Mulți erau persecutați de frații lor necredincioși. Alții, pentru a-și păstra poziția în biserică, au trecut sub tăcere nădejdea lor, în timp ce foarte mulți au socotit că nu le era îngăduit, datorită credincioșiei față de Dumnezeu, să țină ascunse adevărurile pe care El li le încredințase. Nu puțini au fost aceia care au fost excluși din biserică pentru simplul motiv că și-au exprimat credința în revenirea lui Hristos. Pentru aceia care au suferit această încercare a credinței lor, le erau deosebit de prețioase cuvintele profetului: “Iată ce zic frații voștri, care vă urăsc și vă izgonesc din pricina Numelui Meu: ‘Să-Și arate Domnul slava, ca să vă vedem bucuria!’ Dar ei vor rămâne de rușine!” (Isaia 66, 5.)
Îngerii lui Dumnezeu vegheau cu cel mai profund interes asupra urmărilor avertizării. Când se manifesta o respingere generală a soliei, de către biserici, îngerii își întorceau fețele cu amărăciune. Dar erau mulți care nu fuseseră încă încercați cu privire la adevărul advent. Mulți au fost duși în rătăcire de către soți, soții, părinți sau copii și făcuți să creadă ca fiind un păcat chiar și de a asculta la asemenea rătăciri, cum erau acelea predicate de adventiști. Îngerilor le-a fost poruncit să vegheze cu credincioșie asupra acestor suflete, deoarece o altă lumină avea să lumineze peste ei de la tronul lui Dumnezeu.
Cu o dorință negrăită, aceia care primiseră solia, așteptau venirea Mântuitorului lor. Timpul în care așteptau să-L întâlnească era la uși. Așteptau ceasul acesta cu o deosebită solemnitate. Stăteau în dulce comuniune cu Dumnezeu, o pregustare a păcii pe care urmau să o moștenească în strălucirea de sus. Nici unul dintre aceia care au experimentat această nădejde și încredere nu a putut uita acele ceasuri prețioase de așteptare. Cu câteva săptămâni înainte de timpul acela, afacerile pământești au fost părăsite în mare parte. Credincioșii sinceri cercetau cu atenție orice gând și simțământ al inimii, ca și când ar fi fost pe patul de moarte și ar mai fi avut doar câteva ceasuri până să închidă ochii asupra scenelor pământești. Nu s-au făcut “haine pentru înălțare” [(vezi note suplimentare)], dar toți simțeau nevoia unei dovezi interioare că erau pregătiți să se întâlnească cu Mântuitorul; hainele lor albe erau curăția sufletului — caracterul curățit de păcat prin sângele ispășitor al lui Hristos. Dacă s-ar mai vedea iarăși, în poporul care mărturisește a fi al lui Dumnezeu, același spirit de cercetare a inimii, aceeași credință hotărâtă și sinceră, dacă ei ar fi continuat în felul acesta să se umilească înaintea Domnului și să-și înalțe cererile la tronul milei, ar fi avut o experiență mai înaltă decât au acum. Se vede prea puțină rugăciune, prea puțină convingere adevărată despre păcat, iar lipsa unei credințe vii îi lasă pe mulți lipsiți de harul atât de bogat oferit de Mântuitorul nostru.
Dumnezeu a plănuit să-Și încerce poporul. Mâna Lui a acoperit o greșeală în calcularea perioadelor profetice. Adventiștii n-au descoperit greșeala și n-a fost descoperită nici de cei mai învățați dintre împotrivitorii lor. Aceștia din urmă spuneau: “Calculul perioadelor profetice este corect. Un eveniment mare este gata să aibă loc; dar nu este ceea ce prezice dl. Miller; ci este convertirea lumii și nu a doua venire a lui Hristos.” [(Vezi note suplimentare.)]
Timpul de așteptare a trecut, iar Hristos nu S-a arătat pentru eliberarea poporului Său. Aceia care, cu credință și iubire sinceră, L-au așteptat pe Mântuitorul au avut parte de o dezamăgire amarnică. Cu toate acestea, planurile lui Dumnezeu se împlineau; El punea la încercare inimile acelora care mărturisiseră că așteaptă revenirea Sa. Printre ei erau mulți care nu fuseseră mânați de motive mai înalte, de teamă. Mărturisirea lor de credință nu atinsese nici inimile și nici viața lor. Când evenimentul așteptat n-a avut loc, aceștia au declarat că nu fuseseră dezamăgiți; ei nu crezuseră niciodată că Hristos va veni. Aceștia au fost printre primii care au luat în râs mâhnirea adevăraților credincioși.
Dar Isus împreună cu oștile cerești priveau cu iubire și cu simpatie asupra celor încercați și credincioși, dar dezamăgiți. Dacă s-ar fi putut da la o parte vălul care despărțea lumea văzută de cea nevăzută, ar fi fost văzuți îngerii apropiindu-se de aceste suflete statornice și ocrotindu-le de săgețile lui Satana.
