În America de Sud, în mijlocul barbariei și a preoțimii, Lacunza, un iezuit spaniol, a găsit calea către Scripturi și în felul acesta a primit adevărul cu privire la revenirea în curând a lui Hristos. Îndemnat să dea avertizarea și în același timp dorind să scape de cenzura Romei, și-a publicat convingerile sub pseudonimul “Rabi Ben Ezra”, pretinzând a fi un convertit iudeu. Lacunza a trăit în secolul al XVIII-lea, dar cartea lui și-a croit drumul spre Londra aproximativ prin anul 1825, când a fost tradusă și în limba engleză. Publicarea ei a slujit la adâncirea interesului care deja se trezise în Anglia cu privire la subiectul celei de a doua veniri.
În Germania, învățătura fusese predicată în secolul al XVIII-lea de către Bengel, pastor al Bisericii Lutherane și un vestit savant și critic al Bibliei. După terminarea studiilor, Bengel “s-a devotat studiului teologiei, către care era, în mod natural, înclinat datorită sobrietății religioase a minții lui, exersată prin educație și discipline timpurii. Asemenea altor tineri cu un caracter bine echilibrat, înainte și după aceea, a trebuit să lupte cu îndoielile și cu greutățile naturii firii sale religioase și face aluzie, cu multă sensibilitate, la multele săgeți care i-au străpuns sărmana lui inimă și i-au făcut tinerețea greu de suportat”. Devenind membru al Consistoriului din Württemberg, a apărat cauza libertății religioase. “În timp ce susținea drepturile și privilegiile bisericii, el susținea să se acorde toată libertatea rațională acelora care se simțeau obligați din motive de conștiință să se retragă de la împărtășanie.” — (Encyclopaedia Britannica, ed. 9-a, art. Bengel.) Efectele bune ale acestui mod de a proceda se mai simt și astăzi, în provincia lui natală.
Lumina celei de a doua veniri a lui Hristos a inundat mintea lui Bengel, în timp ce pregătea o predică, din Apocalipsa capitolul 21, pentru prima duminică din postul Crăciunului. Profețiile Apocalipsei s-au desfășurat înaintea înțelegerii sale ca niciodată mai înainte. Copleșit de simțul importanței surprinzătoare care depășește slava scenelor prezentate de profet, a fost constrâns să se abată pentru un timp de la contemplarea subiectului. Dar, în timp ce se afla la amvon, i s-au prezentat iarăși cu toată puterea și lumina. De la data aceea s-a devotat studiului profețiilor, îndeosebi a acelora din Apocalipsa, și a ajuns în scurtă vreme la convingerea că ele arătau către venirea lui Hristos ca fiind aproape. Data pe care a stabilito ca timp al celei de a doua veniri era cu numai câțiva ani după aceea susținută de Miller.
Scrierile lui Bengel s-au răspândit în toată creștinătatea. Concepțiile lui cu privire la profeție au fost primite aproape de toți oamenii în statul său Württemberg și într-o oarecare măsură și în alte părți ale Germaniei. Mișcarea a continuat și după moartea lui, iar solia adventă a răsunat în continuare în Germania, în același timp atrăgând atenția și în alte țări. Încă din acest timp, unii credincioși au plecat în Rusia unde au format colonii, iar credința apropiatei veniri a lui Hristos este păstrată încă de bisericile germane din această țară.
Lumina a strălucit în Franța și Elveția. La Geneva, acolo unde Farel și Calvin răspândiseră adevărul Reformei, Gaussen predica solia celei de a doua veniri. Pe când era încă student, Gaussen s-a izbit de spiritul raționalismului care invadase toată Europa în ultima parte a secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea; iar când a intrat în lucrarea de pastorație, nu era numai neștiutor cu privire la adevărata credință, dar înclina și spre scepticism. În tinerețe, se interesase de studiul profeției. După ce a citit Istoria Veche a lui Rollin, atenția i-a fost atrasă de capitolul 2 din Daniel, fiind impresionat de exactitatea minunată cu care se împlinise proorocia, așa cum se vedea din raportul istoricului. Aceasta era o mărturie cu privire la inspirația Scripturilor, care-i slujea ca o ancoră în mijlocul primejdiilor din ultimii ani. Nu putea fi mulțumit cu învățăturile raționalismului, astfel că, prin studiul Bibliei și prin cercetare după o lumină mai clară, a ajuns, după o vreme, la o credință temeinică.
Pe măsură ce înainta în cercetarea profețiilor, a ajuns la convingerea că venirea Domnului era aproape. Impresionat de solemnitatea și de importanța acestui mare adevăr, dorea să-l aducă înaintea poporului; dar credința de atunci, cum că profețiile lui Daniel sunt taine și nu pot fi înțelese, era o piedică serioasă în calea lui. În cele din urmă, s-a hotărât — așa cum Farel făcuse înainte de el în evanghelizarea Genevei — să înceapă cu cei mici, prin care nădăjduia să-i sensibilizeze pe părinți.
“Doresc să fiu bine înțeles”, spunea el după aceea, vorbind despre această obligație pe care și-a asumat-o, “nu datorită importanței neînsemnate, ci din contră, datorită marii ei valori am dorit să o prezint în această formă familiară și pentru motivul acesta m-aș adresat copiilor. Doream să fiu ascultat și mă temeam că n-aș fi fost dacă m-aș fi adresat mai întâi celor maturi”. “De aceea m-am hotărât să merg la cei mai tineri. Am strâns un auditoriu format din copii; dacă grupa se va mări, dacă văd că voi fi ascultat, dacă le va plăcea și vor fi interesați, dacă vor înțelege și explica subiectul, sunt sigur că în curând voi avea al doilea cerc și, la rândul lor, oamenii maturi vor vedea că nu este zadarnic timpul petrecut în studiu. Când lucrul acesta s-a făcut, cauza este câștigată.” — (L. Gaussen, Daniel the Prophet, vol. 2, Preface.)
