În jurul venirii Sale se adună slava acelei “restatorniciri a tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinților Săi prooroci încă de la întemeierea lumii”. (Faptele Apostolilor 3, 21.) Atunci stăpânirea de lungă durată a răului va fi nimicită; “împărățiile lumii acesteia” vor deveni “împărățiile Domnului nostru și ale Hristosului Său; și El va domni în veci de veci”. (Apocalipsa 11, 15.) “Slava Domnului se va descoperi și orice făptură o va vedea…. Domnul va face să răsară mântuirea și lauda în fața tuturor neamurilor…. El va fi ca o cunună strălucitoare și o podoabă măreață pentru rămășița poporului.” (Isaia 40, 5; 61, 11; 28, 5.) Atunci va fi întemeiată sub întregul cer împărăția pașnică și multă vreme așteptată a lui Mesia. “Tot astfel, Domnul are milă de Sion, și mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustia lui ca un Rai, și pământul lui uscat ca o grădină a Domnului…. I se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului și a Saronului…. Nu te vor mai numi Părăsită, și nu-ți vor mai numi pământul un pustiu, ci te vor numi: ‘Plăcerea Mea este în ea’; și țara ta o vor numi Beula…. Cum se bucură mirele de mireasa lui, așa Se va bucura Dumnezeul tău de tine.” (Isaia 51, 3; 35, 2; 62, 4.5.)
Revenirea Domnului a fost în toate veacurile nădejdea urmașilor Săi adevărați. Făgăduința Mântuitorului la despărțirea de pe Muntele Măslinilor, că va reveni, a luminat viitorul ucenicilor Săi, umplându-le inimile de bucurie și nădejde pe care suferința n-o putea stinge și încercările să o umbrească. În mijlocul suferinței și a persecuției, “arătarea marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos” a fost “fericita nădejde”. Când creștinii tesaloniceni erau copleșiți de întristare la înmormântarea celor dragi, care nădăjduiseră să trăiască pentru a fi martorii revenirii Domnului, Pavel, învățătorul lor, le îndrepta atenția către învierea care urma să se producă la revenirea Mântuitorului. “Atunci cei morți în Hristos vor învia și împreună cu cei vii vor fi răpiți pentru a întâmpina pe Domnul în văzduh…. Și astfel, spunea el, vom fi pentru totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă unii pe alții cu aceste cuvinte.” (1 Tesaloniceni 4, 16-18.)
Pe Patmosul cel stâncos, ucenicul iubit a auzit și el făgăduința: “Iată Eu vin curând”, iar răspunsul lui plin de adorare dă glas rugăciunii bisericii de-a lungul peregrinării ei: “Amin, vino Doamne Isuse”. (Apocalipsa 22, 20.)
Din temniță, de la rug, de pe eșafod, unde sfinții și martirii au mărturisit despre adevăr, vine de-a lungul veacurilor exprimarea credinței și a nădejdii lor. Fiind “asigurați de învierea Sa și în consecință și de a lor, la revenirea Sa, pentru motivul acesta”, spune unul dintre acești creștini, “ei nu se temeau de moarte și se constata că erau mai presus de ea”. — (Daniel T. Taylor, The Reign of Christ on Earth: or, The Voice of the Church in All Ages, 33.) “Erau gata să meargă în mormânt pentru a putea învia liberi.” — (Idem, p. 54.) Ei Îl așteptau pe Domnul lor “să vină din cer, pe nori cu slava Tatălui Său, ca să aducă celui drept vremurile împărăției. Valdenzii nutreau aceeași credință — (Idem, pp. 129-133.) Wycliffe privea înainte la revenirea Răscumpărătorului ca nădejde a bisericii.” — (Idem, pp. 132-134.)
Luther declara: “Sunt convins cu adevărat că ziua judecății nu va întârzia trei sute de ani. Dumnezeu nu va putea îngădui mai mult această lume păcătoasă…. Ziua cea mare se apropie, zi în care împărăția nelegiuiților va fi nimicită.” (Idem, pp. 158, 134.)
“Această lume îmbătrânită nu este departe de sfârșitul ei”, spunea Melanchton. Iar Calvin îi îndemna pe creștini “să nu ezite a dori cu ardoare ziua venirii lui Hristos ca cel mai remarcabil dintre toate evenimentele” și declara că “întreaga familie a celor credincioși va avea în vedere ziua aceasta. Trebuie să flămânzim după Hristos, trebuie să-L căutăm, să-L contemplăm”, zicea el, “până în zorii acelei zile mari, când Domnul nostru Își va manifesta deplin slava împărăției Sale”. — (Idem, pp. 158, 134.)
“Nu a dus Domnul Isus trupul nostru în ceruri?”, spunea Knox, reformatorul scoțian, “și nu se va reîntoarce oare? Știm că El va reveni, și aceasta cu mare grabă”. Ridley și Latimer, care și-au dat viața pentru adevăr, așteptau cu credință revenirea Domnului. Ridley scria: “Fără îndoială, lumea — cred și de aceea spun — merge către sfârșit. Să strigăm în inimile noastre împreună cu Ioan, slujitorul lui Dumnezeu, către Mântuitorul Hristos: ‘Amin, vino Doamne Isuse’”. (Idem, pp. 151, 145.)
“Gândul revenirii Domnului”, spunea Baxter, “îmi este atât de plăcut și plin de bucurie”. — (Richard Baxter, Works, vol, 17, p. 555.) “A iubi revenirea Sa și a aștepta această fericită nădejde este lucrarea credinței și caracterului sfinților Lui…. Dacă moartea este ultimul vrăjmaș care va fi distrus la înviere, ne putem da seama cât de stăruitor trebuie să se roage și să dorească credincioșii a doua venire a lui Hristos, până când va fi făcută această cucerire deplină și finală.” — (Idem, vol. 17, p. 500.) “Aceasta este ziua pe care toți credincioșii trebuie să o dorească, să o nădăjduiască și să o aștepte, ca fiind împlinirea întregii lucrări a mântuirii lor și toate dorințele și străduințele sufletelor lor…. Grăbește, o, Doamne, această zi binecuvântată!” — (Idem, vol. 17, pp. 182, 183.) Aceasta era nădejdea bisericii apostolice, a “bisericii din pustie” și a reformatorilor.
Proorocia nu numai că profetizează modul și scopul revenirii lui Hristos, ci prezintă și semnele prin care oamenii pot ști când venirea Lui este aproape. Isus spunea: “Vor fi semne în soare, în lună și în stele”. — (Luca 21, 25.) “Soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, și puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate. Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu o mare putere și cu slavă.” (Marcu 13, 24-26.) Descoperitorul descrie astfel primul dintre semnele care preced a doua venire: “S-a făcut un mare cutremur de pământ, soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, și luna s-a făcut ca sângele”. (Apocalipsa 6, 12.)
