Satana căuta continuu să-i amăgească pe oameni și să-i facă să numească păcatul neprihănire, și neprihănirea să o considere păcat. Cât succes a avut această lucrare! De câte ori mustrarea și dezaprobarea sunt aruncate asupra slujitorilor credincioși ai lui Dumnezeu, deoarece ei stau fără teamă în apărarea adevărului! Oamenii care nu sunt altceva decât agenții lui Satana sunt lăudați, lingușiți și priviți chiar ca martiri, în timp ce aceia care trebuiau respectați și susținuți pentru credincioșia lor față de Dumnezeu sunt părăsiți și lăsați singuri, priviți cu neîncredere și bănuială.
Sfințenia falsificată, sfințirea falsă, își fac încă lucrarea de amăgire. Sub diverse forme ele dau pe față același spirit ca și în zilele lui Luther, îndepărtând mintea de la Scripturi și conducându-i pe oameni să urmeze mai degrabă propriile simțăminte și impresii decât să se supună ascultării de Legea lui Dumnezeu. Acesta este unul din planurile cele mai de succes ale lui Satana, de a arunca ocară asupra curăției și adevărului.
Luther a apărat fără teamă Evanghelia de atacurile care au venit din toate părțile. Cuvântul lui Dumnezeu s-a dovedit o armă puternică în toate luptele. Cu acest Cuvânt a luptat împotriva autorității uzurpatoare a papei și a filozofiei raționaliste a scolasticilor, în timp ce stătea tare ca o stâncă împotriva fanatismului care căuta să se unească cu Reforma.
Fiecare din aceste elemente împotrivitoare îndepărta în felul său Sfintele Scripturi și înălța înțelepciunea omenească, declarând-o izvor al cunoașterii și al adevărului religios. Raționalismul zeifică rațiunea și face din ea un criteriu pentru religie. Pretinzând că inspirația suveranului pontif a coborât într-o linie neîntreruptă de la apostoli și a rămas neschimbată de-a lungul timpului, romanismul face ca tot felul de absurdități și falsuri să fie ascunse sub sfințenia însărcinării apostolice. Inspirația pretinsă de Münzer și de tovarășii lui nu venea dintr-o sursă mai înaltă decât din capriciile imaginației, iar influența ei submina orice autoritate, omenească sau divină. Creștinismul adevărat primește Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind marele tezaur al adevărului inspirat și piatra de încercare a oricărei inspirații.
După întoarcerea de la Wartburg, Luther a terminat traducerea Noului Testament și Evanghelia a fost dată curând după aceea poporului german în propria limbă. Această traducere a fost primită cu mare bucurie de toți aceia care iubeau adevărul; dar a fost respinsă cu dispreț de aceia care au ales tradițiile omenești și poruncile oamenilor.
Preoții s-au alarmat la gândul că oamenii de rând puteau să discute cu ei preceptele Cuvântului lui Dumnezeu și că urma să fie demascată propria neștiință. Armele rațiunii lor firești erau fără putere în fața săbiei Duhului. Roma și-a strâns întreaga ei autoritate pentru a zădărnici răspândirea Scripturilor; dar atât decretele, anatemele, cât și torturile erau zadarnice. Cu cât se condamna și se interzicea mai mult Biblia, cu atât mai mare era dorința oamenilor de a cunoaște ce îi învață ea în realitate. Toți aceia care puteau să citească erau dornici să studieze personal Cuvântul lui Dumnezeu. Îl luau cu ei, îl citeau, îl reciteau și nu se mulțumeau până când nu învățau pe dinafară părți din el. Noul Testament a fost primit cu mare interes. Văzând aceasta, Luther a început de îndată traducerea Vechiului Testament pe care îl publică fragmentat, pe măsura traducerii lui.
Scrierile lui Luther erau salutate atât în orașe, cât și în cătune. “Ceea ce Luther și prietenii lui traduceau, alții difuzau. Călugării, convinși de ilegalitatea obligațiilor monahale, doreau să schimbe lunga lor viață de inactivitate cu una de efort activ, dar, prea puțin cunoscători ca să predice Cuvântul lui Dumnezeu, ei călătoreau prin provincii, vizitând cătunele și colibele, unde vindeau cărțile lui Luther și ale prietenilor săi. În curând Germania a fost împânzită de acești colportori curajoși.” — (Idem, b. 9, cap. 11.)
Aceste scrieri erau studiate cu profund interes de bogați și de săraci, de învățați și de neînvățați. Seara, învățătorii de la școlile sătești le citeau cu glas tare oamenilor adunați în grupe mici la gura sobei. Cu orice efort ce era făcut, mulți erau convinși de adevăr și, primind Cuvântul cu bucurie, duceau la rândul lor veștile bune și altora.
