Reformatorul elvețian (partea 2)

“Scripturile”, spunea Zwingli, “vin de la Dumnezeu și nu de la om; chiar Dumnezeu, Acela care iluminează, te va ajuta să înțelegi că vorbirea vine de la El. Cuvântul lui Dumnezeu nu poate greși; el este luminos, el învață, el descoperă, el iluminează sufletul cu toată mântuirea și cu tot harul, mângâie în Domnul, umilește, încât se reduce și chiar dispare pentru a-L cuprinde pe Dumnezeu”. Zwingli verificase pentru sine adevărul acestor cuvinte. Vorbind despre experiența lui de la data aceea, el scria mai târziu: “Când am început să mă consacru pe deplin Sfintelor Scripturi, am venit totdeauna în conflict cu filozofia și teologia scolastică. În cele din urmă am ajuns la această concluzie: trebuie să părăsești orice minciună și să înveți înțelesul simplu al Cuvântului lui Dumnezeu. După aceea am început să-I cer lui Dumnezeu lumina Sa, iar studiul Scripturilor a început să-mi fie mult mai ușor.” — (Idem, b. 8, cap. 6.)

Învățătura predicată de Zwingli nu era primită de la Luther. Era învățătura lui Hristos. “Dacă Luther Îl predică pe Hristos”, spunea reformatorul elvețian, “el trebuie să facă ce fac și eu. Aceia pe care i-a adus el la Hristos sunt mai numeroși decât aceia pe care i-am adus eu. Dar lucrul acesta nu contează. Nu voi purta alt nume decât acela al lui Hristos, al cărui soldat sunt și numai El este Maestrul meu”. “Nu i-am scris niciodată lui Luther vreun cuvânt și nici el mie. Și de ce?… Pentru ca să se arate cât de mult este de acord Duhul lui Dumnezeu cu El Însuși, deoarece amândoi, fără să ne fi înțeles mai înainte, învățăm doctrina lui Hristos în același fel.” — (D’Aubigne, b. 8, cap. 9.)

În anul 1516, Zwingli a fost invitat să devină predicator în mănăstirea din Einsiedeln. Aici avea să facă cunoștință mai de aproape cu stricăciunile Romei și urma să-și exercite influența ca reformator, această influență avea să fie simțită dincolo de Alpii lui natali. Printre atracțiile de seamă din Einsiedeln, era un chip al Fecioarei despre care se spunea că avea puterea de a face minuni. Deasupra porții de intrare a mănăstirii era o inscripție care glăsuia astfel: “Aici se poate obține o iertare deplină a păcatelor”. — (Idem, b. 8, cap. 5.) Întotdeauna veneau pelerini la racla Fecioarei; dar la marea sărbătoare anuală a sfințirii ei, mulțimile veneau din toate părțile Elveției și chiar din Franța și din Germania. Zwingli, profund mâhnit la vederea acestor lucruri, a folosit ocazia de a proclama libertatea prin Evanghelie acestor sclavi ai superstiției.

“Să nu vă închipuiți”, spunea el, “că Dumnezeu este în acest templu mai mult decât în orice altă parte a creațiunii Sale. Oricare ar fi țara în care locuiți, Dumnezeu este lângă voi și vă aude…. Pot oare lucrările nefolositoare, pelerinajele lungi, darurile, icoanele, invocarea fecioarei sau a sfinților să vă asigure harul lui Dumnezeu?… Ce valoare are mulțimea cuvintelor cu care ne împodobim rugăciunile? De ce folos sunt o sutană lucioasă, o frunte împodobită, o haină lungă fluturând sau niște papuci brodați cu aur?… Dumnezeu privește la inimă, iar inimile noastre sunt departe de El”. “Hristos”, spunea el, “care S-a adus jertfă o singură dată pe cruce, este jertfa și victima aceea care a făcut ispășire pentru păcatele tuturor credincioșilor în toată veșnicia.” — (Idem, b. 8, cap. 5.)

Pentru mulți dintre ascultători, aceste învățături nu erau bine venite. Era o dezamăgire cruntă să li se spună că drumul lor obositor a fost făcut în zadar. Ei nu puteau înțelege iertarea oferită în dar prin Isus Hristos. Erau mulțumiți cu vechiul drum spre ceruri pe care îl trasase Roma pentru ei. Ei nu se osteneau să caute ceva mai bun. Le era mai ușor să încredințeze mântuirea lor preoților și papei decât să caute curăția inimii.

Însă o altă categorie de ascultători a primit cu bucurie vestea mântuirii prin Hristos. Rânduielile practicate de Roma nu le aduseseră pacea sufletească, de aceea au primit prin credință sângele lui Hristos ca ispășire pentru ei. Aceștia s-au întors acasă pentru a face cunoscut și altora lumina prețioasă pe care o primiseră. Adevărul a fost dus în felul acesta din cătun în cătun, din oraș în oraș, iar numărul pelerinilor la racla Fecioarei a scăzut foarte mult. S-a văzut totodată o scădere a darurilor, dar în același timp a scăzut și salariul lui Zwingli, care era plătit din acestea. Acest lucru i-a produs numai bucurie, căci a văzut că puterea fanatismului și a superstiției fusese frântă.

Autoritățile bisericii nu erau oarbe față de lucrarea pe care o făcea Zwingli, dar pentru un moment s-au ferit să intervină. Nădăjduind să-l câștige pentru cauza lor, au încercat să-l atragă mai întâi prin lingușiri, dar în același timp adevărul câștiga teren în inimile oamenilor.

Activitatea lui Zwingli la Einsiedeln l-a pregătit pentru un câmp mai mare, în care urma să intre în curând. După trei ani petrecuți aici, a fost chemat ca predicator la catedrala din Zürich. Pe atunci, acesta era orașul cel mai important din Confederația Helvetică și influența exercitată aici urma să fie resimțită până departe. Eclesiasticii, prin a căror invitație a venit la Zürich, doreau să se împotrivească oricăror inovații, astfel că l-au instruit în legătură cu îndatoririle lui.

O mare redeșteptare religioasă (partea 8)
O mare redeșteptare religioasă (partea 7)
O mare redeșteptare religioasă (partea 6)
O mare redeșteptare religioasă (partea 5)
O mare redeșteptare religioasă (partea 4)
O mare redeșteptare religioasă (partea 3)
O mare redeșteptare religioasă (partea 2)
O mare redeșteptare religioasă (partea 1)
Lumină prin întuneric (partea 5)
Lumină prin întuneric (partea 4)
Lumină prin întuneric (partea 3)
Lumină prin întuneric (partea 2)
Lumină prin întuneric (partea 1)
Un reformator american (partea 10)
Un reformator american (partea 9)
Un reformator american (partea 8)
Un reformator american (partea 7)
Un reformator american (partea 6)
Un reformator american (partea 5)
Un reformator american (partea 4)
Un reformator american (partea 3)
Un reformator american (partea 2)
Un reformator american (partea 1)
Vestitorii dimineții (partea 7)
Vestitorii dimineții (partea 6)
Vestitorii dimineții (partea 5)
Vestitorii dimineții (partea 4)
Vestitorii dimineții (partea 3)
Vestitorii dimineții (partea 2)
Vestitorii dimineții (partea 1)
Părinții peregrini (partea 4)
Părinții peregrini (partea 3)
Părinții peregrini (partea 2)
Părinții peregrini (partea 1)
Biblia și Revoluția Franceză (partea 9)
Biblia și Revoluția Franceză (partea 8)
Biblia și Revoluția Franceză (partea 7)
Biblia și Revoluția Franceză (partea 6)
Biblia și Revoluția Franceză (partea 5)
Biblia și Revoluția Franceză (partea 4)
Biblia și Revoluția Franceză (partea 3)
Biblia și Revoluția Franceză (partea 2)
Biblia și Revoluția Franceză (partea 1)
Reformatorii englezi de mai târziu (partea 8)
Reformatorii englezi de mai târziu (partea 7)
Reformatorii englezi de mai târziu (partea 6)
Reformatorii englezi de mai târziu (partea 5)
Reformatorii englezi de mai târziu (partea 4)
Reformatorii englezi de mai târziu (partea 3)
Reformatorii englezi de mai târziu (partea 2)
Reformatorii englezi de mai târziu (partea 1)
În Țările de Jos și Scandinavia (partea 3)
În Țările de Jos și Scandinavia (partea 1)
Reforma în Franța (partea 13)
Reforma în Franța (partea 12)
Reforma în Franța (partea 11)
Reforma în Franța (partea 10)
Reforma în Franța (partea 9)
Reforma în Franța (partea 8)
Reforma în Franța (partea 7)
Reforma în Franța (partea 6)
Reforma în Franța (partea 5)
Reforma în Franța (partea 4)
Reforma în Franța (partea 3)
Reforma în Franța (partea 2)
Reforma în Franța (partea 1)
Protestul prinților (partea 7)
Protestul prinților (partea 6)
Protestul prinților (partea 5)
Protestul prinților (partea 4)
Protestul prinților (partea 3)
Protestul prinților (partea 2)
Protestul prinților (partea 1)
Înaintarea Reformei în Germania (partea 6)
Înaintarea Reformei în Germania (partea 5)
Înaintarea Reformei în Germania (partea 4)
Înaintarea Reformei în Germania (partea 3)
Înaintarea Reformei în Germania (partea 2)
Înaintarea Reformei în Germania (partea 1)
Reformatorul elvețian (partea 5)
Reformatorul elvețian (partea 4)
Reformatorul elvețian (partea 3)
Reformatorul elvețian (partea 2)
Reformatorul elvețian (partea 1)
Luther înaintea Dietei (partea 10)
Luther înaintea Dietei (partea 9)
Luther înaintea Dietei (partea 8)
Luther înaintea Dietei (partea 7)
Luther înaintea Dietei (partea 6)
Luther înaintea Dietei (partea 5)
Luther înaintea Dietei (partea 4)
Luther înaintea Dietei (partea 3)
Luther înaintea Dietei (partea 2)
Luther înaintea Dietei (partea 1)
Despărțirea lui Luther de Roma (partea 10)
Despărțirea lui Luther de Roma (partea 9)
Despărțirea lui Luther de Roma (partea 8)
Despărțirea lui Luther de Roma (partea 7)
Despărțirea lui Luther de Roma (partea 6)
Despărțirea lui Luther de Roma (partea 5)
Despărțirea lui Luther de Roma (partea 4)
Despărțirea lui Luther de Roma (partea 3)
Despărțirea lui Luther de Roma (partea 2)
Despărțirea lui Luther de Roma (partea 1)
Huss și Ieronim (partea 9)
Huss și Ieronim (partea 8)
Huss și Ieronim (partea 7)
Huss și Ieronim (partea 6)
Huss și Ieronim (partea 5)
Huss și Ieronim (partea 4)
Huss și Ieronim (partea 3)
Huss și Ieronim (partea 2)
Huss și Ieronim (partea 1)
John Wycliffe (partea 7)
John Wycliffe (partea 6)
John Wycliffe (partea 5)
John Wycliffe (partea 4)
John Wycliffe (partea 3)
John Wycliffe (partea 2)
John Wycliffe (partea 1)
Valdenzii (partea 7)
Valdenzii (partea 6)
Valdenzii (partea 5)
Valdenzii (partea 4)
Valdenzii (partea 3)
Valdenzii (partea 2)
Valdenzii (partea 1)
O epocă de întuneric spiritual (partea 5)
O epocă de întuneric spiritual (partea 4)
O epocă de întuneric spiritual (partea 3)
O epocă de întuneric spiritual (partea 2)
O epocă de întuneric spiritual (partea 1)
Persecuțiile din primele veacuri (partea 3)
Persecuțiile din primele veacuri (partea 3)
Persecuțiile din primele veacuri (partea 2)
Persecuțiile din primele veacuri (partea 1)
Distrugerea Ierusalimului (partea 8)
Distrugerea Ierusalimului (partea 7)
Distrugerea Ierusalimului (partea 6)
Distrugerea Ierusalimului (partea 5)
Distrugerea Ierusalimului (partea 4)
Distrugerea Ierusalimului (partea 3)
Distrugerea Ierusalimului (partea 2)
Distrugerea Ierusalimului (partea 1)

Pin It on Pinterest