Atunci când Reforma a fost întărită la Zürich, roadele s-au văzut mai deplin în alungarea viciului și în promovarea ordinii și armoniei. “Pacea își are sălașul în orașul nostru”, scria Zwingli; “nici ceartă, nici fățărnicie, nici gelozie, nici luptă. De unde poate veni această unire decât de la Domnul și de la învățătura noastră care ne umple de roadele păcii și ale evlaviei?” — (Idem, b. 8, cap. 15.)
Biruințele câștigate de Reformă i-au provocat pe romaniști la eforturi și mai hotărâte pentru distrugerea ei. Văzând cât de puțin reușiseră prin persecuție și prin interzicerea lucrării lui Luther în Germania, s-au hotărât să lupte împotriva Reformei cu propriile ei arme. Ei aveau să susțină o dispută cu Zwingli și, prin aranjamentele făcute de ei în această problemă, își asigurau victoria, alegând nu numai locul luptei, ci și judecătorii care trebuiau să hotărască între părțile în discuție. Și dacă l-ar fi avut pe Zwingli în puterea lor, s-ar fi îngrijit să nu le scape. Conducătorul adus astfel la tăcere, mișcarea putea fi repede sfărâmată, nimicită. Acest plan a fost tăinuit însă cu grijă.
S-a hotărât ca disputa să se țină la Baden, dar Zwingli n-a fost de față. Membrii consiliului din Zürich, suspectând planurile papistașilor și avertizați de rugurile aprinse în cantoanele papale pentru mărturisitorii Evangheliei, n-au îngăduit pastorului lor să se expună primejdiei. La Zürich, el era gata să-i întâlnească pe toți partizanii pe care Roma i-ar fi putut trimite, dar să meargă la Baden, unde sângele martirilor pentru adevăr tocmai fusese vărsat, însemna să meargă la moarte sigură. Oecolampadius și Haller au fost aleși să-l reprezinte pe reformator, în timp ce faimosul dr. Eck, susținut de o oaste de doctori învățați și prelați, era campionul Romei.
Deși Zwingli n-a fost prezent la conferință, influența lui a fost simțită. Toți secretarii au fost aleși de papistași, iar altora le-a fost interzis să ia note sub pedeapsa cu moartea. Cu toate acestea, Zwingli primea zilnic un raport cu privire la cele ce se spuneau la Baden. Un student dintre cei prezenți la dispută făcea în fiecare seară un raport cu privire la argumentele prezentate în acea zi. Alți doi studenți luau aceste note pentru a le duce împreună cu scrisorile zilnice ale lui Oecolampadius lui Zwingli la Zürich. Reformatorul răspundea, dând sfaturi și sugestii. Scrisorile lui erau scrise noaptea, iar studenții se întorceau cu ele la Baden dimineața. Pentru a înșela vigilența gărzii care staționa la porțile orașului, acești soli duceau pe cap coșuri cu păsări și li se îngăduia să treacă fără nici o piedică.
În felul acesta Zwingli susținea lupta cu împotrivitorii lui înverșunați. El “a lucrat mai mult”, spunea Myconius, “prin meditațiile, prin nopțile nedormite și prin sfatul pe care-l transmitea la Baden decât ar fi făcut discutând personal cu dușmanii lui.” — (D’Aubigne, b. 11, cap. 13.)
Romaniștii, îmbătați de o biruință anticipată, veniseră la Baden îmbrăcați în mantiile lor bogate și strălucitoare de podoabe. Ei ofereau cu larghețe mesele lor pline cu cele mai scumpe delicatese și cu cele mai alese vinuri. Povara îndatoririlor ecleziastice era ușurată prin veselie și chefuri. În contrast izbitor au apărut reformatorii, care erau priviți de oameni puțin mai bine decât o grupă de cerșetori și a căror hrană simplă îi reținea prea puțin la masă. Proprietarul lui Oecolampadius, având ocazia să-l vadă în cameră, îl găsea totdeauna angajat în studiu sau în rugăciune și, minunându-se mult, raporta că ereticul era în fond “foarte evlavios”.
La conferință “Eck a urcat la amvon cu îngâmfare, împodobit splendid, în timp ce umilul Oecolampadius, îmbrăcat modest, a fost obligat să-și ocupe locul în fața adversarului pe un scaun rudimentar” — (Idem, b. 11, cap. 13.) Glasul puternic al lui Eck și siguranța lui nemăsurată nu l-au părăsit deloc. Zelul lui era stimulat de nădejdea aurului și a renumelui; căci apărătorul credinței avea să fie răsplătit cu o sumă considerabilă. Când cele mai bune argumente au fost respinse, a recurs la insulte și chiar la blesteme.
Oecolampadius, modest și neîncrezător în sine, a ezitat să intre în luptă, pentru un moment, dar a făcut declarația solemnă: “Nu recunosc nici o altă normă de judecată decât Cuvântul lui Dumnezeu”. — (Idem, b. 11, cap. 13.) Deși amabil și curtenitor în purtare, s-a dovedit abil și neabătut. În timp ce romaniștii, după obiceiul lor, apelau la autoritatea tradițiilor bisericii, reformatorul s-a alipit categoric de Sfintele Scripturi. “Obiceiul”, spunea el, “n-are nici o putere în Elveția, dacă nu se întemeiază pe constituție; în materie de credință, Biblia este constituția noastră” — (Idem, b. 11, cap. 13.)
Contrastul dintre cei doi luptători n-a rămas fără efect. Raționamentul calm și lămurit al reformatorului, prezentat atât de plăcut și de modest, a influențat mințile care s-au întors cu dezgust de la pretențiile îndrăznețe și violente ale lui Eck.
Discuția a continuat timp de 18 zile. La încheierea ei papistașii, cu o mare încredere, au pretins victoria. Majoritatea deputaților s-au alăturat Romei, iar Dieta i-a declarat pe reformatori învinși și a hotărât ca ei împreună cu Zwingli, conducătorul lor, să fie îndepărtați din biserică. Dar roadele conferinței au descoperit de care parte era câștigul. Lupta a avut ca urmare un puternic avânt pentru cauza protestantă și, nu după multă vreme, orașe importante ca Berna și Basel s-au declarat în favoarea Reformei.