Procesiunea se oprea din când în când la locurile de tortură. După ce a ajuns iarăși la locul de unde plecase, la palatul regal, mulțimea s-a împrăștiat, iar regele și prelații s-au retras, mulțumiți de realizările zilei și felicitându-se că lucrarea începută avea să fie continuată până la distrugerea totală a ereziei.
Evanghelia păcii pe care Franța o respinsese avea să fie dezrădăcinată, iar rezultatele urmau să fie groaznice. Astfel, în ziua de 21 January 1793, la două sute cincizeci și opt de ani din ziua în care Franța se predase cu totul persecutării reformaților, o altă procesiune, având un scop cu totul deosebit, trecea pe străzile Parisului. “Împăratul era iarăși figura centrală; iarăși era frământare și strigăte, iarăși se auzea dorința după mai multe jertfe; iarăși s-au ridicat eșafoadele întunecate; și din nou scenele zilei s-au încheiat prin execuții îngrozitoare; Ludovic al XVI-lea, luptându-se corp la corp cu temnicerii și executorii lui, a fost târât până la butuc și ținut acolo cu forța până când securea a căzut, iar capul lui tăiat s-a rostogolit pe eșafod.” — (Wylie, b. 13, cap. 21.) Și regele n-a fost singura victimă; aproape în același loc, două mii opt sute de ființe omenești au pierit de ghilotină în zilele sângeroase ale domniei terorii.
Reforma prezentase lumii o Biblie deschisă și desigilase preceptele Legii lui Dumnezeu, susținând cerințele ei în fața conștiinței oamenilor. Iubirea Infinită descoperise oamenilor legile și principiile cerului. Dumnezeu spusese: “Să le păziți și să le împliniți; căci aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi și vor zice: ‘Acest neam mare este un popor cu totul înțelept și priceput!’” (Deuteronom 4, 6). Când Franța a respins acest dar al Cerului, ea a semănat semințele anarhiei și ruinei, iar lucrarea inevitabilă a cauzei și efectului a dus la Revoluție și la domnia terorii.
Cu mult înainte de persecuția provocată de pancarte, îndrăznețul și înflăcăratul Farel fusese obligat să fugă din țara lui natală. El a apărut în Elveția și, prin lucrările lui care au ajutat lucrarea lui Zwingli, a dus la înclinarea balanței în favoarea Reformei. Urma să-și petreacă aici ultimii ani, cu toate acestea a continuat să exercite o influență hotărâtă asupra Reformei din Franța. În primii ani ai exilului, eforturile lui au fost îndreptate în mod deosebit către răspândirea Evangheliei în țara natală. A petrecut mult timp în predicare printre compatrioții de lângă graniță, unde cu o atenție neobosită veghea asupra conflictului, ajutând prin cuvinte de încurajare și sfat. Cu ajutorul altor exilați, scrierile reformatorilor germani au fost traduse în limba franceză și împreună cu Biblia franceză au fost tipărite într-un tiraj mare. Prin colportori, aceste lucrări au fost vândute pe scară largă în Franța. Au fost date colportorilor cu un preț mic și în felul acesta câștigurile i-au făcut în stare să ducă mai departe lucrarea.
Farel și-a început lucrarea în Elveția, deghizat într-un învățător umil. Repartizat într-o parohie izolată, s-a devotat educației copiilor. Pe lângă învățăturile școlare obișnuite, el a introdus cu prudență adevărurile Bibliei, nădăjduind că prin copii va ajunge la părinți. Pentru că unii credeau, preoții au hotărât să oprească lucrarea, iar oamenii superstițioși din regiune au fost instigați să se împotrivească. “Aceasta nu poate fi Evanghelia lui Hristos”, susțineau preoții, “deoarece predicarea ei nu aduce pace, ci război.” — (Wylie, b. 14, cap. 3.) Asemenea primilor ucenici, când Farel era persecutat într-un oraș, fugea în altul. Din sat în sat, din oraș în oraș, el mergea călătorind pe jos, suferind de foame, de frig și de oboseală și peste tot viața îi era în primejdie. Predica în piețe, în biserici, uneori la amvoanele catedralelor. Alteori găsea biserica goală; uneori predica îi era întreruptă de strigăte și batjocuri; deseori era înlăturat cu forța de la amvon. Nu o dată a fost prins de gloată și bătut de moarte. Cu toate acestea el mergea înainte. Deși deseori respins, cu o dârzenie neobosită, el se întorcea din nou la luptă; și unul după altul, a văzut orașele și cetățile care fuseseră bastioane ale papalității, deschizându-și porțile pentru Evanghelie. Mica parohie în care a lucrat la început a primit în scurtă vreme credința reformată. Orașele Morat și Neuchâtel au renunțat și ele la riturile romano-catolice și au îndepărtat chipurile idolatre din biserici.