuvântul lui Dumnezeu pentru justificarea purtării Sale.
Isus căuta să fie plăcut celor cu care venea în legătură, purtându-Se cât mai blând și mai supus. Pentru că era îngăduitor și blând, cărturarii și bătrânii au crezut la început că-L vor putea influența ușor prin învățăturile lor. Ei stăruiau ca El să primească maximele și tradițiile moștenite de la rabinii de pe vremuri, dar Isus cerea să I se arate că ele se întemeiază pe cuvintele Sfintei Scripturi. Era gata să primească orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, dar nu putea să asculte de invențiile oamenilor. Părea că Isus cunoaște Scriptura de la început până la sfârșit și le-o prezenta în adevărata ei însemnătate. Rabinii se rușinau să învețe de la un copil. Pretenția lor era că ei au dreptul să explice Scripturile și că El n-are altă datorie decât să primească interpretarea lor. Se mâniau pentru că Isus Se împotrivea cuvântului lor.
Ei știau că în Scriptură nu se putea găsi nici o autoritate în favoarea tradițiilor lor. Își dădeau seama că Isus îi întrecea cu mult în înțelegere spirituală. Cu toate acestea, erau mânioși că nu ascultă de preceptele lor. Neizbutind să-L convingă, ei se duceau la Iosif și la Maria și se plângeau de nesupunerea Lui. În felul acesta, El suferea mustrări și critici.
Încă de timpuriu, Isus începuse să lucreze din proprie inițiativă la formarea caracterului Său și nici chiar respectul și iubirea față de părinții Săi nu-L puteau face să renunțe la ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. “Stă scris” era motivul, ori de câte ori făcea un lucru deosebit de cele obișnuite în familie. Influența rabinilor însă I-a adus multă amărăciune în viață. Din tinerețe a trebuit să învețe lecția grea că trebuie să tacă și să sufere cu răbdare.
Frații Lui, cum erau numiți copiii lui Iosif, erau de partea rabinilor. Ei insistau că tradițiile trebuie să fie ținute ca și când ele erau niște cerințe ale lui Dumnezeu. Ei priveau chiar preceptele oamenilor ca fiind mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu și se supărau văzând cum gândirea clară a lui Isus arăta deosebirea dintre cele rătăcite și cele adevărate. Ei condamnau ascultarea Lui strictă de Legea lui Dumnezeu ca fiind încăpățânare. Erau însă surprinși de cunoștința și înțelepciunea date pe față în răspunsurile pe care le dădea rabinilor. Știau că nu fusese învățat de oameni înțelepți, dar nu puteau să nu vadă că El era un învățător pentru ei. Recunoșteau că educația Lui era mai înaltă decât a lor. Dar nu înțelegeau faptul că El a avut acces la pomul vieții, un izvor de înțelepciune pe care ei nu-l cunoșteau.
