În mod liniștit, Calvin și-a început lucrarea, iar cuvintele îi erau ca roua ce înviorează pământul. Părăsise Parisul și acum se afla într-un orășel de provincie sub protecția prințesei Margareta, care, din dragoste pentru Evanghelie, își întinsese protecția asupra ucenicilor acesteia. Calvin era încă tânăr, cu un comportament amabil și lipsit de pretenții. Lucrarea lui a început cu oamenii în căminele lor. Înconjurat de membrii familiei, el citea Biblia și descoperea adevărurile mântuirii. Aceia care auzeau solia duceau vestea cea bună și altora și în scurtă vreme învățătorul Calvin a pornit, a trecut în afara orașului, în cătunele și orașele din jur. El găsea intrare atât în castele, cât și în colibe și înainta punând temelia bisericilor care urmau să depună o mărturie neînfricată în favoarea adevărului.
Peste câteva luni se afla iarăși la Paris. În cercul învățaților și studenților domnea o agitație neobișnuită. Studiul limbilor vechi îi condusese pe oameni la Biblie și mulți, ale căror inimi nu fuseseră atinse de adevărurile ei, le puneau continuu în discuție și chiar se luptau cu apărătorii romanismului. Calvin, deși era un luptător aprig în domeniul disputei teologice, avea de îndeplinit o misiune mai înaltă decât aceea a scolasticilor zgomotoși. Mințile oamenilor fuseseră trezite și acum venise timpul să li se descopere adevărul. În timp ce sălile universității erau pline de zgomotul disputei teologice, Calvin își croise drum din casă în casă, deschizând Biblia înaintea oamenilor și vorbindu-le despre Hristos și El crucificat.
În providența lui Dumnezeu, Parisul trebuia să primească o nouă invitație de a primi Evanghelia. Chemarea lui Lefevre și cea a lui Farel fuseseră respinse, dar solia trebuia să fie auzită din nou de către toate clasele din marea metropolă. Pe de altă parte, regele, influențat fiind de considerente politice, nu se așezase cu totul de partea Romei pentru a lupta împotriva Reformei. Margareta mai nutrea încă nădejdea că protestantismul avea să triumfe în Franța. Ea era hotărâtă ca această credință reformată să fie predicată în Paris. În absența regelui, ea a poruncit unui pastor protestant să predice în bisericile orașului. Dar când demnitarii papali au interzis această acțiune, prințesa a deschis larg ușile palatului. Un apartament a fost amenajat drept capelă și s-a anunțat că, în fiecare zi la o anumită oră, urma să fie ținută o predică, iar oamenii de orice rang și stare erau invitați să participe. Mulțimile se îmbulzeau la slujbă. Nu numai capela, dar și anticamerele și sălile erau ticsite. În fiecare zi se adunau cu miile — nobili, bărbați de stat, juriști, negustori și meseriași. Regele, în loc de a interzice adunările, a poruncit ca două biserici din Paris să fie deschise. Niciodată mai înainte nu fusese orașul atât de mișcat de Cuvântul lui Dumnezeu. Duhul vieții venit din ceruri părea să fie coborât peste oameni. Cumpătarea, curăția, ordinea și hărnicia au luat locul beției, moravurilor ușoare, certurilor și trândăviei.
Dar nici ierarhia papală nu era inactivă. Deoarece regele încă refuza să interzică predicarea, clerul s-a îndreptat către poporul de rând. N-a fost cruțat nici un mijloc pentru a trezi temerile, prejudecățile și fanatismul mulțimii neștiutoare și superstițioase. Supunându-se orbește învățătorilor falși, Parisul, ca și Ierusalimul din vechime, n-a cunoscut nici vremea cercetării lui și nici lucrurile care puteau să-i dea pacea. Timp de doi ani Cuvântul lui Dumnezeu a fost predicat în capitală; dar în timp ce mulți primiseră Evanghelia, majoritatea poporului o respinsese. Francisc făcuse o demonstrație de toleranță numai pentru a sluji scopurilor lui și papistașii au reușit să recâștige avantajul. Din nou bisericile au fost închise, iar rugul a fost din nou aprins.
Calvin era încă la Paris, pregătindu-se prin studiu, meditație și rugăciune pentru lucrările lui viitoare și continuând să răspândească lumina. În cele din urmă însă, suspiciunea s-a strâns în jurul său. Autoritățile s-au hotărât să-l ardă pe rug. Socotindu-se sigur în ascunzătoarea lui, nu era stăpânit de simțul primejdiei, când prietenii au dat buzna în camera lui cu vestea că autoritățile erau pe drum venind să-l aresteze. Chiar în clipa aceea se auzi o ciocănitură puternică în poarta de la intrare. Nu mai era nici o clipă de pierdut. Câțiva prieteni i-au ținut pe ofițeri la ușă, pe când ceilalți îl ajutau pe reformator să coboare pe o fereastră; apoi, cu mare grabă, și-a croit drum spre periferia orașului. Găsind adăpost în căsuța unui muncitor care era prieten al reformei, s-a îmbrăcat în hainele gazdei și, ducând pe umeri o sapă, a pornit mai departe. Călătorind spre miazăzi, și-a găsit refugiu pe moșiile Margaretei. — (Vezi D’Aubigne, History of the Reformation in Europe in the Time of Calvin, b. 2, cap. 30.)