Cam în același timp au sosit la Praga doi străini din Anglia, oameni de cultură, care primiseră lumina și veniseră să o răspândească în această țară îndepărtată. Dacă ar fi început cu un atac deschis împotriva supremației papei, ar fi fost repede aduși la tăcere de către autorități; dar, nevoind să renunțe la planul lor, au folosit alte mijloace. Fiind totodată pictori și predicatori, și-au folosit talentul. Într-un loc deschis publicului, au expus două picturi.
Una reprezenta intrarea lui Isus în Ierusalim, “blând și călare pe un asin” (Matei 21, 5), urmat fiind de ucenici îmbrăcați în veșminte prăfuite de călătorie și cu picioarele goale. Tabloul al doilea reprezenta o procesiune pontificală, papa fiind înveșmântat în hainele lui bogate, purtând întreita sa coroană, călare pe un cal strălucitor împodobit, precedat de trompetiști și urmat de cardinali și prelați în veșminte strălucitoare.
Aceasta a fost o predică ce a atras atenția tuturor claselor de oameni. Mulțimile veneau să privească picturile. Nu era unul care să nu priceapă morala și mulți au fost profund impresionați de contrastul dintre blândețea și umilința lui Hristos Domnul și mândria și aroganța papei, pretinsul Lui slujitor. S-a produs o mare tulburare în Praga, iar cei doi străini, după o scurtă vreme, au socotit necesar, pentru siguranța lor, să plece. Dar lecția pe care ei o oferiseră n-a fost uitată. Tablourile au făcut o impresie profundă și asupra minții lui Huss și l-au condus la un studiu mai atent al Bibliei și al scrierilor lui Wycliffe. Cu toate că nu era pregătit încă să primească toate reformele susținute de Wycliffe, a văzut totuși mai clar caracterul adevărat al papalității și cu o înflăcărare tot mai mare a denunțat mândria, ambiția și corupția ierarhiei papale.
Din Boemia, lumina s-a răspândit în Germania, căci tulburările de la Universitatea din Praga au provocat retragerea a sute de studenți germani. Mulți dintre ei primiseră de la Huss, pentru prima oară, cunoștința despre Biblie, iar la întoarcere au răspândit Evanghelia în patrie.
Veștile despre acțiunile din Praga au ajuns la Roma și Huss a fost somat să se prezinte înaintea papei. Dacă ar fi ascultat de acesta, s-ar fi expus la o moarte sigură. Regele și regina Boemiei, universitatea, membrii nobilimii și slujbașii guvernului s-au unit pentru a cere suveranului pontif să îngăduie ca Huss să rămână la Praga și să dea răspunsul printr-o delegație. În loc să răspundă favorabil la această cerere, papa a trecut la judecarea și condamnarea lui Huss și a pus orașul Praga sub interdicție.
Pe vremea aceea, o astfel de sentință, oriunde ar fi fost pronunțată, producea o alarmă pe scară largă. Ceremoniile de care era însoțită erau astfel aranjate, încât să răspândească groaza peste oamenii care îl priveau pe papa ca fiind însuși reprezentantul lui Dumnezeu, ținând cheile cerului și ale iadului și având puterea de a pronunța judecăți atât vremelnice, cât și spirituale. Se credea că porțile cerului erau închise pentru regiunile lovite de interdicție; că atâta vreme cât papa nu schimba hotărârea, morții erau aruncați din locuințele fericirii. Ca o manifestare a acestei calamități îngrozitoare, toate slujbele religioase erau suspendate. Bisericile erau închise. Căsătoriile erau oficiate în curtea bisericii. Morților li se refuza înhumarea în locurile consacrate pentru aceasta și erau înmormântați fără slujbele de îngropăciune, în gropi sau pe câmp. În felul acesta, prin măsuri care făceau apel la imaginație, Roma încerca să stăpânească conștiințele oamenilor.
Orașul Praga era plin de tulburări. O mare parte dintre oameni îl acuzau pe Huss ca fiind cauza tuturor nenorocirilor și cerea să fie predat răzbunării Romei. Pentru a potoli furtuna, Huss s-a retras, pentru un timp, în satul lui natal. El le-a scris prietenilor pe care-i lăsase în Praga, următoarele: “Dacă m-am retras din mijlocul vostru, am făcut-o pentru a urma învățătura și exemplul lui Isus Hristos, ca să nu dau ocazie minților bolnave să-și atragă o condamnare veșnică și să nu fiu pentru cei credincioși un motiv de amărăciune și persecuție. M-am retras și pentru că am înțeles că preoții nelegiuiți ar putea continua pentru multă vreme să oprească predicarea Cuvântului lui Dumnezeu în mijlocul vostru; dar nu v-am părăsit pentru a mă lepăda de adevărul divin, pentru care, cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt gata să mor”. (Bonnechose, The Reformers Before the Reformation, vol. 1, p. 87.) Huss nu și-a încetat preocupările, ci călătorea prin regiunile învecinate, predicând mulțimilor doritoare. În felul acesta măsurile la care a recurs papa pentru a desființa Evanghelia au făcut ca ea să fie și mai mult răspândită. “Nu putem face nimic împotriva adevărului, ci pentru adevăr.” (2 Corinteni 13, 8.)
“Mintea lui Huss, în această etapă a carierei sale, pare să fi fost scena unui conflict dureros. Cu toate că biserica căuta să-l intimideze cu tunetele ei, el nu renunțase la autoritatea ei. Biserica romană era încă pentru el mireasa lui Hristos, iar papa era reprezentantul și vicarul lui Dumnezeu. Huss se lupta împotriva abuzului de autoritate, și nu împotriva principiului în sine. Acest fapt a produs o luptă teribilă între convingerile și înțelegerile lui și cererile conștiinței. Dacă autoritatea era dreaptă și infailibilă, așa cum o credea a fi, cum se făcea că el se simțea îndemnat să nu i se supună? Să asculte, vedea că este un păcat; dar cum putea ca ascultarea de o biserică infailibilă să-l ducă într-o astfel de situație? Aceasta era pentru el o problemă de nerezolvat; era îndoiala care-l chinuia ceas cu ceas. Singurul răspuns pe care l-a dat a fost că acum se repetă ceea ce se întâmplase și în zilele Mântuitorului, când preoții bisericii decăzuseră cu totul și foloseau autoritatea lor legală în scopuri ilegale. Aceasta l-a dus să adopte pentru conduita sa, cât și să predice altora, maxima că învățăturile Scripturii oferite înțelegerii trebuie să îndrume conștiința; cu alte cuvinte, Dumnezeu vorbește prin Biblie, și nu biserica ce vorbește prin preoți este călăuza infailibilă.” (Wylie, b. 3, cap. 2.)
