Înainte de Reformă au fost vremuri când existau doar foarte puține copii ale Bibliei, însă Dumnezeu n-a îngăduit ca sfântul Său Cuvânt să fie distrus de tot. Adevărurile Lui nu aveau să rămână ascunse pentru totdeauna. El putea tot atât de ușor să desferece cuvintele vieții, pe cât de ușor deschidea ușile închisorilor și desfereca porțile de fier pentru a-i elibera pe slujitorii Săi. În diferite țări din Europa, bărbați au fost mânați de Duhul lui Dumnezeu să caute adevărul ca pe o comoară ascunsă. Călăuziți în mod providențial către Sfintele Scripturi, au studiat paginile ei sfinte cu un deosebit interes. Ei erau dispuși să primească lumina oricât i-ar fi costat acest lucru. Deși nu vedeau toate lucrurile lămurit, au fost totuși în stare să înțeleagă multe adevăruri care stătuseră multă vreme îngropate. Ca soli trimiși de Cer, ei mergeau rupând lanțul rătăcirii și al superstiției, chemându-i pe aceia care fuseseră robiți atât de multă vreme să se ridice și să-și ceară libertatea.
Cu excepția valdenzilor, Cuvântul lui Dumnezeu fusese timp de veacuri zăvorât în limbi cunoscute numai de către cei învățați: dar venise timpul ca Scriptura să fie tradusă și dată oamenilor din diferite țări în limba lor maternă. Lumea trecuse de miezul nopții ei. Ceasurile de întuneric se consumau și în multe țări au apărut semne ale zorilor ce se apropiau.
În secolul al XIV-lea, s-a ridicat în Anglia “luceafărul Reformei”, John Wycliffe, care a fost vestitorul Reformei nu numai pentru Anglia, ci și pentru toată creștinătatea. Marele protest împotriva Romei, pe care i s-a îngăduit să-l rostească, niciodată nu mai putea fi adus la tăcere. Protestul a deschis lupta care urma să aibă ca urmare emanciparea oamenilor, a bisericilor și a popoarelor.
Wycliffe primise o educație cu vederi largi și pentru el temerea de Dumnezeu era începutul înțelepciunii. Era cunoscut în colegiu pentru evlavia lui arzătoare, pentru talentele lui remarcabile, precum și pentru erudiția lui temeinică. În setea lui de cunoștințe, căuta să cunoască toate disciplinele de învățătură. Era educat în filozofie scolastică, în canoanele bisericii și în legea civilă, îndeosebi aceea a țării lui. În lucrările lui de după aceea s-a văzut valoarea acestei instruiri timpurii. O cunoaștere temeinică a filozofiei speculative din vremea lui l-a ajutat să-i demaște erorile; și prin studiul legilor ecleziastice și naționale, s-a pregătit să se angajeze în marea luptă pentru libertate civilă și religioasă. În timp ce putea mânui armele Cuvântului lui Dumnezeu, el își însușise disciplina intelectuală din școli și cunoștea metodele scolasticilor. Puterea geniului împreună cu temeinicia și întinderea cunoștințelor sale impuneau respectul atât al prietenilor, cât și al dușmanilor. Adepții lui vedeau cu satisfacție cum conducătorul lor stătea în fruntea oamenilor învățați ai națiunii; iar dușmanii se fereau să intre în luptă împotriva Reformei, pentru a nu-și descoperi neștiința sau slăbiciunea în fața susținătorului ei.
Pe când era încă în colegiu, Wycliffe s-a avântat în studiul Scripturii. În timpurile acelea, când Biblia exista numai în limbile vechi, cei învățați puteau să-și găsească ușor drumul către izvorul adevărului care era închis pentru clasele neinstruite. Pe această cale se pregătise lucrarea viitoare a lui Wycliffe ca reformator. Bărbați de cultură studiaseră Cuvântul lui Dumnezeu și găsiseră adevărul mare cu privire la harul Său fără plată descoperit în el. În învățăturile lor, ei răspândiseră cunoștința despre acest adevăr și conduseseră și pe alții să se îndrepte spre descoperirile sfinte.
Când atenția lui Wycliffe a fost îndreptată către Scripturi, el s-a avântat în cercetarea lor cu aceeași sârguință care-l făcuse în stare să stăpânească învățătura în școli. Până atunci el simțise o mare lipsă, pe care nici studiile scolastice, nici învățătura bisericii nu o putuseră împlini. În Cuvântul lui Dumnezeu a găsit ceea ce mai înainte căutase în zadar. Aici a văzut planul de mântuire descoperit și pe Hristos împuternicit ca singurul Apărător în favoarea omului. S-a predat în slujba lui Hristos și s-a hotărât să vestească adevărurile pe care le descoperise.
Asemenea reformatorilor de mai târziu, Wycliffe n-a prevăzut de la începutul lucrării lui unde va ajunge. El nu s-a așezat cu premeditare în opoziție cu Roma. Dar devotamentul lui față de adevăr nu putea decât să-l aducă în conflict cu minciuna. Cu cât vedea mai clar rătăcirile papalității, cu atât mai stăruitor prezenta învățătura Bibliei. El a văzut că Roma părăsise Cuvântul lui Dumnezeu în schimbul tradiției omenești; el acuza neînfricat preoțimea de a fi înlăturat Scripturile și cerea ca Biblia să fie redată poporului, iar autoritatea ei să fie din nou restabilită în biserică. Era un învățător priceput și stăruitor și un predicator elocvent, iar viața lui zilnică era o demonstrare a adevărurilor pe care le predica. Cunoștințele lui din Scripturi, puterea raționamentului său, curăția vieții împreună cu integritatea și curajul lui neînfricat i-au câștigat o încredere și un respect unanim. Mulți oameni nu mai erau mulțumiți cu credința lor de mai înainte, vedeau nelegiuirea care abunda în biserica romană și saluta cu o bucurie neascunsă adevărurile scoase la iveală de Wycliffe; dar conducătorii papali s-au umplut de mânie când și-au dat seama că acest reformator câștiga o influență mai mare decât a lor.
