Declarația fusese făcută. Fusese scrisă în memoria a mii de oameni și înregistrată în cărțile cerului, de unde nici o încercare omenească nu o putea șterge. Întreaga Germanie evanghelică a adoptat protestul ca o expresie a credinței ei. Pretutindeni oamenii vedeau în această declarație făgăduința unei ere noi și mai bune. Unul dintre prinți spunea protestanților din Speier: “Cel Atotputernic, care v-a dat harul să mărturisiți energic, liber și fără teamă, să vă păstreze în această statornicie creștină până în ziua veșniciei”. — (Idem, b. 13, cap. 6.)
Dacă Reforma, după ce obținuse un oarecare succes, ar fi fost de acord să încetinească lucrarea pentru a câștiga favoarea lumii, ar fi fost nesinceră față de Dumnezeu și față de ea însăși și ar fi pricinuit în felul acesta propria distrugere. Experiența acestor nobili reformatori conține o lecție pentru toate veacurile viitoare. Felul lui Satana de a lucra împotriva lui Dumnezeu și a Cuvântului Său nu s-a schimbat; el se împotrivește și astăzi tot atât de mult ca Scripturile să fie călăuza vieții, ca și în secolul al XVI-lea. În vremea noastră se vede o mare îndepărtare de învățăturile și preceptele lor și este nevoie de o reîntoarcere la marele principiu protestant — Biblia și numai Biblia, ca regulă a credinței și datoriei. Satana încă lucrează pe orice cale pe care o poate inventa ca să distrugă libertatea religioasă. Puterea antihristă pe care protestatarii din Speier au respins-o lucrează cu o putere nouă, căutând să recâștige supremația pierdută. Același atașament neclintit față de Cuvântul lui Dumnezeu, manifestat de Reformă în acel ceas de criză, este singura nădejde pentru reforma din zilele noastre.
Dar pentru protestanți au apărut semne ale primejdiei; erau totuși și semne că mâna divină se întinde să-i ocrotească pe cei credincioși. Astfel, cam în același timp, Melanchton îl conducea în grabă pe străzile din Speier spre Rin pe prietenul lui, Simon Grynaeus, stăruind de el să treacă fluviul. Acesta era mirat de o așa mare grabă. “Un bătrân cu aer solemn și grav, dar pe care nu-l cunosc”, îi spuse Melanchton, “mi s-a arătat și mi-a spus că dintr-o clipă în alta funcționarii justiției vor fi trimiși de Ferdinand să-l aresteze pe Grynaeus”.
În ziua aceea, Grynaeus se scandalizase din cauza unei predici a lui Faber, un catolic renumit, iar la încheierea ei l-a dojenit pentru că apăra niște “rătăciri detestabile”. “Faber își ascunsese mânia, dar imediat după aceea s-a dus la rege, de la care a obținut un ordin împotriva profesorului indezirabil de la Heidelberg. Melanchton nu se îndoia de faptul că Dumnezeu îi salvase prietenul, trimițând unul dintre sfinții Săi îngeri să-l avertizeze.”
Nemișcat pe țărmurile Rinului, a așteptat până când apele fluviului l-au salvat pe Grynaeus din mâinile prigonitorilor. “În sfârșit!”, strigă Melanchton când l-a văzut pe malul celălalt, “iată-l salvat din ghearele acelora care sunt setoși de sânge nevinovat”. Când s-a întors acasă, Melanchton a fost informat că ofițerii, trimiși în căutarea lui Grynaeus, i-au scotocit casa din pivniță până la acoperiș. — (Idem, b. 13, cap. 6.)
Dar Reforma urma să fie pusă și mai mult în evidență înaintea mai marilor pământului. Prinților evanghelici li se refuzase o audiență la regele Ferdinand; dar li s-a dat totuși o anumită ocazie în care să-și prezinte cauza înaintea împăratului, înaintea adunării demnitarilor bisericii și statului. Pentru a tempera neînțelegerile care tulburau împărăția, Carol al V-lea, în anul următor protestului de la Speier, a convocat o Dietă la Augsburg, făcându-și cunoscută intenția de a o prezida personal. Acolo au fost invitați și conducătorii protestanților.