La reproșurile vrăjmașilor lui, care-l disprețuiau pentru slăbiciunea cauzei sale, Luther răspundea: “Cine știe dacă nu Dumnezeu m-a ales și m-a chemat și dacă ei n-ar trebui să se teamă că, disprețuindu-mă pe mine, Îl disprețuiesc pe Însuși Dumnezeu? Moise era singur la ieșirea din Egipt; Ilie era singur în timpul domniei lui Ahab; Isaia era singur în Ierusalim; Ezechiel era singur în Babilon…. Dumnezeu n-a ales niciodată ca profet nici pe marele preot, nici vreun alt personaj mare; ci de obicei a ales oameni umili și disprețuiți, l-a ales pe păstorul Amos. În toate vremurile, sfinții trebuiau să-i mustre pe cei mari, regi, prinți, preoți și oameni înțelepți, cu primejdia vieții lor…. Eu nu spun că sunt profet; dar spun că ar trebui să se teamă mai ales pentru că eu sunt singur și ei sunt mulți. De un lucru sunt sigur: Cuvântul lui Dumnezeu este de partea mea, și nu a lor”. — (Idem, b.6, cap.10)
Și totuși nu fără o luptă teribilă cu sine s-a hotărât Luther să se despartă de biserică. Era cam pe vremea când scria: “Simt în fiecare zi, din ce în ce mai mult, cât este de greu să dau la o parte scrupulele care mi-au fost inoculate în copilărie. O, câtă durere mi-a produs, cu toate că aveam Scriptura de partea mea, să mă conving că trebuie să îndrăznesc a mă împotrivi papei și să-l denunț ca antihrist! Cât de mari au fost durerile inimii mele! De câte ori nu mi-am pus cu amărăciune aceeași întrebare care era atât de des pe buzele papistașilor: ‘Numai tu ești înțelept? Pot oare toți ceilalți să fie în rătăcire? Și cum va fi dacă, după toate acestea, tu vei fi cel greșit și ai implicat în rătăcirea ta atâtea suflete care vor fi pe veci condamnate?’ Și așa m-am luptat cu mine și cu Satana, până când Hristos, prin Cuvântul Său infailibil, mi-a întărit inima împotriva acestor îndoieli.” — (Martyn, p. 372, 373)
Papa îl amenințase pe Luther cu excomunicarea, dacă nu retracta, iar acum această amenințare era o realitate. A fost emisă o nouă bulă, care anunța despărțirea definitivă a lui Luther de Biserica Catolică, denunțându-l ca fiind blestemat de cer, cuprinzând în aceeași condamnare pe toți aceia care aveau să primească învățăturile lui. Lupta cea mare era acum în plină desfășurare.
Împotrivirea este partea tuturor acelora pe care Dumnezeu îi folosește pentru a prezenta adevărurile care au o aplicație deosebită pentru vremea lor. Astfel, pentru zilele lui Luther era un adevăr prezent — un adevăr de o deosebită importanță pentru vremea aceea; există însă un adevăr prezent și pentru biserica de astăzi. Acela care face totul după sfatul voii Sale a găsit cu cale să-i pună pe oameni în diferite situații și să le încredințeze îndatoriri speciale pentru vremurile în care trăiesc și pentru condițiile în care se găsesc. Dacă aceștia vor prețui lumina care le-a fost dată, li se va descoperi o privire mai profundă a adevărului. Dar adevărul nu este astăzi mai dorit de majoritatea oamenilor de cum a fost dorit de papistașii care s-au împotrivit lui Luther. Există și azi, ca în veacurile trecute, aceeași dispoziție de a primi teoriile și tradițiile oamenilor în locul Cuvântului lui Dumnezeu. Aceia care prezintă adevărul pentru vremea aceasta nu trebuie să se aștepte să fie primiți mai bine decât au fost primiți reformatorii. Marea luptă dintre adevăr și rătăcire, dintre Hristos și Satana, trebuie să crească în intensitate până la încheierea istoriei acestei lumi.
Isus le spunea ucenicilor Săi: “Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar pentru că nu sunteți din lume și pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăște lumea. Aduceți-vă aminte de vorba, pe care v-am spus-o: ‘Robul nu este mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu și pe al vostru îl vor păzi’”. (Ioan 15, 19.20.) Iar pe de altă parte, Domnul a declarat lămurit: “Vai de voi, când toți oamenii vă vor grăi de bine! Fiindcă tot așa făceau părinții lor cu proorocii mincinoși!” (Luca 6, 26.) Spiritul lumii nu este astăzi mai mult în armonie cu spiritul lui Hristos față de cum era pe vremuri, iar aceia care predică Cuvântul lui Dumnezeu în curăția lui nu vor fi primiți mai bine astăzi decât atunci. Formele împotrivirii față de adevăr s-ar putea să se schimbe, vrăjmășia ar putea fi mai puțin manifestată, deoarece este mai subtilă; dar există totuși aceeași dușmănie care se va manifesta până la sfârșitul timpului.