În anul 1833, Miller a primit o aprobare de predicare din partea Bisericii Baptiste, al cărui membru era. Un mare număr de slujitori ai denominațiunii au acceptat lucrarea lui și, având consimțământul lor oficial, și-a continuat lucrarea. A călătorit și a predicat fără încetare, cu toate că lucrarea personală era limitată îndeosebi la statul New England și statele din mijloc. Timp de câțiva ani, cheltuielile au fost suportate de el și niciodată după aceea n-a primit destul pentru a face față cheltuielilor de călătorie spre locurile în care era invitat. În felul acesta lucrarea publică, departe de a fi o afacere, era o povară grea asupra averii lui, care treptat a scăzut în această perioadă a vieții. El era capul unei familii numeroase, dar, pentru că toți erau economi și harnici, ferma lor era îndestulătoare pentru întreținerea lor, ca și a lui.
În anul 1833, la doi ani după ce Miller începuse să prezinte în public dovezile cu privire la apropiata venire a lui Hristos, a apărut ultimul din semnele care fuseseră prezise de Mântuitorul ca semn al venirii Sale pentru a doua oară. Căci Însuși Isus spusese: “Stelele vor cădea din cer”. (Matei 24, 29.) Iar Ioan, în Apocalipsa, declara și el că a văzut în viziune semnele care trebuiau să vestească ziua Domnului: “Stelele cerului au căzut din cer pe pământ cum cad smochinele verzi din pom când este scuturat de un vânt puternic”. (Apocalipsa 6, 13.) Această profeție și-a găsit o împlinire impresionantă și izbitoare în marea ploaie meteorică din 13 November 1833. Aceasta a fost manifestarea cea mai întinsă și magnifică a unei căderi de stele care a fost raportată vreodată, “întregul firmament deasupra Statelor Unite fiind atunci, timp de ore întregi, într-o mișcare plină de flăcări. Nici un fenomen ceresc n-a avut loc vreodată în această țară, de la întemeierea ei, care să fi fost privit cu admirație atât de intensă de o anumită categorie de oameni sau cu o așa de mare groază și zbucium de o altă categorie”. “Frumusețea maiestuoasă și măreția ei zăbovesc încă în mintea multora…. Niciodată n-a căzut o ploaie mai deasă cum au căzut meteoriții spre pământ; la răsărit, la apus, la miazănoapte și la miazăzi era la fel. Într-un cuvânt, tot cerul părea în mișcare. Manifestarea, așa cum a fost descrisă în jurnalul profesorului Siliman, s-a văzut în toată America de Nord…. De la ora două noaptea până în zorii din ziua următoare, cerul fiind foarte clar și fără nori, un joc neîncetat de lumini strălucitoare și orbitoare s-a menținut pe tot cerul.” — (R. M. Devens, American Progress; or, The Great Events of the Greatest Century, cap. 28, pp. 1-5.)
“Nici o limbă, desigur, nu poate descrie splendoarea acelei manifestări mărețe … și nimeni dintre aceia care n-au văzut-o nu-și poate forma o idee despre slava ei. Părea că toate stelele cerului s-au adunat într-un singur punct aproape de zenit, de unde izbucneau simultan, cu iuțeala fulgerului, spre toate părțile orizontului; și cu toate acestea nu se consumau — mii veneau în urma altor mii, ca și când ar fi fost create pentru ocazia aceea.” — (F.Reed, în The Cristian Advocate and Journal, decembrie 13, 1833.) “Un tablou mai real al unui smochin care își scutură smochinele când este bătut de un vânt puternic nu s-a putut vedea până atunci.” — (“The Old Countryman”, în Portland Evening Advertiser, nov. 26. 1833.)
În New York, în Journal of Commerce, din 14 November 1833, a apărut un articol lung cu privire la acest fenomen minunat, conținând următoarea declarație: “Nici un filozof sau savant cred că n-a vorbit și nici n-a scris despre un eveniment ca acela de ieri dimineață. Acum optsprezece secole, un profet a prevestit cu exactitate, dacă ne va fi greu să înțelegem că stelele care cad sunt stele căzătoare … singurul sens în care acest lucru este posibil să fie adevărat”.
În felul acesta s-a manifestat ultimul din acele semne ale venirii Sale, cu privire la care Hristos i-a avertizat pe ucenicii Săi: “Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul omului este aproape, este chiar la uși”. (Matei 24, 33.) După aceste semne, Ioan a văzut petrecându-se următorul mare eveniment, și anume cerurile strângându-se ca un sul, în timp ce pământul se cutremura, munții și insulele erau mutate din locul lor, iar cei nelegiuiți îngroziți căutând să fugă dinaintea Fiului omului. (Apocalipsa 6, 12-17.)
Mulți dintre aceia care au fost martorii căderii de stele au socotit acest eveniment ca fiind vestitor al judecății viitoare, “un tip înfricoșat, un înainte mergător sigur, un semn al milei despre ziua aceea mare și înfricoșată”. — (“The Old Countryman”, în Portland Evening Advertiser, 26 November 1833.) În felul acesta, atenția oamenilor a fost îndreptată către împlinirea profeției și mulți au fost conduși să dea atenție avertizării cu privire la a doua venire.
