Printre studenții lui Lefevre erau unii care ascultau cu atenție cuvintele lui și care, multă vreme după ce glasul învățătorului avea să fie adus la tăcere, urmau să continue a vesti adevărul. Unul dintre aceștia a fost Guillaume Farel. Fiul unor părinți evlavioși era educat să accepte cu credință deplină învățăturile bisericii, el putea, împreună cu apostolul Pavel, să spună despre sine: “Ca Fariseu am trăit după cea mai strictă partidă a religiei noastre”. (Faptele Apostolilor 26, 5.) Catolic devotat, el ardea de râvna de a-i distruge pe toți aceia care ar fi îndrăznit să se împotrivească bisericii. “Aș fi scrâșnit din dinți ca un lup înfuriat”, spunea el mai târziu, referindu-se la această perioadă a vieții sale, “dacă aș fi auzit pe cineva vorbind împotriva papei”. — (Wylie, b. 13, cap. 2.) Fusese neobosit în adorarea sfinților împreună cu Lefevre, vizitând toate bisericile din Paris, închinându-se la altare și împodobind cu daruri sfintele moaște. Dar aceste rânduieli nu i-au putut aduce pacea sufletului. Convingerea cu privire la păcat a pus stăpânire pe sufletul lui, deoarece toate faptele de penitență pe care le-a săvârșit nu îi aduseseră pacea. Asemenea unui glas din cer a ascultat cuvintele reformatorului: “Mântuirea este prin har. Cel nevinovat este condamnat, iar criminalul este achitat. Numai crucea lui Hristos este aceea care deschide porțile cerului și închide porțile iadului.” — (Idem, b. 13, cap. 2.)
Farel a primit adevărul cu bucurie. Printr-o pocăință ca aceea a lui Pavel, s-a întors din pustiul tradiției la libertatea fiilor lui Dumnezeu. “În locul unei inimi ucigașe de lup turbat, s-a întors”, spunea el, “liniștit ca un miel blând și nevinovat având inima cu totul depărtată de papa și predată lui Isus Hristos.” — (D’Aubigne, b. 12, cap. 3.)
În timp ce Lefevre continua să răspândească lumina printre studenți, Farel, tot atât de zelos pentru cauza lui Hristos cum fusese și pentru cauza papei, a ieșit să vestească adevărul în public. Un demnitar al bisericii, episcopul de Meaux, s-a unit imediat după aceea cu ei. Alți profesori, care se bucurau de mare vază pentru priceperea și cultura lor, s-au unit și ei în vestirea Evangheliei, și aceasta a câștigat adepți în toate clasele, de la casele meseriașilor, țăranilor și până la palatul regelui. Sora lui Francisc I, monarhul conducător de atunci, a primit credința reformată. Însuși regele și regina mamă păreau într-un timp că îi sunt favorabili, în timp ce reformatorii priveau cu mari speranțe către timpul când Franța avea să fie câștigată pentru Evanghelie.
Dar speranțele lor nu aveau să se împlinească. Încercări și persecuții îi așteptau pe ucenicii lui Hristos. Totuși, acestea erau ascunse cu îndurare de ochii lor. A intervenit un timp de pace, pentru ca ei să se întărească spre a face față furtunii, astfel că Reforma a progresat repede. Episcopul de Meaux lucra cu râvnă în dioceza lui pentru a instrui atât clerul, cât și poporul. Preoții ignoranți și imorali au fost îndepărtați și, atât cât a fost posibil, au fost înlocuiți cu bărbați instruiți și evlavioși. Episcopul dorea foarte mult ca poporul lui să aibă acces la Cuvântul lui Dumnezeu și lucrul acesta a fost îndeplinit în scurtă vreme. Lefevre și-a luat răspunderea traducerii Noului Testament; și chiar în timp ce Biblia germană a lui Luther ieșea de sub tipar la Wittenberg, Noul Testament în limba franceză era publicat la Meaux. Episcopul n-a cruțat nici muncă, nici cheltuială pentru ca acesta să fie difuzat în parohiile lui și în curând țăranii din Meaux erau în posesia Sfintelor Scripturi.
După cum călătorii însetați salută cu bucurie un izvor de apă, tot așa au primit aceste suflete solia cerului. Lucrătorii câmpului, meseriașii din ateliere își ușurau truda lor zilnică, vorbind despre adevărurile prețioase ale Bibliei. Seara, în loc să plece la cârciumă, se adunau în casele unora sau altora pentru a citi Cuvântul lui Dumnezeu și a se uni în rugăciuni și laudă. O mare schimbare s-a văzut în scurtă vreme în aceste comunități. Deși aparținea clasei umile, țărănimea neînvățată, care trudea din greu, a primit puterea reformatoare și înălțătoare a harului divin în viața ei. Umili, iubitori și sfinți, ei stăteau ca martori pentru ceea ce va împlini Evanghelia cu aceia care o primesc în sinceritate.
Lumina aprinsă la Meaux și-a răspândit razele sale până în depărtări. În fiecare zi numărul convertiților creștea. Mânia ierarhiei romane a fost pentru o vreme ținută în frâu de rege, care disprețuia bigotismul îngust al călugărilor; dar în cele din urmă, conducătorii papali au biruit. S-au înălțat rugurile. Episcopul de Meaux, constrâns să aleagă între foc și retractare, a acceptat calea cea mai ușoară; dar, în ciuda căderii conducătorului, turma a rămas statornică. Totuși, mulți au mărturisit pentru adevăr în mijlocul flăcărilor. Prin curajul și credincioșia lor pe rug, acești umili creștini au vorbit înaintea a mii de oameni care în zilele de pace nu auziseră mărturia lor.
